Pe 5 martie anul acesta, la Judecătoria Roman, s-a consumat un episod din tragi-comedia începută cu aproape un an în urmă, având ca eroi principali doi oameni și niște polițiști, între care și celebrul lider de sindicat Cănărău. Sub un număr de dosar având ca obiect ultrajul (art. 257 NCP), s-au prezentat în fața judecătorului Cristian Bîrjovanu părțile implicate: Nicolae Bogdan Boier și Constantin Nastasă – în calitate de inculpați, Adrian-Iulian Drăgoiu, Bogdan-Petru Mihăică și Ioan Cănărău – în calitate de parte civilă, Vasile Damian și Gheorghe Varganici – parte vătămată.
Reuniunea distinsă și-a regăsit temeiul într-un eveniment petrecut pe 8 aprilie 2014, la ceas de seară, pe trotuarul din fața restaurantului Familial, din cartierul romașcan Favorit. Atunci, o mașină de-a muncitorilor care vopsesc trecerile pentru pietoni a parcat, la milimetru, lângă un autoturism, care nu mai avea cum ieși, indiferent de măiestria șoferului. De pe trotuar, un bărbat băut – Constantin Nastasă pe numele lui – a protestat. Șoferul mașinii de muncitori l-a făcut bețiv. Nastasă a comentat că-și așteaptă nevasta să ia mașina, tocmai pentru că el a băut. Prietenul lui, Nicolae Bogdan Boier, l-a înjurat pe șofer.
Șoferul s-a încordat. A zis că are pile la Poliția locală și a dat un telefon. Chiar avea! A apărut mașina de intervenție, cu polițiști locali cu tot. Lucrurile s-au precipitat. Boier a fost legitimat și încătușat pe loc. Nastasă a protestat. Între timp, a ajuns și nevasta, buimacă, fără să știe unde a nimerit. Poliția locală a cerut sprijin pentru „turbulentul” Nastasă, care nu se lăsa încătușat în fața nevestei. A venit echipajul de șoc și „sprijin”de la Poliția Roman, în formație completă: Cănărău, Varganici, Damian. Au sărit toți pe Nastasă. L-au urcat în mașină, cu ajutorul șoferului de la drumuri, care s-a băgat în seamă la „nevoie”. S-a plecat în păr spre sediul poliției locale. Peste trei ceasuri (maximum două, după alte păreri), la sediul respectiv a fost chemată o ambulanță, care l-a dus la spital pe Boier. Ambulanță chemată de o altă echipă, de superiori, de la Poliția Roman, care a dispus eliberarea celor doi. Unul a plecat acasă, celălalt – cu traumatisme craniene, faciale și cervicale – la Compartimentul de Urgență.
Urmarea: s-a întocmit dosar penal pentru ultraj împotriva polițiștilor locali, dar nu și împotriva echipei de la Poliția Roman. Cănărău – lider de sindicat, în afara programului – a țipat, s-a legat în lanțuri, a făcut greva foamei, pe motiv că șefii „țin” cu infractorii. A venit echipă de control de la Capitală, care a luat la puricat întreaga activitate a Poliției Roman și, mai ales, ultrajul. S-au găsit nereguli privind „înregistrarea” dosarului. Bucuria lui Cănărău, care „flutura” hârtia peste tot: facebook, site-urile sindicatului, instanță, poliție. El l-a și filmat pe Boier încătușat, ținut cu capul aplecat la maximum, după trei ceasuri de stat la Poliția locală, când nu pricepea ce-a făcut și i-a „gratulat” pe polițiști cu apelativul „zdrențe”.
Deși lucrurile ar putea fi considerate clare (doi oameni – băuți, e adevărat – umflați de pe stradă, pentru că un șofer cu prieteni a vrut să arate cine este el, au fost lipsiți de libertate fără niciun temei și bătuți – se pare, în sediul Poliției locale), procurorul a dispus trimiterea în judecată pentru ultraj. Dosarul a ajuns în instanță, unde, la ședințe, participă și un reprezentant al Parchetului Roman, iar magistratul Cristian Bîrjovanu are misiunea ingrată de a stabili dacă e ultraj sau nu. În condițiile în care faptele au fost prezentate cu totul altfel și, la nivel național, pe filiera Sindicatului Agenților de Poliție, s-a creat deja presiune pe subiectul „evenimentului” de la Roman.
Cum a decurs o astfel de ședință? Vă lăsăm să descoperiți în cele ce urmează. Pentru că spațiul nu ne permite descrierea întregii ședințe, am ales doar secvențele relevante.
„Nu-mi explic!” și „Nu cunosc!”
Complet „insensibil” la presiunea publică, magistratul Cristian Bîrjovanu a început relaxat cea mai importantă ședință de judecată, de săptămâna trecută, cu gândul să audieze toți polițiștii locali și naționali implicați în povestea care a făcut valuri la nivel de IGPR și MAI. Nu părea să-i pese deloc de ecouri, dar nu s-a putut abține să nu-i spună liderului Cănărău: „Am văzut că ați făcut dezbateri pe facebook, bănuiesc că așteptați o sentință și de acolo!”. Cu dosarul – gros cât de două volume de Kafka în față – a adresat întrebări părților, a dat cuvântul avocaților și procurorului și i-a ascultat pe absolut toți cei prezenți. Și, între timp, a pus degetul pe rană, cu un umor de care numai un om de calitate poate fi capabil.
