Dosarul IDAC – una din cele mai mari țepe cu rambursare de TVA – se îndreaptă cu pași foarte înceți spre sentința definitivă. Aflat de 9 ani pe rolul instanței, după strămutări și numeroase amânări, procesul a ajuns, în vara anului trecut, pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș. Ilie Filip, care a fost condamnat la 6 ani de închisoare, cu executare, a atacat decizia Judecătoriei Târgu Mureș, sperând într-o pedeapsă mai mică. Procesul merge, însă, în același ritm greoi. Primul termen a fost stabilit pe 26 noiembrie 2014, când s-a dat amânare “în vederea pregătirii apărării”, iar la următoarea înfățișare, pe 21 ianuarie 2015, instanța a amânat din nou dosarul. De data asta “în vederea efectuării expertizei medico-legale psihiatrice”, ultima “portiță” probabil pentru ca inculpatul să scape de o pedeapsă cu executare. Filip va compărea din nou în fața judecătorilor abia pe 4 martie, când este puțin probabil să se dea sentința, chiar dacă expertiza psihiatrică va fi gata până atunci.
Administratorul firmei IDAC Export 2000 SRL a fost condamnat pentru modul în care a obținut rambursări de TVA în baza unor achiziții și livrări nereale de mărfuri, făcute în perioada 2003-2005. Afacerea a fost descoperită de comisarii de la Garda Financiară Neamț, care nu au avut ocazia să studieze documentele firmei pentru că administratorul a declarat că întreaga arhivă a ars, cu tot cu mașina care o transporta.
Specialiștii DNA au reușit, însă, să recupereze niște date șterse “din cauza unor operațiuni incorecte” din calculatoarele firmei și să stabilească valoarea rambusărilor de TVA aferente exporturilor de cherestea care, în fapt, nu s-au făcut niciodată: 36.973.968 lei RON.
După opt ani de la trimiterea în judecată, Ilie Filip a fost condamnat pentru evaziune fiscală, fals în declarații, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, cu mențiunea că pentru ultimele trei fapte s-a împlinit termenul special de prescripție. (C. MIRCEA)