Doi elevi de la Colegiul Național „Petru Rareș” din Piatra-Neamț au reușit să intre în loturile lărgite naționale din care vor fi selectați elevii care vor reprezenta România la competițiile internaționale de Fizică și Chimie. Titus Ștefan Dascălu, din clasa a XII-a, coordonat de profesorul Dorel Haralamb, a reușit, în acest an, să obțină locul al III-lea la faza națională a olimpiadei de fizică. După festivitatea de premiere, Titus a mers și la proba de baraj pentru lotul național. Acolo a reușit să se califice în lotul lărgit și, astfel, va avea ocazia să ducă numele României dincolo de granițe, la competițiile internaționale. De menționat ar mai fi că elevul de la Rareș a fost deja admis la Univeristatea Oxford, condiția fiind aceea de a obține rezultate bune la bacalaureat. „Faptul că am ajuns în lotul lărgit este o confirmare a muncii în procesul de pregătire. Să te califici printre primii 20 de elevi din țară este o satisfacție mai mare decât aceea de a obține un loc pe podium. În acest fel ai ocazia să concuezi cu cei mai buni și să participi la examene cu un grad de dificultate mult mai mare”, a spus Titus Dascălu. La Chimie, Sabina Giorgiana Fîrțală (clasa a XI-a) coordonată de profesoara Florica Ionică, după ce a obținut mențiune la faza națională a olimpiadei de chimie, a trecut și ea de probele barajului și a fost admisă în lotul lărgit. „Desigur, pentru accederea în lotul național vor mai fi câteva examene, dar este o bucurie că am ajuns până aici. Calificarea la această etapă este rezultatul unei munci din clasa a VII-a și până acum. Este un fel de recunoaștere a pasiunii pe care o am față de această disciplină. Le mulțumesc tuturor profesorilor care m-au ajutat în acest parcurs”, a spus Sabina Fîrțală. Directoarea colegiului, prof. Luminița Georgeta Vîrlan știa doar despre Titus că a fost admis în lotul național. „Da, într-adevăr, avem încă un elev care va reprezenta numele colegiului și al țării la competițiile internaționale. Rezultatele elevilor ne onorează. Îi felicit public, pe această cale, și sper că rezultatele lor vor confirma valoarea pe care o au și pe care o dau colegiului. Le doresc să aibă rezultate bune și la celelalte competiții la care vor participa.”
Un comentariu
Nici dumneavoastră nu sunteți atât de informați.Şi la biologie este o elevă în lotul lărgit pentru națională: Georgeana Țuculeanu,clasa a XII-a la Colegiul Național Petru Rareş.