Paul Tablan: ”Când nu eram șef, mă credeam cel mai șmecher”

„Eram pe terasă, la mici și bere cu prietenii, de ziua mea onomastică, pe 21 mai 2011, când am primit un telefon de la prefectul Archip, care m-a întrebat dacă aș fi de acord să ocup funcția de inspector șef”. Așa a început cariera lui Paul Costel Tablan în fruntea Poliției Neamț, după ce – cu trei săptămâni mai devreme – fusese chemat la minister de secretarul de stat Dascălu. „Mi-a spus că mă așteaptă a doua zi la ora 10, să discutăm despre grupările infracționale. Eram șef de serviciu, lucrasem pe rețele, nu puteam să spun «nu». Am ajuns la minister, m-am prezentat la Dascălu, care chiar m-a întrebat câte ceva despre interlopi, dar l-am «citit» că pe el îl interesau alte lucruri. Oricum știa mai multe despre funcțiile și trădătorii din Poliția Neamț decât știam eu, care am stat în pătrățica mea la judiciar și nu m-a interesat de alții. Când am ieșit pe ușă mi-a spus: «Să auzim de bine!». Și, vreme de 3 săptămâni, nu am auzit nimic. Până la telefonul prefectului. Pe urmă, am avut altă dilemă: de ce am fost eu alesul? În condițiile în care peste tot plana ideea că liderul politic pune oamenii în teritoriu, n-am avut altă explicație decât că nu se putea pune o persoană cu sprijin politic, după eșecul Șoric și după eșecul Manole. Acum, nu vreau să fiu înțeles greșit. Ca manager, Șoric era ok și marele lui merit este că unde nu știa, nu se băga. Avea susținere la București, era în regulă. Manole, însă, cam degradase relațiile cu instituțiile cu care poliția trebuia să colaboreze și atunci singura soluție de salvare a situației era să fie pus pe funcție un om care nu-i nici cu «ăia», nici cu «ceilalți». Iar eu, care-i văzusem pe Ștefan și pe Tărâță numai la televizor, îndeplineam criteriile!”.

„La Constanța, am văzut marea înghețată”

Până să ajungă pe cel mai înalt scaun din IPJ Neamț, Paul Tablan, a trecut prin botezul „șacalilor” de la Poliția Piatra Neamț, unde a fost repartizat după ce-a absolvit academia și a lucrat, vreme de doi ani, ca șef de pază în Portul Constanța.

„Am plecat la Constanța ca să nu spargem gașca din academie. Eram printre primii 10 la absolvire și ne-am repezit pe alea 9 locuri scoase la Constanța. În doi ani, am plecat toți de acolo. Era 1996, încă existau militari în termen, iar eu răspundeam de toate verificările, de la legitimarea persoanelor, până la controlul mărfurilor de pe nave. Venit de la munte, a fost pentru prima oară în viața mea când am văzut marea înghețată: un spectacol absolut superb. Se formau valuri și înghețau în «mers», unul chiar deasupra gheretei de pază. Dar era atât de frig, un frig din ăla uscat, în 10 minute îți îngheța fața total. În schimb, vara era foarte vesel. Stăteam cu doi colegi, într-un apartament închiriat, și se îndoise planșeul de la câte rude aveam. Veri, nepoți, unchi, părinți, toți veneau la plajă. Dimineața, numai noi plecam la muncă și făceam pași mari, nu cumva să călcăm pe vreunul, că ăștia dormeau pe jos, pe unde mai prindeau câte un loc. Tot era ocupat, până și baia”.

„Ce naiba fac cu mortul?”

În 1998, Paul Tablan a făcut raport și a fost mutat la Piatra Neamț. Direct la judiciar, la municipiu, unde i s-au repartizat, ca fiecărui începător, de altfel, numai „cioate” – dosarele care erau la limita dintre contravenție și infracțiune, fără mari șanse de a fi soluționate vreodată. La început, nu avea rezultate spectaculoase și se tot mira că alții, mai slab pregătiți decât el, tot aveau câte o realizare. Cu timpul, și cu ajutorul „șacalilor bătrâni”, a învățat cum stă treaba și cât de mult contează să fii scos în față într-o ședință de analiză. Și atunci, chiar dacă știa de la început că Ghiță se ceartă cu vecina lui, Maria, iar Maria venea să depună reclamație, scria în declarație că „Maria se află într-o stare conflictuală cu un vecin”. Iar peste câteva zile, „descoperea” vecinul. Și gata „rezultatele”!

