În luna martie, o comisie mixtă de verificare a modului de respectare a prevederilor legale privind transportul județean, constituită în prin ordin de prefect, și-a desfășurat activatea pe raza județului Neamț. Din comisie au făcut parte un reprezentant al Corpului de control al prefectului – coordonator al comisiei, IPJ Neamț – Servicul Rutier și Servicul de Investigare a Fraudelor, Inspectoratul de Stat pentru Controlul Transportului Rutier, ITM Neamț și Consiliul județean. O asemenea ”alianță” în control s-a făcut dintr-un motiv foarte simplu: fiecare instituție a efectuat controale conform prevederilor legale ce-i revin, nefiind posibil ca o singură instituție să poată veghea la respectarea regulilor în transport. Într-o avanpremieră privind rezultatele controlului, pefectul Ioan Vlad Angheluță a declarat că „Poliția rutieră a constatat ca nereguli folosirea în circulație a unor mijloace de transport fără verificare tehnică periodică efectuată, efectuarea activității de transport de persoane fără a deține licență de transport, depășirea vitezei legale pe sectoare de drum. Au fost aplicate sancțiuni, au fost retrase certificate de înmatriculare și a fost suspendat dreptul de utilizare a unui autovehicul. ITM a făcut verificări pe sănătate și securitate în muncă, precum și pe relații de muncă. S-a constatat lipsa pe unele autovehicule a echipamentelor prevăzute de lege – truse medicale, stingătoare, triunghiuri și veste reflectorizante – fiind dispuse șase avertismente și măsuri de remedire a deficiențelor. Pe relați de muncă, au fost depisate situații de muncă fără forme legale. Au fost dispuse 8 măsuri de remediere și au fost aplicate două amenzi. Din partea Consiliului Județean au fost efectuate verificări cu privire la respectarea graficului de circulație, deținerea licenței de traseu, deținerea contractului de transport, eliberarea legitimațiilor de călătorie. Nereguli constatate și sancționate: nerespectarea graficului de circulație, nerespectarea graficului de transport, nerespectarea licenței de traseu și a caietului de sarcini, utilizarea unui autovehicul care nu este în proprietatea operatorului de transport sau în leasing, circulația călătorilor fără legitimații de călătorie.”
Prefectul a ținut să asigure opinia publică că această activitate de control nu se va rezuma doar la luna martie, semn că semnalele trase de ”Mesagerul de Neamț” pe această temă sunt în atenția autorităților.