În timp ce unele persoane scormonesc o viață întreagă în aflarea răspunsului care să le arate rostul în viață, există și exemple care, paradoxal, arată contrariul. Beatrice a fost urmărită, încă din anii fragezi ai copilăriei, de un sentiment care i-a dat încredere, care a ținut-o aproape de rădăcinile familiei, care a ridicat-o și i-a dat forță. Un sentiment care s-a născut din doinele cântate de străbunica, dintr-o chitară fără corzi, dintr-o colecție cu discuri de pickup și din dragostea unor persoane pe care le-a întâlnit la momentul potrivit.
Beatrice Savin este elevă în clasa a XII-a (canto clasic) la Liceul de Arte „Victor Brauner” din Piatra Neamț. A crescut fiind înconjurată de muzică, dar tainele și frumusețea i le-a descoperit treptat. Primele amintiri se leagă de copilăria ce i-a fost presărată cu acorduri muzicale de cei din familie. „Talentul este moștenit. Străbunica mea cânta muzică populară. Îi plăcea foarte mult, ne cânta când eram mici și ne învăța și pe noi. Cântam, dansam, era o atmosferă foarte deosebită. Am copilărit practic cu ea. Unchiul meu a mai moștenit acest talent și mama mea. Ea a cântat la pian. Unchiul încă mai cântă. Cântă la acordeon, cântă și cu vocea și uneori mai cântăm împreună”.
Beatrice a ales canto clasic, o alegere cu atât mai interesantă în condițiile în care cei din generația ei sunt înconjurați de cu totul alte genuri muzicale. Totul, așa cum ne-a povestit, a plecat de la niște discuri de vinil din colecția mamei.
„Am acasă pickup și mama are foarte multe colecții de muzică clasică. Are discuri cu muzică de Mozart, de Beethoven. Am dat peste discurile acestea. Erau niște arii cântate de diferite soprane. Preferata mea este Angela Gheorghiu, de la noi din țară. Încă îmi place foarte mult Anna Netrebko. Știu că pe unul din discurile acelea era Maria Callas. Mi-a plăcut foarte mult. Atunci când ascultam acele discuri, nu mă gândeam că o să ajung să cânt vreodată acest gen de muzică”.
Printre discurile de acasă, a descoperit și o chitară clasică, fără corzi, dar care, în scurt timp, în mâinile ei avea să prindă viață. Mai ales în biserica parohială de la Negulești, unde, alături de mai mulți tineri, a învățat să cânte la chitară și a făcut câteva cursuri de canto.
Firesc, admiterea la Liceul „Victor Brauner” a fost inevitabilă. „În clasa a VIII-a, m-am apucat de lecții de pian. Fac pian secundar. Până în clasa a VIII-a, nu am făcut niciun fel de studiu mai serios. Cântam doar de plăcere. Nu mă gândeam că o să apuc pe drumul acesta. În clasa a VIII-a, parcă am avut o revelație. Am vrut să fac asta și am știut că acesta o să fie viitorul meu”. Părinții i-au fost alături și au încurajat-o să meargă pe acest drum. Acum, de aproape patru ani, face zilnic naveta de la Roznov la Piatra. Pentru un vis. Programul a devenit o rutină. Primul an i-a fost mai greu. Acum i se pare normal să se trezească în fiecare zi la ora 6 și să ajungă acasă seara.
Orice răceală e motiv de panică
Studiază în fiecare zi, convinsă fiind că doar prin muncă va obține ce dorește. Și e o muncă dificilă. Vocea are marele dezavantaj că e un „instrument” sensibil: ”Am avut o răceală groaznică înainte de ultimul meu concurs, «Emanuel Elenescu», la care am participat anul acesta școlar. M-am panicat foarte tare, nu mai știam ce să fac. Am început să plâng. Am crezut că o să ratez concursul, dar am gândit pozitiv și am trecut peste. Odihna și gândurile pozitive ajută cel mai mult atunci când ceva nu merge foarte bine. Mama mea chiar nu credea că o să cânt atunci. I-am spus că nu vreau să cânt pentru premiu, pentru juriu. Vreau să cânt pentru mine, pentru sufletul meu, pentru munca pe care am depus-o eu și profesoara mea. Nu pot să mă împotmolesc aici, deoarece am muncit și vreau să îmi demonstrez mie că pot. Spre surprinderea mea, am luat premiul I. Am cântat din suflet”.
De altfel, consideră că acesta este cel mai important lucru, fiindcă muzica e balsam pentru suflet. „Muzica poate fi răspunsul la multe dureri pe care le avem, poate fi răspunsul multor întrebări pe care ni le punem. Atunci când cântăm, practic, dăruim din sufletul nostru celor care ne ascultă. Dacă noi cântăm doar ca să cântăm, fără să simțim nimic, e ca și cum am fi niște obiecte care redau niște sunete. Și atât”.
