Update: Purtătorul de cuvânt al DNA, doamna Livia Săplăcan, a precizat că singura instituție publică unde s-a efectuat perchezție a fost Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Neamț, în rest fiind vorba despre descinderi la firme sau la domicilii ale unor persoane. Este vorba despre cinci percheziții în Neamț și două în Iași, iar dosarul nu are nici o legătură cu APIA sau ancheta de la Mehedinți.
Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de fraudare a fondurilor europene. În cursul zilei de 29 ianuarie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 7 locații situate în municipiile Piatra Neamț și Iași, precum și o localitate din județul Iași, între care sediul unei instituții publice. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.