„Acum, absolvenții sunt sub tutela cuiva, timp de un an dacă sunt ofițeri și timp de 6 luni dacă sunt subofițeri. Atunci, intrai direct în pâine și trebuia să te descurci. La început, am fost pe o tâmpenie de linie de muncă numită «diverse» și mă trezeam cu «cioate» la greu, că erau multe neamuri proaste pe la municipiu pe vremea aia. Cu timpul, am lucrat în tot felul de dosare, de la furturi de cablu telefonic, animale și butelii, până la omoruri. Seara, mă rugam la Dumnezeu să descopăr autorul în câte-un dosar de furt de vacă. Mă impresionau dramele oamenilor de la țară, pentru care vaca însemna mai mult decât însemna pentru mine primul telefonul mobil – o cărămidă cu antenă, cum abia apăruseră atunci. Cea mai mare problemă pentru cei de la judiciar era transportul morților, pe care nu aveai voie să-i duci cu mașina poliției, iar Serviciul de Medicină Legală nu era «elegant» ca acum, cu saci și autoturisme speciale. Iar primul meu mort a fost unul de nu am cum să-l uit: un bătrân care a stat în casă, cu aragazul aprins la foc mic, de la Crăciun, până pe la mijlocul lunii ianuarie, când au făcut vecinii reclamație. Când am deschis ușa, să cad pe scări! Am plătit pe unul să intre, cu batista la nas, să dea drumul la toate geamurile. Am făcut actul de sesizare, am audiat martorii și m-am trezit că nu știu ce naiba să fac cu mortul. Să păcălesc pe careva cu vreo mașină era exclus. Nimeni nu l-ar fi cărat! L-am sunat pe Mișu Păduraru (actualul șef de la Serviciul de Acțiuni Speciale – n.red.), care-mi era coleg de birou și mi-a spus că rezolvă el. În jumătate de oră, m-am uitat pe geam, cum mi-a spus, și ce să vezi? Mișu, în fața blocului, cu o căruță! Am sigilat ușa, am plecat spre morgă și, pe drum, l-am ajuns pe tataia, săracul, care era cu o mână bine strânsă pe nas și cu cealaltă pe hățuri!”.

După mai bine de 3 ani la „municipiu”, timp în care a fost remarcat de șeful de la judicar de la „județ”, Paul Tablan a mai urcat o treaptă profesională. Cu o cutie de carton în brațe, în care avea agende, pixuri și tot felul de fleacuri din fostul birou, a intrat într-o nouă etapă din carieră, care a durat fix 10 ani. A nimerit cum nu se putea mai „bine”,în perioada 2001-2002, județul Neamț înregistrând o explozie a infracțiunilor contra vieții. Mulți ani la rând, în clasamentul național, după București era direct Neamțul, cu câte 32-34 de omoruri pe an, în vreme ce statisticile celorlalte județe se duceau de la minimum 8, la maximum 15. Iar colegul care îl tot îndemnase să vină la județ, să facă echipă, s-a intersectat cu el pe scări. Era tot cu o cutie de carton în brațe și pleca… la poliția rutieră.

”Îl omor cu mâna mea!”

Cazul care l-a marcat, ca începător, a fost cel al lui Zane din Gara Veche. „E în pușcărie și acum, dar nu-mi amintesc ce prenume avea. Știu că fratele lui era un tip deștept, terminase marina. Individul ăsta trăia cu o femeie, care avea o fetiță mică, în jur de un an, din altă relație. Avea grijă de fetiță ca și cum ar fi fost a lui, toți vecinii mi-au declarat că-i dădea lapte cu biberonul, o spăla, o schimba. Lucra la o brutărie, în schimburi diferite cu mama fetiței, tocmai ca să fie cineva acasă cu copilul. Într-o noapte, s-a certat cu concubina, pentru că ea l-a refuzat. Dimineață, femeia a plecat la serviciu, iar el a violat fetița, ca să se răzbune. Și-a omorât-o. Eram atât de furios că există cineva care să facă așa ceva unui copil, încât am zis că-l omor cu mâna mea! N-a recunoscut nimic. După necropsie, am aflat că fetița n-a murit din cauza abuzului, ci pentru că a împins-o și s-a lovit cu capul de stinghia patului în timp ce-o viola. Avea fractură de craniu. Când am avut tot probatoriul, dorința de-al omorî în bătaie a dispărut și a rămas satisfacția că va înfunda pușcăria. Nu mai știu cât a luat, dar parcă 20 de ani”.

În cei 10 ani de judiciar la județ, Paul Tablan a umplut de câteva ori arestul din subsolul inspectoratului, dar a avut de făcut și activități pe grupări infracționale, pentru că nu erau oameni special pentru așa ceva și se „rupeau” de la câte un compartiment. Interlopii n-au fost așa o mare problemă cât timp și-au plătit polițele între ei și n-au deranjat omul de rând, însă, în perioada 2008-2010, au căpătat „nas” și au început să se manifeste în public, fără teama că ar produce victime colaterale.

