Toți inspectorii școlari din Neamț au aflat, printr-o înștiințare trimisă de oficialii Ministerul Educației, că posturile pe care le ocupă au fost scoase la concurs. Potrivit unui anunț al IȘJ Neamț, concursurile pentru cele 35 de posturi libere (unele cu jumătate de normă – n.r.) vor avea loc în perioada 20 mai – 5 iunie, iar depunerea dosarelor se va face la sediul IȘJ Neamț în perioada 27-30 aprilie și în 4 mai. Metodologia de concurs și actele necesare pentru dosarul de înscriere au fost postate pe site-ul inspectoratului. Reamintim că și locurile inspectorilor școlari generali adjuncți alături de cel de director la Casa Corpului Didactic Neamț au fost scoase la concurs. Pentru acestea, concurenții care s-au înscris deja vor trece prin emoțiile examenului în data de 15 mai. (M. T)