„Se sting veteranii, lăsați în uitare
Încet, în tăcere și-n lacrimi se sting
Și nimeni nu-i plânge. Pe nimeni nu-i doare” – Din jurnalul unui erou căzut la datorie în Basarabia
Sub lumina crudă a soarelui de primăvară, vârstnicii par și mai bătrâni. Li se adâncesc parcă și ridurile din colțul ochilor mijiți către sursa căldurii. Cea dătătoare de viață. Îi vezi umblând bezmetici, ca și cum abia s-ar fi trezit din somn, târându-și picioarele către piață sau către farmacie. Unii dintre bătrâni sunt veterani de război, par ireali, căzuți dintre filele livretelor lor militare. Mulți și-au luat cu ei decorațiile și rănile de la Cotul Donului, plecând fără să se mai uite înapoi, spre camarazii pieriți în Est și în Apus. N-au fost protejați de nimeni, niciodată. Tot timpul au fost trimiși în linia întâi, unde se spunea, dacă ai „glonțul tău predestinat”, te vei întâlni cu el. Și mulți l-au întâlnit. Numai cei cu „șansă” s-au mai întors în bătătura de acasă. Fără un picior, fără o mână, puțini întregi.
Cine sunt veteranii de război? Sunt cei mai vârstnici ostași ai Țării, oamenii care au cutezat să înfrunte cu demnitate și curaj marile primejdii ale războiului. Zile nesfârșite, au străbătut mii de kilometri, istoviți de arșiță sau ger. Au suferit de foame și de sete, le-a fost așternut pământul și stânca și s-au acoperit cu mantaua cerului pentru câteva clipe tihnite de odihnă și somn. Și, mai presus de toate, i-a mistuit dorul de cei de acasă, le-a fost mutilat trupul de schije și gloanțe, luptându-se și cu singurătatea durerii și spasmele morții
Pe urmele veteranilor de război
În fiecare an, la 29 aprilie, prăznuim Ziua Veteranilor din România, stabilită prin Hotărârea de Guvern nr. 1222 din 10 octombrie 2007 și Legea 303 din 13 noiembrie 2007. A fost aleasă această zi în semn de cinstire, întrucât, la 29 aprilie 1902, regele Carol I, de Hohenzollern-Sigmaringen a instituit, prin Înalt Decret, calitatea de veteran de război pentru cei care luptaseră în războiul din 1877-1878 pentru cucerirea Independenței României și supraviețuiseră anilor care au trecut de la acest eveniment istoric. Deci, primul rege al României a instituit calitatea de veteran de război, nu politicienii vremii care nu aveau treabă cu sacrificiile poporului. La adoptarea importantei hotărâri s-au avut în vedere prevederile Convenției de la Geneva, din 1870, potrivit căreia cei chemați de patrie la luptă au dreptul să devină, după un sfert de veac, VETERANI. Am scris cu majuscule, deoarece această noțiune istorică nu prea este înțeleasă nici astăzi. Unii confundă pe veterani cu jandarmii care defilează de Ziua Eroilor. Alții cred că românii cu certificat de revoluționar de la ’89 sunt veterani. Eroare gravă. Veteranii de război sunt minunații ostași ai Armatei Române care au plecat să elibereze Basarabia și Bucovina în ’41. Evident, dacă a vrut Cel de Sus, dacă au fost protejați. Cât privește revoluționarii cu certificat, aceștia au ieșit în stradă una-două zile și au căpătat drepturi și privilegii nesperate. Au ajuns chiar sus de tot, dacă au avut pulovere de revoluționar (v. „cazurile” Ion Iliescu și Petre Roman). Insigna de veteran de război a pălit în fața Certificatului de revoluționar. Probabil de aceea un brav veteran de război a zis plin de năduf: „Am luptat degeaba pentru țara asta. M-au uitat toți”. Întâmplarea a vrut să trăiesc într-o mahala din Piatra, cu mulți veterani de război. Unul dintre ei, un adevărat Peneș Curcanul, era prezent în tribuna oficială, alături de comuniști, la toate defilările de la 1 Mai și 23 August. Aducea onorul oamenilor muncii care treceau pe sub ochii lui obosiți. Nu-mi amintesc numele lui, dar știu că locuia pe str. col. Răznovanu, lângă bufetul „Brateș” a unuia numit Ursache. Noi, puștanii, când îl vedeam pe veteran în ținută de paradă, paralizam de emoție. Vedeam în el un Făt-Frumos, pus pe fapte mari. Toți visam să ajungem eroi. N-am ajuns.
În curtea „Mucavalei” de altădată, azi „Petrocart”, există un monument ridicat în cinstea eroilor căzuți în lupta împotriva fasciștilor. În cinstea angajaților fabricii, care s-au acoperit de glorie în războiul cel mare, ultimul. Pe monument e dăltuit și numele Mihai Nemțișoru, erou antifascist. Fiind fostul meu vecin, îi cunosc toată istoria. Toată viața a muncit și a iubit România, a căzut cu arma în mână, apărând-o. Astăzi, nimeni nu-și mai amintește de eroul Mihai Nemțișoru. L-au uitat toți. Dumnezeu să-i odihnească în pace pe toți veteranii de război care și-au dat viața pentru țară și neam.
Alți eroi autentici, veterani de război nemțeni, consemnați pentru vecie în Cartea neamului?