„Nu am sentimentul că au fost protejați, dar este regretabil că nu s-a acționat cu fermitate de la început. Rezistența unei grupări e liderul, până se formează altul din eșaloanele 2 sau 3 durează. Iar poliția trebuie să fie pe fază și să-i «taie capul» ăluia din eșalonul inferior, care are intenții de evoluție. Asta se întâmplă acum”.

„6 ore pe zi aflu că nu-s becuri, hârtie și coșuri de gunoi”

De la o echipă de 20 de oameni, de la judiciar, comisarul șef Tablan a ajuns să conducă un colectiv de peste o mie de angajați. Cu tot felul de probleme și cu un program pe măsură, care include ședințe, analize, mape, semnături, audiențe, prezența la manifestări publice. Abia după ce-a realizat că poliția nu înseamnă doar să bagi hoți la beci, și-a schimbat total optica față de cei care lucrează la logistică, resurse umane sau circulație.

„Înainte, mă credeam șmecher. Eu eram cel mai tare, prindeam criminali și umpleam arestul. Nu dădeam două parale pe ăștia de la birouri, dar nici pe ăia de la circulație care «păzeau» dungile albe de pe drum. După ce m-am lămurit cum funcționează sistemul și am văzut că nu ești considerat un bun manager dacă nu te descurci cu puțin, am înțeles că lucrurile nu stau deloc așa cum credeam eu. Timp de 6 ore pe zi, aflu că nu-s becuri, hârtie sau benzină, că unul n-are steag la post și altul nu are coș de gunoi. De pe scaunul pe care stau nu-mi dă atâtea bătăi de cap situația operativă – că, până la urmă, «scoți» un dosar, dacă tragi la el – câte îmi dă situația financiară. Iar de la București, răspunsul unui manager de «top» a fost că priceput este ăla care știe ce să facă atunci când n-are. Dar, una peste alta, sunt mulțumit de rezultate, însă n-am de gând să mai stau în funcția asta mai mult de un an-doi. Și-mi doresc să plec frumos. Acum, ca să vorbească sindicalistul din mine, sistemul de la SRI mi se pare cel mai sănătos. Un mandat de 5 ani sau două de 3 ani ajung! Eu, dacă am intrat pe funcție la 36 de ani, nu înseamnă că până la 60 nu mai plec și unul tânăr să aștepte 25 de ani să mă dau eu la o parte. Nu poți să fii șef pe viață!”.

Mandatul comisarului șef Tablan în fruntea Poliției Neamț a fost la un pas de întrerupere în septembrie 2013, când, pe nepusă masă, i s-a spus că va fi detașat la Ilfov, pentru 60 de zile. Motivul oficial a fost lupta, deja dovedită, cu interlopii și cu infracționalitatea organizată. Adică un fel de recunoaștere, deși el dăduse concurs la Neamț și era oarecum atipic să fie mutat într-un alt județ. Motivul real era strict legat de interesele unui om politic, care avea niște dosare penale. Până la urmă, mutarea nu s-a mai produs, pentru că era nevoie și de semnătura împricinatului. După trei zile de zbucium pe la București, lucrurile au intrat în normal, iar Paul Tablan s-a întors la Piatra Neamț. Iar în timp ce el era pe drum, un alt ofițer proba uniforma de gală și bea cu prietenii, convins că va fi noul inspector șef.

2013 n-a fost, însă, un an cu ghinion. Ba dimpotrivă! Atât șeful inspectoratului, cât și prietenul lui, Benone Beșu, șeful Serviciului de investigații criminale, au devenit doctori în ordine și siguranță publică, mărind la 6 numărul ofițerilor din IPJ Neamț care dețin acest titlu. „Pe vremea când am făcut eu academia, se făcea simultan și facultatea de drept. La doctorat nu am avut decât două opțiuni – drept sau ordine și siguranță publică. Doar nu era să mă duc la agronomie. Eu nu cred în struțo-cămile din astea! Cum e să fii ofițer de poliție și să ai doctorat în pomi fructiferi?”

 „Niciun om politic nu mi-a cerut nimic, exceptând vreo 4 primari”

