Maestrul Tudor Gheorghe și-a ținut promisiunea făcută în 2014 și a revenit sub Cetate cu un nou spectacol. Joi, 26 martie, într-un salon din incinta Casei Culturii „Ion Creangă” din Târgu-Neamț, el a susținut o conferință de presă ca un preambul la spectacolul din aceeași zi de la ora 19:00, denumit sugestiv „Best of Taraf”.
„Este a doua oară când vin la Târgu-Neamț și atunci când am fost prima oară i-am promis doamnei directoare că voi veni și la Casa Culturii să fac un spectacol. Pot spune că în ciuda spațiului neconvențional, spectacolul de anul trecut a fost unul reușit. Atunci am promis oamenilor din țară că voi continua ce am început, pentru că eu nu fac spectacole doar de dragul de a le face. Toate spectacolele mele sunt tematice, chiar dacă unii mă confundă cu lumea asta a show-bizz-ului. Atunci când am vrut să promovez poezia română printre tineri o fac într-un mod original. Ceea ce facem în seara asta Best of…taraf, și poate anume am ales această tematică chiar dacă se potrivește ca nuca în perete, dar asta a fost și dorința mea de a-i pune pe ăștia tineri care stau cu ochii pe internet să li se pară interesant după titlu. Am încercat să aduc în fața tinerilor muzica bunicilor lor, muzica anilor 30 când muzica ușoară era atunci un rafinament. Ceea ce se întâmplă în societatea de astăzi mă inspiră și mă îndeamnă să realizez asemenea spectacole”, a declarat maestrul Tudor Gheorghe.
Maestrul a avut puterea să susțină spectacolul de la Târgu-Neamț, deși recent tatăl său a încetat din viață.
“Nu mi-a fost ușor să continui spectacolele după un eveniment tragic din familie și de aceea am și reprogramat acest spectacol. Când a murit mama, am înmormântat-o la ora 15:00 într-o duminică și la ora 17:00 am intrat în scenă unde am jucat o comedie de-a lui Caragiale. Puteam să suspend un spectacol și după moartea tatălui meu, dar am zis de ce să sufere oamenii din pricina mea”, a mai spus Tudor Gheorghe. (C.T. STURZU)