”Hotărăsc, prescriu, dispun ca în fiecare an în ziua nașterii MS Domnul și Regele Carol I, 8 aprilie, să se facă în biserica de la Roznov un Te-Deum și să se roage pentru sănătatea, slava și prosperitatea sa, iar după încetarea sa din viață, în fiecare an să se facă la data săvârșirii sale, un parastas pentru odihna sufletului și pomenirea în veci ca binefăcător al bisericii din Roznov. Hotărăsc, prescriu, dispun și rog ca în ziua de 25 Aprilie a fiecărui an să se slujească în biserica din Roznov un parastas anual pentru odihna sufletului, prea iubitului și neuitatului fiu al meu Alexandru, pe care am avut durerea a-l pierde fiind eu în viață și pentru pomenirea sa în veci”. Așa a scris în testamentul lui colonelul Gheorghe Ruset-Roznovanu și toți preoții care au slujit în biserica „rusească”, ridicată de el, nu i-au călcat cuvântul lăsat cu limbă de moarte.
Tot prin testament, colonelul a lăsat bisericii săbiile sale, decorațiile „câștigate în rezbel” și medalia Împăratului Nicolae Pavlovici I, dar și indicațiile pentru preoți: „Atât chirasa, casa (casca – n.r.) cât și decorațiile se vor păstra în biserica pentru totdeauna și se vor îngriji spre a nu se rugini și pierde. Hotărăsc, prescriu, dispun și rog pe preoții care vor succede ca servitori sfintei biserici din Roznov actualul preot al bisericii părintele Costache Gervescu, să păstreze și îngrijească și să ție în cea mai mare grijă și regulă socotelile, actele, documentele, odoarele, veșmintele și tot ce va aparține sfintei bisericii, înscriind cu administratorul fondațiunei toate cele arătate mai sus. Asemenea preoții bisericii vor ține o altă condică, unde se va scrie istoricul bisericii din Roznov și se va trece tot ce va fi important și în interesul bisericii din Roznov al neamului Ruset-Roznovanu și al neamului Câmpineanu (familia soției sale, Alexandrina – n.r.). Această dispozițiune încredințată preoților care se vor succeda ca servitori ai acestui sfânt locaș, este absolută și expresă, precum și ținerea sfintei biserici în cea mai mare curățenie, regulă și rânduială”.
De aproape 30 de ani, testamentul colonelului Roznovanu este dus la îndeplinire de părintele protopop Vasile Țoc, care a realizat că grija față de biserica monument istoric – unicat în județul Neamț – este doar o parte a misiunii sale. În egală măsură, preotul a dus mai departe și activitatea filantropică a ctitorului lăcașului în care slujește și s-a ocupat de promovarea turistică a monumentului.
„Lumea află de pe internet”
Deși există un ordin ministerial care obligă primăriile să semnalizeze, cu indicatoare, monumentele istorice, biserica din Roznov nu are asemenea noroc. Chiar dacă este la drumul național, poate trece neobservată, pentru că este oarecum ascunsă de copacii care o înconjoară. Părintele Țoc a montat două indicatoare, pentru care – culmea ironiei – a cerut aviz de la primărie. Cel dinspre Zănești a ruginit, însă, și nu se mai poate citi, iar cel dinspre Săvinești a ajuns la fier vechi, după ce niște „creștini” s-au bucurat de panoul metalic de 1 m pe 2 m, și de cele șase țevi care-l susțineau. „Lumea află de pe internet”, susține părintele, și așa mai vine câte un autocar de turiști. Mai există și excursiile organizate de Patriarhia Română și așa, cam o dată la două săptămâni, ușile masive ale bisericii se deschid și pentru vizitatori, nu doar pentru credincioșii din sat.
Biserica este spectaculoasă și numai cine-i trece pragul poate simți câtă liniște și împăcare emană. Masivă, dar suplă în același timp, opera arhitectului rus Nicolai Vladimirovici Sultanov, din Petersburg, care a lucrat la bisericile Kremlinului, și pictată de Costin Petrescu, artistul care a pictat și Ateneul Român, biserica (terminată în 1892) este expresia fidelă a legăturilor strânse pe care ctitorul le-a avut cu nobilimea rusă. Iconostasul, lucrat în bronz aurit, a fost adus, de asemenea, din Rusia, și este unicat, iar parte din icoane și obiectele bisericești sunt deosebit de valoroase. Inițial, lăcașul a fost o capelă a familiei boierești și a fost decorat ca atare, cu imaginea colonelului, de o parte a ușii, și ale soției și fiului lor, de partea cealaltă. Ulterior, a devenit biserică sătească, rol pe care îl îndeplinește și astăzi. Sub pictura ctitorului se păstrează, într-un tablou înrămat, „Genealogia boierilor Rosetești”.