În esență, toți cei trei agenți de poliție națională audiați au declarat același lucru: Boier s-a lovit singur cu fața de pardoseală și de un stâlp îmbrăcat în rigips, amândoi „inculpații” au amenințat cu moartea polițiștii, iar Nastasă, deși încătușat cu mâinile la spate și șezând pe scaun, a reușit să-l lovească pe agentul Varganici, cu piciorul în barbă. Bizar, niciunul dintre agenți nu a scris în raport că Varganici a fost lovit. Acest lucru l-a frapat și pe judecător: „Eu, în ultimii 10-15 ani, nu am auzit ca vreun polițist să fi luat vreun picior în gură în Roman. Să fi fost în locul dvs. întâi scriam «am primit un șut în barbă» și pe urmă începeam raportul. Cum de sunt toate rapoartele la fel și nimeni nu spune decât de amenințări? Ați copiat unul de altul sau a fost, cumva, vreo înțelegere ulterioară?”. Toți agenții au răspuns „Nu-mi explic!”.
Partea care a testat nervii magistratului a fost, totuși, audierea lui Ioan Cănărau. Întrebat în mod repetat care-i sunt atribuțiile la o misiune de menținere sau de restabilire a ordinii publice și, mai ales, care sunt procedurile, unde se termină competențele polițiștilor locali și unde încep cele ale polițiștilor naționali, liderul de sindicat a ținut-o pe-a lui. N-a fost misiune de restabilire a ordinii, ci una de „sprijin a poliției locale”. „Nu există așa ceva! N-ați fost chemați la un scandal?”. „Ba da! Dar n-am vorbit exact cu polițiștii când am ajuns acolo”, răspunde, timid, Cănărău. „Și ce-ați făcut? V-ați înțeles din priviri?”
Printre chicotele avocaților și zâmbetele procurorului și ale grefierei, președintele instanței a ținut să lămurească și motivul pentru care Boier a fost „condus” la sediu. Se știa cine este, a prezentat buletinul, putea fi amendat direct în stradă. „De ce l-ați luat? Ați crezut că e la ofertă cu Nastasă, doi în unul? Sau n-ați vrut ca Nastasă să se simtă singur?”. Toți polițiștii au răspuns la fel: Nastasă nu avea buletin și l-au ridicat ca să-i stabilească identitatea! Asta în ciuda faptului că soția lui a spus clar cum îl cheamă, dar, aparent, n-a fost destul de „credibilă”. Au sperat că Boier, care se agita pentru că-i erau prea strânse cătușele, va „coopera” și va spune cine este celălalt. „Și de ce nu l-ați dus la sediul Poliției Roman, unde aveați baza de date?”. După principiul „gândim la fel, simțim la fel”, agenții au spus că au considerat normal „fiind o misiune de sprijin” să meargă la sediul Poliției locale. „Unde așteptați, ce? Dimineața? Dacă nu reușeați să-i stabiliți identitatea cât îl mai țineați?” „24 de ore, cât ne permite legea”, a spus hotărât Cănărău. „Păi nu era reținut pentru nimic. Ce lege vă permite asta?”.
Dialogul s-a purtat, exact în aceiași termeni, cu absolut toți agenții, vreme de câteva ore, dovedind că judecătorul Bîrjovanu chiar se înscrie în principiul lui Frost: „Educația este abilitatea de a asculta aproape orice lucru fără să-ți pierzi răbdarea”. Totuși, când s-a lămurit că una scrie în lege și alta știu agenții cu „experiență”, le-a citit răspicat paragrafe întregi din proceduri. După care a pus pe laptop DVD-ul cu filmulețele înregistrate de Cănărău, nu înainte de a-i atrage atenția că legea stabilește că sunt interzise filmarea și fotografierea persoanelor încătușate fără acordul acestora. „Nu considerați că a ține un om câteva ore cu cătușe, apăsat pe ceafă până să-i sară omoplații, este o metodă de tortură?” „Păi dacă era violent!”. „Și după ce-a fost descătușat s-a dat la dvs., ca să vă citez?”, „Nu! A plecat acasă!”, „Deci amenințările nu s-au materializat!”, „Nu, dar ne-au creat o stare de temere!”. „Nu cumva urma din peretele de rigips este de la pumnul unui polițist care a vrut să arate cum știe el să lovească? Așa au declarat inculpații!”, „Nu! Inculpatul Boier a dat cu capul!”. „Și dacă ați văzut că sunt beți și agitați și se lovesc singuri de pereți, de ce n-ați chemat o ambulanță să le facă medicul un calmant, să-i liniștească?”, „Păi de ce să chemăm? Doar nu i-am bătut noi!”.
La finalul audierilor, care, dacă nu ar releva o realitate tristă și îngrijorătoare, s-ar putea înscrie în categoria unui proces amuzant, Ioan Cănărău a ținut să facă o completare de declarație, menționând, a cincea oară, că are experiență, că n-a încălcat legea și că, în opinia lui, comisarul Băetanu, care a venit și „în 5 minute” i-a eliberat pe inculpați, „deși ar fi trebuit cercetați pentru ultraj”, este foarte vinovat „dacă nu cumva penal, dar nimeni nu vede asta”.
Se văd, în schimb, ridicolul situației (două echipe de intervenție, plus un martor care se „implică”), necunoașterea procedurilor, înverșunarea și lipsa de umanitate („i-am slăbit puțin cătușele, nu mai avea de ce să se plângă că-l dor mâinile”) și, mai ales, se vede că „ultrajul” e mai mult un abuz.
Cristina MIRCEA
