UPDATE: Extras, cum se spune în termeni neculturali, dintr-o discuție de lucru cu Ion Caramitru, directorul general al Teatrului Național București, Ioan Onisei, noul și vechiul său colaborator de prim-rang, a găsit timp pentru câteva cuvinte lămuritoare în legătură cu remarcabila poziție ce o deține:
„Probabil că multă lume știe că am avut o excelentă colaborare cu maestrul Ion Caramitru, atât el în calitate de ministru, cât și eu ca secretar de Stat cu foarte mulți ani în urmă, după cum și ulterior. Maestrul Caramitru mi-a propus să-i dau o mână de ajutor în conducerea instituției. Am convenit să fiu angajat pe perioadă determinată – hai să-i spunem de probă!… – până la încetarea contractului său de management la 1 iulie 2016. Ulterior, dacă potrivit legii activitatea domnului Caramitru va fi evaluată peste nota 9, el va avea avea beneficiul unui nou contract. Dacă va rămâne, sunt gata să îi dau o mână de ajutor în continuare”.
Fără ezitare, Onisei a amintit răspicat, dar și cu pasiune, încă o dată, aplecarea sa personală spre teatru pornind de la tinerețea petrecută în Teatrul Tineretului. Nu a insistat, dar nu putem trece peste contribuția la configurarea Festivalului Internațional de Teatru de la Piatra Neamț, din poziția de președinte al Consiliului Județean Neamț (1992-1996).
Începând cu 22 decembrie 2014, pietreanul Ioan Onisei, care și-a petrecut ultimii ani mai mult pe la București, ocupând funcții importante, din care cea mai cunoscută a fost în cadrul Consiliului Național al Audiovizualului și cea de secretar de stat în Ministerul Culturii, este noul director general adjunct al Teatrului Național București. Numirea sa a devenit cunoscută abia zilele acestea, anunțată fiind în exclusivitate pentru Mesagerul de Neamț, chiar de Ion Caramitru, directorul general al TNB, care s-a aflat la Piatra Neamț duminică, 18 ianuarie, cu al său ”Dor de Eminescu”.
”Vă dau o veste în premieră absolută. Un pietrean, domnul Ioan Onisei, este noul director general adjunct al Teatrului Național din București. Am mai lucrat cu dânsul și pot să afirm că este un om de o deosebită valoare”, a declarat Ion Caramitru.
Ioan Onisei va coordona activitatea economico-financiară a instituției cel puțin până la 1 iulie 2016, când încetează contractul de management al directorului general Ion Caramitru.