1. Constantin Cuciuc – profesor de mare prestigiu, cetățean de onoare al municipiului Piatra Neamț, părinte de fete celebre. Una dintre ele, Daniela Cuciuc, profesoară de limbi străine, și-a dăruit numele Școlii Generale nr. 26, o unitate de mare prestigiu.
2. Petru Zamfirescu, de pe Valea Viei. Învățător și profesor de muzică talentat. Când nea Petrică îți pregătea Ansamblul coral al Școlii și cânta bucata „Manea” plângeau pietrele de pe malurile Bistriței. Acum, nu mai dirijează Corul Veteranilor din Piatra Neamț, se odihnește sub castanii umbroși din cimitirul Eternitatea. Unica fiică vine la el și stau de vorbă. Frumos, nu? Bine că nu l-a uitat și ea.
3. Gheorghe Covrig, de pe str. Dima Costinescu, din mahalaua Precista, a fost rănit de 5 ori pe frontul antisovietic și a ajuns în Gulagul rusesc. În Siberia, visa să se întoarcă acasă, să mănânce mămăligă goală, pe săturate. Și s-a întors întreg și nevătămat. S-a împrietenit cu dr. Gh. Iacomi și au urcat toate cărările Ceahlăului. Până la urmă, Doamna cu coasa l-a îngenuncheat. Fii binecuvântat, nea Ghiță, cu înaltul titlu de veteran de război, suflet din sufletul neamului românesc!
Alți veterani de război nemțeni? Constantin Filimon – învățător și director de școală, Nicolae Pârloagă – fiu al satului Săvinești, Traian Cicoare… și, și, și. Ne închinăm în fața lor, pentru exemplul de demnitate și sacrificiu dovedite în încleștarea cu dușmanii neamului.
Acasă la bunicul veteran
Casa bunicului, de la țară, seamănă cu bojdeuca lui Creangă humuleșteanul. În curte, peste tot, vezi flori. Are prispă, iar în geamuri se văd mușcatele. Pe jos, lut ca pe vremea lui Papură Vodă. Sub icoană, candela arde tot timpul, nimeni nu poate ști când trecem „dincolo”. În spatele casei, are un chelar plin cu tot felul de ciuveie adunate într-o viață. Îi este greu să se despartă de ele, poate mai folosesc cândva, la nevoie. Veteranul nu gândește că viața lui e legată cu o ață, se crede nemuritor.În mijlocul casei, tronează masa pe care se află medicamentele, rânduite după diagnosticele stabilite de medic. „Nu mi-am permis la pensia mea să cumpăr toate medicamentele. Le-am luat pe cele mai importante”. De câte ori merge la doctorul de familie se înfurie: îi cere hârtii peste hârtii – cardul de sănătate, carnetul de asigurat, analizele toate… Îl programează la rețetă, îl programează la consult, la internare în spital. Mori cu zile cu un braț de hârtii! Alte probleme ale veteranului? Una-două cade pe jos, își mai rupe coastele șubrede. Are probleme cu auzul și ochii au obosit. E greu să te apropii de suta de ani. Norocul lui: vecinii din dreapta și din stânga, toți îl stimează. Tante Maria îi poartă de grijă zilnic. Și bărbatul ei a fost veteran de război, e sub brazdă în țintirimul satului. Ea îl strigă zilnic, la 12 fix, la masă: „Nea Vasile, mămăliga e gata!”. Și eroul de altădată se execută, vine târâș-târâș. Întrebat dacă mai trage la măsea, răspunde acru: „Aș bea și acum, dar băutura e scumpă și făcută cu chimicale!”. Și continuă în surdină: „E foarte greu să trăiești azi. Aștept moartea senin! Numai proștii se tem de moarte!”. Ce spun nepoții despre veteranii de război? „Am și eu un bunic erou, cu o indemnizație de… Mă mândresc cu el, m-a învățat adevărata istorie, am crescut cu poveștile lui de pe front. Am plâns la moartea lui”.
Suspendați undeva într-o zonă a disperării absolute, veteranii de război se împuținează de la an la an. Poți să-i numeri pe degete. Sărut mâna tuturor veteranilor! Îmi exprim gratitudinea, vrednic veteran de război, pentru că ai dus o viață de om adevărat, dragostea de țară și credința în Dumnezeu fiind pentru tine țelul suprem al vieții ostășești! Astăzi, presărăm flori și recunoștință pe sufletele lor, povestim cu farmec despre avântul eroilor și, mai presus de toate, învățăm că războiul este o nebunie, că războiul nu trebuie să mai fie.
Și, pentru că se împlinesc 70 de ani de la ultima conflagrație mondială, Guvernul nostru a hotărât ca anul 2015 să fie „Anul Veteranilor de Război”. Ce înseamnă asta? Ministerul Apărării Naționale va organiza în toată țara, inclusiv la Piatra Neamț, manifestări cultural artistice în cinstea eroilor căzuți la datorie. Ce spune poetul în astfel de momente înălțătoare?
„Privește, copile, cum trec veteranii
În șiruri, tăcute, bătrâni luptători
Se duc! Se topesc! Și-odată cu anii…”
Dacă treceți prin cimitirul Eternitatea din Piatra Neamț, citiți versurile de pe Monumentul Eroilor:
„Viteji ce-ați murit pentru țară
Eroi ai credinței, soldați
Vă fie țărâna ușoară
Oriunde-n morminte voi stați!”
Prof. Dumitru RUSU
