La capătul unei alei străjuite de tei bătrâni, pe care odată treceau caleștile cu boieri spre moșie, se află ruinele Conacului Catargi. Încă de la intrarea principală, frapează porțile noi, moderne, montate nu demult și bine încuiate. Vecinii spun, cu oarecare mulțumire, că acum conacul are stăpân și nu mai intră oricine, oricum. Peste gardul din piatră, se vede stejarul secular, complet uscat, pe care-l știe tot satul, și etajul conacului, acum năpădit de copaci și cu acoperișul prăbușit.
„Greu a fost până a căzut prima bucată, pe urmă s-a furat tot: uși, geamuri, grinzile de la acoperiș, că erau foarte bune, făcute din copaci întregi ciopliți”, spune un bărbat care a mai „prins” câte ceva din istoria locului. „Bătrânii povesteau că boierul a adus argați de la Șerbești, i-a înșirat, unul lângă altul, și au dat piatra din mână în mână să facă gardul. Nu era ciment pe vremea aia, au folosit un amestec de var cu nisip și uite că ține și azi. Noroc că a cumpărat băiatul ăsta, că se apucaseră hoții și de gard, deja într-o parte a porții lipseau pietre, a reparat el. Pe vremea lui Ceaușescu, era sediul CAP-ului aici și era cât de cât îngrijit, dar după ’89 nu i-a mai avut nimeni grija”.
Anunțat de consăteni, Florin Mihălcuț, actualul proprietar al conacului, și-a făcut apariția în
mașina sa de teren și a parcat, ca de obicei, în fața porților, după ce-a trecut, milimetric, pe lângă maternitatea din tei. Majoritatea arborilor bătrâni au fost doborâți de furtuni, unul a căzut luna trecută, iar din cei rămași în picioare, ultimul din șir are supranumele de „Maternitatea Cuza Vodă”, pentru că este folosit de cățele ca să-și adăpostească puii abia fătați. Lumea știe deja de unde să se aprovizioneze cu câini și care are nevoie de un paznic în gospodărie, dă fuga până la teiul bătrân, devenit deja un reper, aproape la fel de cunoscut ca și conacul.
„M-a costat cât un bloc în București, dar n-am bani să-l fac”
Florin Mihălcuț este tipul de fermier modern. Are o grămadă de combine și de tractoare, pe care le-a adunat în curtea conacului. Pare genul de om cu bani, care-și poate permite să facă achiziții „exotice”. Nu și-a luat paznici de la maternitatea deja renumită, ci și-a cumpărat doi ciobănești caucazieni „foarte răi”. Din tot conacul, care acum mai are doar câteva ziduri în picioare, i-ar plăcea să păstreze măcar o cameră boltită de la parter. Aia îi place lui. „N-am
bani să-l fac pe tot, are 800 de metri pătrați, nici nu-mi trebuie atâta. M-a costat cât un bloc în București și nu mai am cu ce să-i fac o restaurare așa cum ar trebui la un monument istoric. Nici în povestea asta cu fonduri europene nu cred, că am lucrat la APIA și am înțeles eu care-i treaba. În acte ești însurat, dar mireasa ți-o dă peste 20 de ani!”.
Discursul „moșierului” a fost întrerupt brusc de altă achiziție proaspătă: oile cameruneze, care sunt atât de sălbatice că nu le poate mulge nimeni, au ieșit, cu zgomot, printr-o spărtură din zid, din incinta conacului. E mândru de ele și are grijă să fie închise la loc sigur în fiecare seară, că altfel le rup câinii caucazieni. Au
mâncat un miel deja.
De când a preluat ansamblul boieresc, Florin Mihălcuț a făcut intervențiile pe care le-a considerat urgente: porțile cu tot cu acoperiș și partea supraterană a unui beci adânc, lat de 4 metri și lung de 20, în care și-a propus să-și sărbătorească viitoarea aniversare.
„De conac nu cred că am să mă ating și, până la urmă, o să cadă de tot. Nevastă-mea oricum nu vrea să se mute aici niciodată. I se pare un loc sinistru”.
