PILOT LA GENUL FEMININ

La doar 22 ani, Luciana-Mădălina Irina nu se distrează prin cluburi și nici nu merge la shopping prin mall-uri. Nu. Ea pilotează avioane de luptă. De loc din Târgu Neamț, a studiat la Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, ca, mai apoi, să se îndrepte spre Academia Forțelor Aeriene ”Henri Coandă” din Brașov. Acum este la Școala de Aplicații pentru Forțele Aeriene, unde face un curs de bază pentru pregătirea ca pilot de luptă. Irina este sublocotenent, primul grad ca ofițer, și ocupă postul de pilot la cursul de bază.

”Nu m-aș fi văzut făcând altceva”

Încă din copilărie a fost atrasă de filmele despre armată și poate de aceea s-a hotărât ca, după terminarea liceului, să se îndrepte spre Centrul Militar din Piatra Neamț. Mărturisește că alegerea acestei meserii a fost mai mult o conjunctură decât un vis din copilărie: ”Încă din copilărie, mă uitam mereu la filme cu și despre armată, în special la cele care aveau și femei. De ce? Probabil am fost o mică luptătoare, care a vrut mereu să demonstreze că și o femeie se poate descurca în anumite medii, care se consideră a fi doar pentru bărbați. Cu cât am crescut, am realizat că acest mediu ar putea să mă împlinească din toate punctele de vedere.Tot ce a însemnat disciplină, ordine, dreptate, punctualitate, perseverență și multă muncă mereu m-a fascinat și m-a atras.Tocmai din acest motiv, la începutul clasei a XII-a, m-am hotărât să merg la Centrul Militar din Piatra Neamț, să mi se prezinte ce oferte educaționale sunt disponibile în armată. Dintre toate academiile, cea de aviație m-a fascinat doar prin simpla sa denumire. Întrebarea «Și, la aviație, vrei să concurezi pentru locurile destinate piloților, nu?» a fost cea care m-a făcut să mă îndrăgostesc total de această meserie, deși nu aveam habar câtă muncă, sute de ore de învățat și pregătit mă vor aștepta pentru a ajunge la manșa unui avion. Deci alegerea acestei meserii a fost mai mult o conjuctură decât un vis din copilărie”.

Simpla mențiune a meseriei de pilot o face să tresare de mândrie și fericire. A ales să fie pilot pentru că și-a dorit în viață adrenalină și disciplină. „Mereu tresar de mândrie și fericire.Nu m-aș fi văzut făcând altceva toată viața mea. Este exact cum îmi doresc: adrenalină, ambiție, muncă, perseverență, disciplină, exactitate. Acestea sunt doar câteva dintre caracteristicile acestei meserii. Nivelul de risc fiind puțin mai ridicat decât în cadrul altor meserii, mă face mereu să vreau să scot tot ce e mai bun din mine, la fiecare zbor, în fiecare misiune”, spune tânăra.

”Tot ce fac are consecințe”

