Acum câțiva ani, la un simpozion al școlii, un profesor tânăr vorbea despre un principiu al fizicii, aplicabil și în modul de a ne trăi viața. Spunea domnul profesor doctor Mircea Gligor că atunci când majoritatea se simte bine, când are sentimentul că i se oferă ceea ce își dorește, câțiva se retrag, stabilindu-și propriul orizont de așteptare, propriul cerc în care își refac lumea interioară, departe de agitația și normele impuse de exterior. În cei 52 de ani, profesorul Mircea Gligor a repetat traiectoria formării unei personalități: anii de școală, de facultate, integrarea în sistemul de învățământ, gradele didactice, doctoratul, postdoctoratul.
S-a născut la 13 mai 1963 în Sărmaș, județul Mureș. A absolvit Facultatea de Fizică din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca ca șef de promoție în anul 1986. Din același an este profesor de fizică la Liceul „Roman-Vodă” Roman. În perioada 1997-2003 își pregătește doctoratul în fizică aplicată în economie și științele sociale. În 2004, susține lucrarea Modele termodinamice și statistice pentru studiul sistemelor socio-economice disipative sub îndrumarea doamnei profesor universitar doctor Margareta Ignat, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Obține distincția Summa Cum Laude. În 2003, este recompensat cu Premiul „Ștefan Procopiu” de Academia Română. Obține o bursă postdoctorală pentru cercetare în ecofizică la Universitatea din Liege, avându-l ca îndrumător pe profesorul doctor Marcel Ausloos. Participă la conferințe naționale și internaționale: Econophysics and Conplexity, în 2005, în S.U.A. și din 2008 la Workshop International EDEN – Exploratory Domains of Econophysics News la Pitești.
Biografia seacă a fișei postului nu acoperă imaginea profesorului de la catedră, a colegului de cancelarie, a prietenului, a soțului, a tatălui.
Mircea Gligor? O prezență discretă, o fire deschisă, atent la ce e în jur și distant cu tot ce l-ar putea distrage, un zâmbet cald, înțelegător, ușor amuzat de spectacolul cotidian ale cărui fire nevăzute le întrezărea cu iuțime. Se străduia să fie optimist pentru copiii lui, de acasă și de la școală, gândindu-le viitorul în parametrii dezvoltării personale și unicității umane. Își simțea discipolii, intuia felul în care te poți adresa pentru a-i câștiga de partea ta, le vorbea despre limbajul universal al fizicii și despre dimensiunea ei reală în spațiul mintal intelectual al fiecăruia. Știa să fie convingător, riguros, fără rigiditate și inflexibilitate, demonstrând, prin fluența gândirii proprii că fizica este un poem al viziunii divine asupra universului.
Mircea? Colegul căruia i te puteai adresa cu orice rugăminte, colegul care nu își refuza colegii, indiferent pentru ziua din săptămâna pentru care era solicitat, colegul discret, retras în timpul orelor libere în fața ecranului calculatorului pregătind materiale pentru elevi, pentru conferințe, pentru comunicări.
Mircea? Mintea bogată, cultura de tip enciclopedic pe baza căreia realiza sinapse între noțiuni și domenii multiple, lecturile beletristice și filosofice care îl făceau un minunat partener de discuții și un adversar redutabil în polemică.
Mircea? Soțul și tatăl care a lăsat nescrise paginile cărții de amintiri în care Liliana, Iolanda și Cosmin îi vor adăuga prezența, zâmbetul, privirea fără ecranul despărțitor al veșnicilor ochelari.
Mircea Gligor, profesorul, își începea orele de fizică la clasa a VI-a printr-un clip în care macrouniversul se dezvăluia ca parte a fiecărui element din microunivers.
Din timpul orei de fizică de la clasa a VI-a, Mircea Gligor a plecat să-și predea principiul Vieții trăite altfel în dimensiunea lumii în care a crezut.
Dumnezeu să îl ierte!
