Dragă mamă, te iubesc!
Motto: „Femeia când e frumoasă, place ochilor;
când e bună, place inimii
una este o bijuterie, cealaltă – o comoară…” – Napoleon Bonaparte
În numeroase studii – nescrise încă – se arată că bărbații sunt romantici, gentili și din celea-afară de protectori față de jumătățile lor. ca dovadă, întâmplător sau nu, în fiecare an, pe 8 Martie, se sărbătorește Ziua Femeii. După cârcotași, o fiestă comunistă roșie. Aiureli de sezon primăvăratic.
Toată istoria e de partea „eternului feminin”. Despre Femeie (cu F mare), s-au rostit vorbe mari și s-au scris milioane de cărți.
Prima poveste de dragoste s-a consumat între Adam și Eva, iar frații biblici, Cain și Abel, au dovedit lumii cum arată fructul iubirii. Shakespeare spunea, la vremea lui, că „Femeia e o mâncare pentru zei, gătită de diavoli”, iar Anatol France – „o ediție de lux a umanității, scoasă de natură pe hârtie velină”. În popor, orice Ion știe că femeia e „sarea pământului și dulceața lumii”. Și misoginul încrâncenat recunoaște că fără Eva nu exista nimic. Pentru că Ea e dătătoare de viață. Poate de aceea, de 8 Martie, iubitorii de istorie își amintesc de Oltea Doamna, Elena Cuza, Martha Bibescu, Ecaterina Teodoroiu… Nostalgicii comuniști rostesc alte nume – Ana Pauker, Elena Ceaușescu, Maria Gheorghe… Astăzi, mass-media ne servește până la saturație alte nume – Elena Udrea, Alina Bica, Monica Iacob-Ridzi. Ce să-i faci? Multe povești de dragoste au început în turnul Eiffel, dar și mai multe s-au terminat la picioarele lui. Citește: la DNA. Haideți mai bine să vedem ce făceau și cum arătau „demozelele înamorate” din secolele trecute.
Oacheșele ibovnice ale lui Ștefan cel Mare
Ați citit cartea „Trecute vieți de doamne și domnițe”, în trei volume, semnată de C. Gane? Dacă răspunsul este afirmativ, ați aflat multe despre tumultoasele vieți ale doamnelor medievale. Care doamne se măritau, de cele mai multe ori, fără ca măcar să-și vadă la față alesul, iar altele erau duse în fața altarului de la leagănul păpușilor. Intrigante și periculoase, ingenue și blânde, frumoase și diabolice, româncuțele noastre creionau, uneori din umbră, politica țărilor conduse de domnii lor. Exact ca în zilele frumoase ale tranziției. Erau primele doamne ale țărilor pe care le cârmuiau, în unele cazuri, singure, cu abilitate și cu perseverență (v. „cazul” Doamnei Chiajna, zisă și Mircioaia, soția lui Mircea Ciobanul și mama lui Petru cel Tânăr).
Cunoscut ca împătimit al femeilor, despre Ștefan cel Mare se știe că a avut mai multe soții și ibovnice. Când s-a urcat pe tron, în 1457, Ștefan cel Mare nu era însurat, însă avea un fiu, Alexandru. Cronicarii susțin că pe atunci era văduv, fiul nefiind rodul unei relații ilicite. Mama lui Alexandru ar fi fost prima doamnă a voievodului, Marușca. Prima căsătorie, cunoscută în mod cert, a domnitorului Moldovei a fost cu Evdochia de Kiev și a avut loc după șase ani de la înscăunare. Nunta a avut loc la Suceava și a fost binecuvântată de Mitropolitul Moldovei, Teoctist, și de Tarasie, episcop de Roman. La patru ani de la nuntă, Evdochia a murit de boală, lăsându-i soțului ei, doi băieți, care au murit și ei, și o fată. Cârcotașii șușotesc pe la colțuri că marele Ștefan a avut 10 copii, 7 băieți și 3 fete, de la soții și ibovnice.
Ștefan se însură din nou, cu o decendentă a împăraților Comneni ai Bizanțului, Maria de Mangop. Însă „conviețuirea Mariei cu Ștefan fu scurtă și fără noroc”, consemnează cel care a scris „Trecute vieți de doamne și domnițe”. Și pentru că, românilor le place bârfa, adică cine cu cine s-a culcat, cine cu cine s-a bătut, continuăm cu informații de interes comun. Ciuliți urechile!