Pentru ea, o zi obișnuită de lucru arată cu totul diferit față de ce înseamnă pentru mulți dintre noi: ”De dimineață, mă trezesc foarte odihnită pentru ziua respectivă, lucru foarte important pentru un zbor. Apoi mănânc, lucru absolut necesar pentru ca organismul meu să facă față cu ușurință misiunilor. Merg la adunarea de dimineață, unde ne este prezentat tot ce se va face în acea zi, apoi mă îndrept, plină de energie și zâmbitoare, către linia de avioane. Ajunsă acolo, încep pregătirea misiunii pe care urmează să o fac. Aștept ca avionul să îmi fie dat în primire, verific tot ce trebuie verificat, semnez și apoi urc în avion. Din momentul când tehnicul îmi închide cupola, știu că totul depinde de mine. Tot ce fac are consecințe și atenția, responsabilitatea și vigilența sunt lucruri nelipsite în acest cadru. Pornesc avionul, îmi fac misiunea, vin la aterizare, mă dau jos și apoi merg să văd ce am făcut bine și ce am greșit în zbor. Aștept ca și ceilalți colegi să își termine zborul, apoi merg la adunarea de după zbor, unde îmi pregătesc misiunea pentru a doua zi. După ce termin de scris, învățat, repetat și citit, plec în cameră, pentru a mă odihni, după încă o zi de muncă plină. Această odihnă înseamnă pentru mine să merg la sală. O pot numi odihnă activă. Pentru că așa am fost de mică: activă, energică și sportivă. Timpul liber își face simțită prezența după ora de sală. Timp pe care îl folosesc ori pentru a mai citi și învăța pentru a doua zi, ori pentru odihnă. Ora de culcare trebuie să fie cât mai devreme, pentru a putea avea cele 8 ore de odihnă necesare, dată fiind solicitarea ce știu că mă așteaptă a doua zi. Cam așa ar arăta o zi de muncă obișnuită. Ele diferă de la caz la caz. Sunt zile în care nu sunt programate zboruri, zile în care ne pregătim pentru un alt salt cu parașuta, zile în care programul este atât de încărcat încât abia mai am ceva timp pentru mine.Dar îmi place foarte mult ce fac, deși este destul de solicitant și greu”.

Părinții i-au fost alături și ea vrea să-i facă mândri. Deja sunt: ”Cred că ei au fost cei mai bucuroși din lume când au auzit că vreau să intru în aviație. Cât mă pregăteam pentru admitere la academie, au fost mereu alături de mine, financiar, psihic și emoțional. Am preferat să nu știe foarte multă lume pentru ce mă pregăteam. Singurii care știau erau părinții, sora mea și profesorii care m-au ajutat enorm. Țin să le mulțumesc pe această cale și vreau să știe că datorită lor am ajuns unde sunt astăzi. Cum ar putea să nu mă încurajeze cei mai buni părinți din lume? La început au fost surprinși când au aflat vestea, dar mi-au fost alături, pas cu pas, și pentru asta le mulțumesc și le spun că ei sunt ce iubesc cel mai mult în această lume. Vreau să fie mândri de mine și să îi fac fericiți. Merită tot ce e mai bun și asta vreau să le ofer”.

O femeie poate reuși într-o lume a bărbaților

Tânăra recunoaște că, deși Armata este o lume a bărbaților, ea a reușit să demonstreze că și femeia poate reuși. ”Armata este o lume a bărbaților. Aviația militară, tot o lume a bărbaților. Grupurile mele de prieteni au fost mai mereu pline de bărbați. Tata mi-a fost mereu cel mai bun exemplu, de când eram mică. Mi-a plăcut mereu să fac lucruri care, se zice, sunt destinate bărbaților. Am demonstrat mereu că și o femeie poate. Cu toate acestea, e destul de greu să trăiești într-o lume a bărbaților. Dar, cu timpul, te integrezi, te obișnuiești și ajungi să te simți în largul tău. Mulți probabil se gândesc că femeile au de suferit, deoarece sunt discriminate. Nu este nici pe departe adevărat! Eu nu am fost niciodată și nici nu cred că se va întâmpla. Armata este o lume unde femeile și bărbații au aceleași drepturi”. Asta nu înseamnă că e pentru toată lumea. În grupa ei, mai este o singură fată pilot.

”Îmi doresc să pilotez avion de vânătoare supersonic”

”Am avut timp să mă gândesc unde mi-aș dori să ajung și am câteva variante. Pe primul loc stă avionul de vânătoare, supersonic, pe care mi-aș doi să îl pilotez în curând. Voi putea face asta cât încă sunt tânără, fiindcă forțele care acționează asupra corpului în timpul zborului cu supersonicul pot afecta mai ușor un organism mai puțin tânăr. Pe al doilea loc, stă varianta ca pilotul de încercare. Sunt conștientă că implică și mai mult risc, dar asta nu face decât să mă ambiționeze și mai mult. Nu pe ultimul loc, este varianta ca instructor de zbor. E destul de greu să înveți pe cineva care nu a pilotat vreodată un avion: să îi arăți tot ce știi, să fii capabil să te modelezi după personalitatea lui. Satisfacția de la final, când elevul zboară singur, este cea mai mare bucurie după săptămâni de muncă. Mereu m-am pus în locul instructorilor mei de zbor și vreau să le mulțumesc că au avut răbdare cu mine și m-au învățat tot ce mai bun”.

