În 2013, Curtea de Conturi făcea un control tematic la Primăria Timișoara și constata că respectiva instituție ar fi finanțat ilegal, cu peste 7 milioane de euro, societatea ”Politehnica 1921 Știința Timișoara”, care îi aparținea lui Marian Iancu. Motivația inspectorilor Curții de Conturi a fost că banii s-au dat nu unei entități sportive non-profit, ci unei societăți pe acțiuni, al cărei scop era chiar generarea de profit.
Evident că Primăria s-a apărat, a contestat decizia Curții de Conturi la Tribunalul Timiș. Magistrații au respins contestația și procesul a continuat la Curtea de Apel Timiș, instanța de aici respingând, și ea, contestația. În aceste condiții, trebuie aplicată dispoziția Curții de Conturi, care a stabilit că banii trebuie să revină în contul Primăriei și a indicat, printre vinovați, pe primarul Timișoarei și, surpriză, pe secretarul Primăriei.
În condițiile în care societatea lui Marian Iancu este în insolvență și patronul se află în închisoare, având de plătit un prejudiciu uriaș, se pare că buni de plată au rămas primarul, secretarul și consilierii locali. Actualul primar al Timișoarei a dat o declarație care arată că, deși toată lumea a avut intenții bune, este posibil ca aleșii locali să bage adânc mâna în buzunare pentru acoperirea pagubei. „Hotărârile judecătorești sunt obligatorii pentru toată lumea, voi discuta cu juriștii, să vedem ce trebuie făcut în continuare. Presupun că trebuie să cerem societății comerciale Politehnica, a lui Marian Iancu, să returneze banii care au fost alocați atunci. Mă voi documenta să văd exact care sunt pașii. Dar, în orice caz, regret că s-a ajuns aici, lucrurile s-au întamplat în timpul precedentei administrații. Eu am convingerea că și primarul Gheorghe Ciuhandu, și consilierii locali au susținut finanțarea echipei Poli de atunci cu bunăcredință, având convingerea că nu fac nimic ilegal. Nu vreau să fac niciun proces de intenție judecătorilor care s-au pronuntat acum. Eu cred că vina este a legii ambigue. La acea vreme, din păcate, nimeni nu a făcut vreo sesizare de ilegalitate. Prefectura este reprezentantul guvernului în teritoriu, cu rolul de a sesiza ilegalitățile. Nicio hotărare de CL nu a fost atacată, juriștii, pe de altă parte, tot de bună credință, sunt convins, au dat undă verde pentru finanțare. Drept urmare, nu putem vorbi de vinovății personale, dar, pe fondul interpretabilității legii, judecătorii au considerat într-un fel și cei care au avut responsabilități în administratie atunci au considerat în alt fel. Este regretabil că nici Curtea de Conturi, la controalele din acea perioadă, nu a sesizat că ar fi ceva ilegal, lucru care cred că i-a liniștit pe cei din administrație”, a explicat Nicolae Robu pentru presa timișoreană.
Dacă facem o comparație cu situația de la Piatra Neamț, lucrurile par să fie identice. Și aici avem o societate pe acțiuni, și aici avem finanțare, dar prin asociere. Rămâne de văzut dacă se va ajunge și în Neamț la același deznodământ nedorit.