La subsol se află cavoul ctitorilor, cu piatra de mormânt făcută de sculptorul italian Vicenzo Puschiasis, busturile și micul muzeu încropit de părintele Țoc, cu bunurile personale ale colonelului și ale familiei.
„Am obținut de la Muzeul de istorie niște vitrine, ca să avem condiții de expunere civilizate, dar fără îndoială că mai este de lucru”.
Singurul reproș care i se poate face părintelui este că nu s-a ocupat îndeajuns pentru ca Evanghelia datată 1893, cădelnița veche și ea, decorațiile și monedele colonelului și celelelalte obiecte să fie înscrise în patrimoniul cultural.
„Biserica în sine este o bijuiterie, care nu este exploatată destul din punct de vedere turistic, și, din păcate, nicio piesă din cele deosebit de valoroase pe care le deține nu este clasată”, ne-a declarat subcomisarul Vitalie Josanu, ofițerul care se ocupă cu patrimoniul județului Neamț. „Părintele este un om plăcut și gospodar, ai cu cine să discuți și tot ce i-am spus a făcut. Numai de clasare nu s-a ocupat. Dar pot să-l înțeleg, pentru că are o activitate în plus pentru săraci, care dă o anume căldură parohiei” .
„Am pus camere video și sistem de alarmă”
Primul „război” al părintelui Țoc a fost cu hoții și l-a pierdut în 2001, când i s-a furat seiful, cu totul, din casa praznicală. În ultimii ani, s-au întețit spargerile de biserici din zonă, în doar câteva zile 14 lăcașuri de cult căzând pradă hoților. „La biserica noastră au încercat de două ori, dar n-au reușit pentru că ușa e groasă. A trebuit să mă pun la punct cu camere video, cu protecție prin firmă de pază. Nu e simplu să te lupți cu hoții”.
Sistemul a fost extins și la muzeul din demisol, unde există o intrare separată. Acolo, colonelul Roznovanu a dispus să fie îngropați 76 dintre membrii familiei Ruset-Roznovanu, iar cei care nu vor încăpea să fie înhumați în grădină, fără a schimba, însă, planul general. „Administratorul și preoții bisericii se vor îngriji ca să se facă cavouri de piatră, boltite și lucrate în cele mai bune condițiuni și la adâncimea prescrisă de legi și regulamente. Hotărăsc, prescriu și dispun ca administratorii fondațiunei bisericii și preoții servitori ai bisericii să nu îngăduie, sub nici un motiv, dezgroparea la 7 ani obicinuită în Moldova și hotărăsc în modul cel mai strașnic ca să urmeze pentru morții îngropați în cavoul și grădina bisericii din Roznov, cum am urmat pentru fiul meu, muma mea, mătușa mea și sora mea”, a scris colonelul în testament.
Cavoul are două intrări: una principală, printre cele două scări de piatră, și una secundară, prin interior, care comunică cu pridvorul și cu clopotnița printr-un sistem de scări circulare. Niciun detaliu nu a fost omis: cavoul este prevăzut cu un orificiu dreptunghiular ,prin care se poate coborî sicriul, cu ajutorul unui scripete fixat în tavan. Preotul are grijă nu doar să aprindă lumânări la căpătăiul celor dispăruți, dar să-i și pomenească la hramurile de Sfântul Nicolae și Sfântul Alexandru, la ziua colonelului de Sfântul Gheorghe și în zilele de 8 și 25 aprilie, așa cum scrie în testament. „Facem colivă și pomană după rânduială, iar la fiecare slujbă de duminică, pomenim ctitorul, și soția, și băiatul – care a murit de pneumonie la numai 20 de ani. Iar activitatea filantropică am dus-o mai departe prin înființarea unui adăpost pentru cei aflați în situații de urgență. Avem femei bătute, oameni cărora le-a ars casa, bătrâni neputincioși, tot felul de cazuri. Ultimul venit este un profesor de vioară din Constanța, care a pierdut garsoniera la bancă, a pierdut și magazinul de haine pe care l-a făcut cu creditul, și a rămas pe drumuri. Acestor oameni le oferim cazare, căldură și 3 mese pe zi atât cât trebuie până se rezolvă problema. Iar cu ajutorul celor 46 de preoți din cadrul protopiatului și al credincioșilor, am făcut o cantină socială ambulatorie; facem mâncare și o distribuim cu gălețile, închise ermetic. Avem atâția bătrâni care se împiedică de covoare, cad și-și rup picioarele, nu mai pot să taie o ceapă sau să aprindă aragazul. Pentru ei, o masă caldă ar fi oferit oricând și colonelul Roznovanu”.
Cristina MIRCEA
