După mai bine de 6 luni de la incendiul ciudat care a distrus Piața Centrală din Piatra Neamț, se pare că vin primele vești bune pentru administratorii societății Urban și, implicit, pentru Primăria Piatra Neamț. Potrivit lui Ioan Fiterău, directorul de la Urban, până la sfârșitul lunii este posibil ca în conturile societății să fie intrați aproape 7,1 milioane de lei. Evaluarea s-a făcut pe baza tuturor datelor strânse de cei care au anchetat împrejurările producerii incendiului și ea acoperă aproximativ 67% din valoarea poliței. Societatea care a făcut evaluare, ”Păvălascu Risk Consultants” va prezenta rezultatul și societății de reasigurare, iar în momentul în care aceasta își va însuși documentul va urma plata către ASTRA, care, la rândul ei, va face același lucru către Urban.
Întrebat despre pericolul unei noi amânări sau tergiversări, directorul de la Urban a spus că, de data aceasta, este sigur că lucrurile se vor rezolva în termenul amintit.
Banii ar reprezenta un adevărat balon de oxigen pentru societate, care ar putea să-și achite creditul de 1,4 milioane lei la bancă, datoriile curente la bugetul de stat, ceva în conturile Primăriei și apoi ar veni la rând o parte dintre furnizori. Ce se observă din această înșiruire este că din acești bani nu se pune problema finanțării proiectului pentru o nouă piață, singura speranță fiind tot la Guvern.