Agenția Națională de Integritate a publicat, în această dimineață, pe site, o nouă listă de foști sau actuali consilieri locali incompatibili. Printre cei 7 aleși nominalizați se află și Paul Munteanu, consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Zănești. Conform comunicatului ANI, Paul Munteanu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 22 octombrie 2012 – 11 noiembrie 2013, „întrucât S.C. SERV BLITZ S.R.L. (societate comercială în cadrul căreia deține calitatea de asociat unic și funcția de administrator) a prestat servicii în valoare totală de 12.298,32 Lei, în baza unor facturi fiscale, pentru Școala Gimnazială nr. 1 Zănești din județul Neamț”. Mai mult, „la data de 16 octombrie 2013, în timpul exercitării mandatului de consilier local, Paul Munteanu, în calitate de asociat unic și administrator al S.C. SERV BLITZ S.R.L., a încheiat cu aceeași școală un contract de prestări servicii”.
Conform legii, „Persoana față de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.
Un comentariu
A fost declarat incompatibil unul din opozantii primarului, dar domnilor cu aceleasi incompatibilitati sunt si inca vreo patru si cu el in frunte cinci alesi locali care ar putea primi aceleasi decizii!!!….oare intamplator se intarzie deciziile impotriva lor!!??…si eu am fost victima a doua reclamatii la A.N.I.,dar datorita profesionalismului acelui inspector de integritate ambele reclamatii au fost casate, dat fiind faptul ca nu au avut temeiuri de incompatibilitati ori conflicte de interese, cunoscut faptul ca si eu sunt un opozant categoric al primarului din Zanesti( atentie, nu a partidului din care vremelnic face parte), sa stie cititorii ca acest primar s-a strecurat in P.S.D. din pozitia de viceprimar si vicepresedinde a faimosului si de trista amintire P.D.L.!!!!