Nadia Năstase este o femeie dependentă de muncă, mamă a doi copii și director general al SC Troleibuzul SA Piatra Neamț, din septembrie 2012. O fire efervescentă, tot timpul în mișcare, Nadia Ana Năstase reușește să țină frâiele cu succes într-o societate a bărbaților, cu 133 de angajați. Mecanici, personal administrativ, conducători auto, Nadia ține sub control și atenta supraveghere tot ce se întâmplă în firma pe care o conduce. Și o face cu succes. Cea mai mare realizare a ei sunt copiii, iar când vine vorba de concediu… „două zile libere sunt deja prea mult pentru mine”.
„Ușa mea este deschisă mereu”
Economist la origine, până să dețină funcția de director la Troleibuzul SA, Nadia Năstase a administrat o afacere de familie, o firmă de construcții. „Fiind o organizație mică, mă implicam în toate sectoarele de activitate. Trecerea de la privat la stat a fost un pic surprinzătoare pentru mine. Aici, lucrurile stau un pic diferit, oamenii nu conștientizează întotdeauna ce înseamnă fiecare leu obținut, dar ne-am obișnuit. Și eu cu ei, și ei cu mine. Eu spun că am reușit să mă impun. Și cred că reușesc să țin lucrurile sub control. E o legătură chiar de prietenie între mine și colegi – pentru că eu nu îi consider subalterni – și am reușit să mă apropii de ei, să le cunosc problemele personale și tot timpul am încercat, pe cât a fost posibil, să-i ajut și să-i sprijin. Oricine are ușa deschisă. Și vin aproape zilnic în birou, cu fel de fel de probleme. Am o comunicare bună cu ei, inclusiv pe problemele sociale. Chiar recent am ajutat un angajat care își întreține singur familia. Face naveta de la Războieni și am reușit să obțin pentru cei doi copii ai săi abonamente gratuite la o altă societate de transport, ca să ajungă copiii la liceu. Era vorba de vreo 600 de lei pe lună și însemna un ajutor mare pentru el. Când pot să ajut, o fac din toată inima”, povestește Nadia Năstase. Faptul că există o comunicare bună rezultă și din faptul că angajații au înțeles situația economico-financiară a societății și… „au fost de acord cu mine în momente cheie, au înțeles de ce nu pot să le majorez salariile, de ce nu pot să le asigur întotdeauna ce și-ar dori. Firesc, se așteptau ca, la negocierea contractului colectiv de muncă, să aibă salarii la nivel de ramură și le-am explicat că trebuie să investim întâi în parcul auto, care este învechit, ca să aibă de unde să-și câștige pâinea. După care, dacă treburile vor merge bine, vom trece și la majorări de salarii”.
„Sunt printre mecanici permanent”
De la începutul activității sale, din ’97, de când s-a angajat, a lucrat în mare parte numai cu bărbați: „Și cred că am și preferat compania lor. Pentru că bărbații nu sunt ca femeile, nu bârfesc, nu au doza de răutate, de invidie, de egoism… Sunt altfel. Și trebuie să admit că toate contractele pe care le-am negociat cu bărbații mi-au ieșit. Pe de altă parte, avem 8 femei conducător auto pe troleibuze și autobuze. Vreau să angajez cât mai multe femei, pentru că sunt mult mai calme la volan, au altă atitudine, întrețin în alt mod mașina, curățenia… Sunt diferite. Eu, în schimb, mă pierd printre mecanici prin sală. Îmi place partea tehnică și mă pricep la problemele tehnice. Am avut avantajul ca, la începutul carierei mele, să lucrez în domeniul pieselor auto. Deși am făcut o pauză de câțiva ani, identific atât defectele, cât și cauzele. Sunt printre mecanici permanent, îi întreb și mă consult cu ei. Inclusiv la stația de inspecții tehnice periodice, sunt o prezență permanentă. Am participat la tot felul de intervenții la rețelele de fir-contact, mă duceam și verificam dacă, într-adevăr, sunt acolo, dacă sunt în condiții normale, dacă sunt cu echipament de protecție, să nu avem vreo surpriză… Verific tot ce mișcă. Inclusiv arhivarul și personalul administrativ. În general, zilnic intru în toate sectoarele de activitate, ba chiar merg și în control pe mijloacele de transport în comun. Nu neapărat verific echipa de control, dar iau pulsul călătorilor. Îi întreb dacă sunt mulțumiți. Se ajunge uneori la referate, la sancțiuni și trebuie să recunosc, de 1 martie, am fost plăcut surprinsă când au venit și mi-au adus flori. Asta înseamnă că nu sunt supărați pe mine”.