După un an de stat într-un fișet, dosarul penal a primit NUP
Ridicat în secolul XVIII, Conacul Catargi avea în curtea interioară, a cărei suprafață depășește un hectar, tot felul de dependințe, locuințe pentru servitori, grajduri, hambare și beciuri, ale căror ruine se văd și astăzi. Deși actualul proprietar susține că zidul de incintă, cu porțile și turnurile de apărare de la colțuri nu sunt monumente, zidul figurează în listă, la fel ca și biserica „Sfinții Voievozi” de alături, care odată făcea parte din același ansamblu, construit de boierul Ștefan Catargiu.
La fel ca multe locuințe boierești, și conacul de Tupilați a fost expropriat în 1948 și transformat în sediu CAP. Mulți ani după 1989, s-a simțit în curte un miros înțepător, care venea de la substanțele folosite pentru combaterea dăunătorilor culturilor agricole, care erau depozitate într-o pivniță. Cum nu a găsit nicio soluție de a scoate „otrăvurile” din pământ („ce să fac cu ele?”), Florin Mihălcuț a astupat beciul cu pământ și-a încheiat povestea.
Din 1990, conacul a fost administrat de Primăria Tupilați, care l-a preluat într-o stare de degradare vizibilă, dar departe de aspectul lui de astăzi.
Moștenitorii generalului Strâmbeanu, proprietarul de drept de la care a fost luat la „stat” conacul, l-au revendicat imediat după 1990, însă primăria s-a opus și abia în 2008, Elena Strâmbeanu și nepoatele ei Gabriela Dricu și Georgeta Dricu au intrat efectiv în posesia ruinelor, a curții și a 35 de hectare de teren. Și a unei amenzi de 5.000 de lei pe cap de moștenitor, în iulie 2009, pentru că n-au mișcat un pai pentru întreținerea monumentului. Asta în condițiile în care, în 2008, deja exista un dosar penal în lucru, pe numele fostului președinte de CAP, care fusese și viceprimar în perioada 2000-2008, și al unui angajat al primăriei, care ar fi trebuit să se ocupe cu starea clădirilor administrației locale. Amândoi au fost cercetați pentru neglijență în serviciu.
„Dl. profesor Costică Asăvoaie a făcut o expertiză, care era parte din dosar, și a stabilit, în detaliu, ce pagube au fost aduse imobilului”, ne-a declarat comisarul Vitalie Josanu, ofițerul care răspunde de patrimoniul cultural al județului. „Am discutat, la vremea aceea, cu moștenitorii și le-am explicat că se pot constitui parte civilă în dosar și pot cere primăriei și daune, și să aducă monumentul în starea în care a fost. N-au vrut. Senzația mea este că nici nu-i interesa conacul în sine, ci pământul din fosta moșie. Îmi amintesc foarte bine că, în 2007, conacul de la Tupilați a fost unul dintre obiectivele care chiar m-a preocupat, poate și pentru că familia Catargi a dat un prim-ministru în Guvernul României”.
Nu doar moștenitorii au refuzat să se constituie părți civile, ci și Direcția pentru Cultură Neamț, și Ministerul Culturii – instituțiile care ar fi trebuit să se implice. În final, după ce-a stat un an „uitat” într-un fișet pe la Parchetul Piatra-Neamț, dosarul s-a finalizat cu NUP (Neînceperea Urmăririi Penale), pe motiv că fapta nu există. Deși acoperișul căzut, scara interioară prăbușită, partea de est afectată de umezeală și „văduvită” de un balcon care a căzut cu tot cu fațadă erau extrem de vizibile.
În 2012, aceiași trei moștenitori au fost amendați din nou de poliție și, deși nu s-au înțeles la împărțirea averii, au decis să se pună de acord și să vândă. Așa a ajuns proprietar Florin Mihălcuț, care oricum administrase terenul câțiva ani înainte de a-l cumpăra.
„Eu zic că omul este de bună credință și ar vrea să facă, dar nu are de unde să scoată câteva sute de milioane de lei numai pentru studiul de fezabilitate”, a mai spus Vitalie Josanu. „Nu am să înțeleg niciodată – și cineva trebuie să rezolve odată problema asta – de ce arhitecții, spre deosebire de arheologi bunăoară, își vând știința atât de scump. De ce în țara asta o bidinea de var te costă dublu dacă o dai pe un monument față de un perete normal? De ce nu vede nimeni că toate procedurile astea greoaie și foarte scumpe de fapt dăunează monumentelor? Eu tare cred că unii s-au pus pe căpătuială și a cam venit timpul să-i oprească cineva!”.
Cristina MIRCEA