Zbor, dans și pregătire de război

”Când pilotez, mai ales când sunt singură în avion, am sentimentul de libertate, o fericire imensă, care parcă îmi alimentează corpul, creierul și sufletul. Este un sentiment foarte greu de explicat în cuvinte. După ce cobor din avion, parcă încă plutesc. Am cel mai mare zâmbet pe față și simt că nu poate exista lucru mai frumos pe lume”. Dar are și alte pasiuni: ”Pasiunea mea mereu va rămâne dansul. În liceu am avut propria mea trupă de dans. Când dansez, nimic în lume nu mai contează și totul prinde culoare. Prin dans, poți exprima foarte ușor ce simți. Altfel, în timpul liber îmi place să vizitez orașe pe care nu le-am văzut înainte, să merg la film, să citesc, să înot. Și să mă întâlnesc cu prietenii, deși ocaziile sunt rare, având în vedere că vin rar acasă”.

Pentru a fi un bun pilot, este nevoie de multe calități: ”Un pilot de luptă trebuie să fie capabil să conștientizeze situațiile în care se află. Asta îl ajută să reacționeze corect și când, pe parcursul zborului, apare ceva neașteptat. Pilotajul implică sarcini și acțiuni în același timp, combinarea și stabilirea priorităților în orice misiune. Orientarea spațială trebuie să fie dezvoltată și abilitatea de a-și imagina că anumite obiecte se mișcă într-un spațiu tridimensional, lucru important în misiunile de luptă unde este necesară identificarea țintei inamice și nimicirea acesteia. Un pilot de luptă trebuie să fie capabil ca, dintr-o poziție fixă, să poată mișca două sau mai multe membre în același timp, în direcții diferite și cu intensități diferite. Memoria trebuie să fie foarte bună – trebuie reținute informații, convorbiri, anumite imagini și cuvinte necesare în orice moment al zborului. Pilotul trebuie să fie rațional și capabil să perceapă ce este în jurul său foarte corect și rapid. Totodată, să fie agresiv, în sensul de a putea accepta provocări, de a lua inițiativă, de a avea inițiativă și capabilitatea de a depăși situațiile dificile. Trebuie să aibă încredere în sine, să fie motivat, să aibă spirit de cooperare, maturitate emoțională și toleranța la stres”.

Toată pregătirea se face cu un scop: ”Motivul pentru care suntem pregătiți este, de fapt ,războiul. Am știut de la început acest lucru și nu am stat pe gânduri. Am acceptat provocarea și am mers în continare, ca profesorii și instructorii să mă pregătească pentru o viitoare luptă aeriană cu inamici reali. Nu îmi este frică, nu am avut niciun fel de reținere în legătură cu asta. Mă gândesc doar la părinții mei și mi-aș dori ca, indiferent de situație, să aibă încredere în mine și să fie conștienți că voi da tot ce am mai bun în mine pentru a aduce rezultate pozitive în orice situație ar fi. În caz de război, trebuie să existe cineva care apără cerul patriei și care asigură liniștea poporului român. Sunt mândră că fac parte dintre acești oameni și bucuroasă că am mereu sprijinul familiei și al prietenilor”.

A dorit să transmită tinerilor de vârsta ei și un mesaj, de care, la rându-i, a ținut cont: ”Oricare ar fi visul vostru în viață, oricât de greu și imposibil pare, munciți, fiți ambițioși și încăpătânați. Asta m-a ajutat pe mine să ajung aici. Nu renunțați și veți vedea că satisfacția va fi mult mai mare când știți câtă muncă a existat în spate”.

Ciprian Traian STURZU