Nefiind „propulsat” politic în funcție, șeful Poliției Neamț n-a avut niciun motiv să primească „rugăminți” sau „ordine” de la nimeni. Și a păstrat o distanță rezonabilă față de toți liderii partidelor, dar a onorat fiecare obligație instituțională. Și, tocmai fiindcă n-a dat impresia că este „disponibil”, nici n-a fost solicitat: „Nicio persoană cu funcție politică nu m-a sunat niciodată să-mi ceară ceva. Am avut discuții cu vreo patru primari de comune, care încercau să scape de șefii de post pentru că nu se înțelegeau cu ei. Aveau tot felul de argumente, dar cel mai des folosit era că ei sunt aleși de comunitate și trebuie să-i apere interesele. Le-am explicat că sunt singurii membri ai comunității care au probleme cu polițiștii, că nimeni nu s-a mai plâns și n-am mutat niciun șef de post. Iar atunci când a fost episodul Ilfov, m-a sunat Gheorghe Ștefan, care aflase că trec printr-o perioadă dificilă. Era bine informat și cred că și bine intenționat. Mi-a spus că doar dacă am făcut «ceva» să plec unde «vor ei», altfel să nu semnez nicio hârtie. Oricum eram hotărât să nu semnez, pentru că nu voiam să las acasă nevastă și copii, ca să prind nu știu ce interlopi prin Ilfov. Și, pe de altă parte, nici nu făcusem nimic. Am un frate, mai mic cu 4 ani, care este polițist și el, și lucrează la județ. Am urmat amândoi cariera asta, pentru că așa ne-am dorit de când eram copii. N-am avut pe nimeni din familie în sistem, părinții sunt croitori. Frate-miu mă înjură de 4 ani într-una, pentru că, de câte ori găsește vreun post mai bun și vrea să se mute, îl opresc: nu în mandatul meu! Și asta tocmai ca să nu se interpreteze și să se spună «ceva». Nici vorbă să fac «ceva» care n-ar trebui făcut. Repet: vreau să plec frumos din funcția asta!”.

„Generalul” Stan și numele de botez

Dragobetele de anul acesta i-a adus lui Paul Tablan al treilea copil. La care părinții nu se mai așteptau. „Primii doi s-au născut prematur. Sofia avea doar 1,9 kg, a scăzut la 1,6 și a stat vreo trei săptămâni în spital până a recuperat. Acum are 7 ani și este cea mai înaltă din clasă. Tudor a venit și el mai devreme cu vreo trei săptămâni. La nașterea lui, medicul a decis că o a treia sarcină ar fi cu risc și i-a legat trompele Mihaelei. După 5 ani, a început s-o doară burta. Eu i-am spus de la început că mai face un copil. Ea – nu și nu, că nu se poate! Am mers la spital, doctorul a suspectat o tumoră și am plecat la Iași, unde am aflat că «tumora» mișcă, ne face din mână și se dezvoltă normal. Când am cunoscut-o eu pe Mihaela, în 1998, era asistentă de igiena alimentației la DSP. Între timp, a făcut master în psihologie și, de un an și ceva, lucrează la secția de psihiatrie. Când a aflat că este însărcinată, tocmai se pregătea să consilieze toți bolnavii din secție, ca să rupă gura târgului. Acum e toată mămică și mai trebuie să stea acasă vreun an. Doi nu stă, că e prea mult. Ne-am învățat să ne creștem singuri copiii, deși avem părinții în Piatra Neamț. I-am mai lăsat câteodată la bunici, dar, în general, i-am luat cu noi peste tot. Mai ales pe la nunți și pe la petreceri, să-i învățăm de mici cu greutățile”.

Fiecare copil are două prenume. Sofia este Elena, Tudor este Călin, iar mezinul ar fi trebuit să se numească Vlad Paul. Imediat ce-a aflat că este a treia oară tată, de data asta de copil zdravăn, de peste 4 kilograme, născut la termen, Paul Tablan și-a anunțat cunoscuții, care s-au grăbit să-l felicite. Cea mai lungă discuție a avut-o cu generalul Viorel Stan, șeful Inspectoratului Școlar, care i-a spus că nu e în regulă ca băiețelul să fie botezat Paul, pentru s-ar putea naște rivalitate între frați de la faptul că doar unul poartă numele tatălui.

„La început nu mi-am bătut capul, dar pe urmă m-am gândit cum ar fi să mă trezesc că Tudor îmi reproșează că pe el nu l-am iubit la fel de mult ca să-l botez cu numele meu. Și de la Vlad Paul am ajuns la Vlad Casian. Bineînțeles că lumea a început să mă întrebe deja pe când al patrulea, dar doamna Tablan s-a exprimat complet neacademic la adresa mea când a auzit”.

„De Ziua Poliției, vreau să beau un șpriț în liniște”

Pe 25 martie, de Ziua Poliției, echipa de conducere a IPJ Neamț vrea să schimbe puțin programul sărbătorii. Nu vor mai fi doar exercițiile de intervenție și demonstrațiile cu câini, care îi încântă pe copii, ci și expoziții – inclusiv de carte scrisă de polițiști, expuneri de obiecte confiscate și corpuri delicte, dar și muzică de fanfară pe platoul de la Curtea Domnească.

Cât despre inspectorul șef, el are niște dorințe simple: „Vreau liniște, ce să vreau altceva? De Crăciun sună telefonul, de revelion sună telefonul, de Paște am avut câte o crimă în fiecare an, măcar de Ziua Poliției să beau și eu un șpriț în liniște la avansarea cuiva!”.

Cristina MIRCEA