După ce a trăit drama uciderii familiei sale de către turci, Maria de Mangop avea să trăiască și o dramă „casnică”: muieraticul Ștefan cel Mare își dărui inima sa Mariei Voichița, fiica domnului Țării Românești, Radu cel Frumos, prizonieră la curtea din Suceava încă dinainte de căsătoria lui Ștefan cu Maria de Mangop. Voichița era frumoasă ca și tatăl său. „Cu timpul, crescând fata sub ochii săi, Vodă s-a îndrăgostit de ea”. De soția lui s-a înstrăinat, iar asta se pare că i-a adus chiar moartea Mariei de Mangop. Ștefan s-a însurat cu Maria Voichița abia după trei ani de la pieirea soției sale. Voichița, ultima lui doamnă, i-a supraviețuit lui Ștefan șapte ani, murind în 1511 și fiind îngropată la Putna, alături de cealaltă soție. În tot timpul mariajelor sale, domnul a avut a avut mai multe drăguțe. Cea mai cunoscută era Maria din Hârlău, nevasta unui pescar numit Rareș. Pentru a o vedea și iubi, Ștefan se ducea des acolo. Fiul său cu nevasta pescarului a fost celebrul Petru Rareș. Care Rareș, „trecând prin târg prin Piatra și fugărindu-l pietrenii”, a fugit în Ardeal, via Mănăstirea Bistrița.
Doamna Chiajna a fost singura femeie care a condus o oaste de război. Era fiica lui Petru Rareș și a Mariei, prima sa nevastă. Cronicarii o descriu ca pe o femeie inteligentă, ambițioasă, crudă și energică, iar în vinele ei curgea sânge de războinic. S-a măritat cu Mircea Ciobanul, domn al Munteniei. Căsătoriile domnești din Evul Mediu erau oglinda alianțelor politicie dintre state. Încuscririle dintre suverani aveau, în multe cazuri, rolul unor tratate politice stabile și durabile ca viață însăși. Din acest motiv, fiecare nuntă domnească ascundea, inevitabil, o mică tragedie și îngropa o poveste de dragoste.
Astăzi e ziua ta…!
E timpul să ne întoarcem la mileniul nostru și la nunțile moderniste, la care nuntașii vin cu elicopterul sau cu un Porche, evident, ultimul răcnet. De ziua Femeii, bărbatul carpatin e musai să fie frumos ca Brad Pitt, deștept ca Einstein și forțos ca Rambo. Trebuie să renunțe la meciul Ceahlăului de pe Borzoghean și la „berea cu prietenii” de la Bistro Paradis. Evident, în onoarea Domniței sale, de care „numai moartea îl va despărți”.
Să nu uităm că în spatele fiecărui bărbat important, realizat, stă o femeie puternică. Așa au apărut în istorie celebrele cupluri: Iustinian – Teodora, Carol al II-lea – Lupeasca, Cocoș – Udrea… Toți românii sunt convinși că fără nurii lui Nuți, creasta d-lui Cocoș n-ar fi înflorit și nu s-ar fi înroșit niciodată…
Se povestește că și Eminescu a scris Luceafărul la impulsul Veronicăi Micle. Cum a procedat? I-a spus că nu-l țin curelele să facă o poezie cu 100 de strofe. „Nu pot?” – a întrebat Eminescu. Și s-a pus pe scris. „Bine, bine, m-ai convins, poți!”, a exclamat Veronicuța, când poetul tocmai terminase strofa 99. Și provocarea a reușit. Tot împinși de la spate de femei, Columb a descoperit America, Armstrong a ajuns pe Lună, iar Napoleon a cucerit Europa.
Cum 8 Martie e o zi specială, ne întrebăm și vă întrebăm ce își doresc femeile în această zi? Răspunsurile sunt firești. Un job bănos, o carieră frumoasă, o familie fericită, copii sănătoși și frumoși… Tenismena noastră Simona Halep își dorește să măture pe jos cu Sharapova și s-o mai caftească odată pe americanca aia din fruntea clasamentului (Williams). Foarte bine. Hai, Simona! Hai, România!
La 8 Martie, femeia cea mai venerată din familie e mama. Normal, mama ne-a pus lumea la picioare. Nu ne-a lăsat să băgăm furculița în priză sau în ochii tovarășului de hârjoană când eram mici. A mers cu noi la serbarea școlară când am luat coroniță și la Starea Civilă când ne-am însurat. De Paști, aceeași mamă adorabilă ne dă telefon și ne întreabă: „Ce să-ți pregătesc, pui, când vii la mine, pe lângă ciorbiță de miel, drob de pui, drob de miel, friptură de miel, friptură de curcan?” și tot așa…
Mama rămâne în amintirea tuturor o ființă sfântă. La Piatra Neamț, în Precista, pe un zid curat, scrie cu litere de mână „Dragă mamă, te iubesc!” Deductiv, mesajul e scris de o fetiță de la primară. Tronează în fața unui bloc, poate fi citit din orice apartament și, bineînțeles, de fericita mamă căruia i se adresează. Frumos, nu? Din mass-media aflăm că angajatele Senatului vor primi de 8 Martie câte 140 de lei, ca „un gest de minimă eleganță”, ne informează dl. Tăriceanu. Câte neveste a avut primul motociclist al țării? Întrebați-l pe dumnealui, așa e corect. Adio, lume! Bărbați, luați aminte! Fiți domni măcar de ziua Internațională a Femeii. Dansați-o în ritm de salsa sau macarena. Parol!
Prof. Dumitru RUSU