Muzica și viitorul
A avut și momentele ei de dubiu, când s-a gândit dacă e cel mai potrivit drumul pe care merge. În parte, din cauza unor răceli sâcâitoare, ce îi puneau vocea în pericol, pe de altă parte din cauza unor persoane. „Multă lume mi-a spus că nu prea o să am ce face cu muzica. Au fost prieteni apropiați care mi-au spus că se moare de foame cu muzica și să mă gândesc la ceva de viitor. Îmi doresc foarte mult să ajung să cânt în operă sau în cor. Asta mă fascinează cel mai mult. Sunt o grămadă de variante. În cazul în care nu ajung să fac o carieră, aș putea să dau lecții de canto. Dacă n-aș avea viitor cu muzica clasică, probabil m-aș putea adapta și altor genuri de muzicale. În niciun caz nu aș renunța. Am întâlnit persoana potrivită, care mi-a dat încredere în mine și mi-a spus că «Ceea ce dorești să faci, ceea ce simți tu în inima ta, asta trebuie să faci, acesta o să fie viitorul tău. Degeaba renunți. Nu o să fii niciodată împlinit. Dacă iubești ceva cu adevărat, acesta o să fie viitorul tău!»”
La liceu și-a descoperit, așa cum mărturisește, a doua mamă, în persoana profesoarei Narcisa Pavel. Ajutor deosebit a primit și din partea profesorilor Ionel Ceobanu și Adrian Stroici. Sunt oameni pe care a ținut să-i amintească, fiindcă i-au ”consolidat încrederea” și au făcut-o să vadă ”dincolo de juriu, dincolo de premii”. „Când sunt la o competiție, niciodată nu mă uit la juriu. Nu trebuie să mergi la concursul acela pentru că trebuie să concurezi cu ceilalți. Mergi la concursul acela ca să arăți cine ești, ce poți. Ce transmiți contează. Atunci când ești la un concurs, este și public. Comunici cu publicul. Spui publicului ce simți prin ceea ce cânți. Contează foarte mult gesturile, mimica feței. Să transmiți publicului care te ascultă, care este acolo pentru tine, care vrea să asculte ce ai tu de spus. Chiar dacă este un singur om, pentru mine tot public este. Asta contează: cineva care te ascultă, cineva care vrea să știe ce transmite sufletul tău”.
Fericirea înainte de toate
În aceeași „cheie”, Beatrice povestește că poartă în suflet, ca amintire, un episod foarte frumos, drept dovadă că, atunci când crezi în tine, ai toate șansele de reușită de partea ta. „Am participat anul trecut la un concurs, la Brașov, în juriul căruia a fost celebra soprană Felicia Filip și erau în jur de 20 de concurenți la clasa a XI-a. A fost câte un singur premiu de fiecare. Acolo am obținut premiul al III-lea, înaintea mea situându-se doi băieți. Asta mi s-a părut o realizare și m-am bucurat foarte mult că am obținut premiul.”
Elevă acum în an terminal, Beatrice se pregătește să meargă la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj. Se ferește să vorbească deocamdată despre scenele mari ale lumii și spune că, în general, pentru un om contează fericirea: ”Cei care vor să-și găsească drumul în viață să se gândească foarte bine la ce îi face fericiți, la acel lucru pe care și-l doresc în fiecare zi. Pentru mine, automat, înseamnă că acesta va fi viitorul. Cum pot să renunț la ceva la care nu trece zi fără să mă gândesc? Totuși, fiecare avem legenda noastră personală, depinde de noi dacă alegem să o trăim sau nu”.
PALMARES
Premiul I:
– Concursul Internațional de Interpretare Muzicală ”Emanuel Elenescu”, Piatra Neamț 2014;
– Concursul Național de Canto ”Achim Stoia”, Iași 2014;
– Concursul Național de Interpretare muzicală ”Dimitrie Cuclin”, Galați 2013;
– Olimpiada Județeană de Muzică;
Premiul al II-lea
– Concursul Internațional de Interpretare Muzicală ”Emanuel Elenescu”, Piatra Neamț 2013;
Premiul al III-lea
– Concursul Național de Interpretare Vocală ”Crai Nou”, Brașov 2014;
Certificări obținute în proiectul ”Leonardo Da Vinci”, Granada, iunie 2014
– Certificate of recognition for acquired experience and competences
– Certification de preparation linguistica
– Certificate of recognition for acquired experience and competences- Banda Municipal de Musica
– Certificate of recognition for acquired experience and competences- Real Conservatorio Superior de Musica ”Victoria Eugenia”.
Marian TEODOROF