„Îi mulțumesc mamei mele că are grijă de copiii mei”
Nadia Năstase este foarte mândră de cei doi copii ai săi, de 14 și 8 ani, elevi la ”Victor Brauner”: „Cea mai mare realizare sunt cei doi copii pe care îi am și în care investesc absolut tot ce am. Și material, și sufletește. În rest, nu prea am timp de latura personală, pentru că, inclusiv sâmbăta, eu sunt la societate. Duminica sunt în acțiuni de control pe troleibuze și autobuze, dar, în puținele momente care îmi rămân, ceea ce mă relaxează foarte mult este șofatul. Îmi place foarte mult să conduc. Vreau să amintesc faptul că în proporție de 90 și… mult la sută mă ajută mama mea. Ea mi-a crescut cei doi copii, de când aveau trei zile. Întotdeauna am avut o activitate care mi-a acoperit tot timpul și dânsa se ocupă de tot ceea ce înseamnă casă, familie, copii. Nu sunt o mamă de weekend, deși așa pare. Îi duc dimineața la școală, particip la ședințe, îi iau de la școală, au activități extra – fac pian, chitară, înot – și încerc să mă pliez pe nevoile lor. Soțul meu a acceptat poziția în care mă aflu și a înțeles faptul că eu sunt o femeie independentă din punct de vedere financiar și m-a susținut tot timpul”.
„Nu-mi iau concediu, pentru că nu-mi place să lipsesc”
Dacă ar lua o pauză de la programul solicitant pe care îl are, Nadia Năstase ar călători, dar… „Nu mi-am propus să am concediu anul acesta. Sunt dependentă de muncă. Mai mult de 2 zile deja e prea mult pentru mine. Mă plictisesc foarte repede și nu pot să stau închisă într-o încăpere, trebuie să merg undeva permanent. Eu sunt genul de femeie care-și facea cumpărăturile din piață, înainte de incendiu, la ora 7 dimineața, duminica, și mă enervam foarte tare că nu găseam piețarii așa devreme. Trebuie să fiu în mișcare tot timpul. Dar, dacă ar fi să am mult timp liber și dacă mi-ar permite partea financiară, aș călători foarte mult. În doi ani, cred că am avut concediu de odihnă maximum două săptămâni și atunci am fost la un curs la București. Nu-mi iau concediu, pentru că nu-mi place să lipsesc. Mi se pare că țin frâiele în mână și orice zi de absență de la societate mi se pare mie că n-ar fi în regulă”.
Un director general căruia îi place să cânte
Copiii Nadiei sunt firi artistice și spune ea că îi seamănă foarte mult. „Mie îmi place să cânt. Nu am aprofundat mai mult în copilărie și adolescență, dar spun apropiații că am o voce bună și, de fiecare dată când am ocazia, cânt. Mă liniștește. Dacă o să am mai mult timp, adică peste vreo 30 de ani, o să aprofundez pasiunea mea artistică. Până atunci, trebuie să fiu activă. Nu sunt genul de femeie care coase, care stă la bucătărie, când trebuie să țin fierul de călcat în mână îl scap sau mă ard, deci nu, nu sunt așa. Eu întotdeauna am avut înclinații spre tehnică. Mama îmi povestește și acum cum, în copilărie, tot ce se strica prin casă, că era bateria de la chiuvetă, că se ardea vreun bec, siguranțele, eu rezolvam orice problemă. Tata fiind plecat mai mult pe șantiere, niciodată nu era cazul ca mama să apeleze la vreun vecin. Eu rezolvam tot, dar îmi și plăcea. Și acum se întâmplă același lucru. Locuiesc împreună cu mama și tot mie îmi spune când se strică diverse lucruri.
Prefer să fac o muncă ce ține de bărbat decât să mă duc la bucătărie, de exemplu. Într-un viitor, cândva, mi-ar plăcea să am o grădinuță a mea cu pomi, cu flori, cu o perdea de viță de vie, să stau la umbră vara, dar, din păcate, spațiul pe care îl dețin nu-mi permite. Dar, bineînțeles, lucrurile acestea se vor întâmpla peste vreo 30 de ani, atunci când mă voi pensiona. Până atunci, am de gând să fiu activă”.
Oana IOSUB-TOMA
