Duminica Mare, care încheie Ciclul Pascal, cunoscută și sub denumirea de Pogorârea Sfântului Duh, se suprapune peste sărbătoarea populară a Rusaliilor. De Rusalii, se dau de pomană vase de lut sau de porțelan, căni, străchini și vase de lemn, împodobite cu flori și umplute cu lapte, vin sau apă.
Cincizecimea este ultimul dintre praznicele împărătești legate de Sfintele Paști. Hristos făgăduise Ucenicilor Săi că le va trimite pe Duhul Sfânt, Care să-i învețe, să-i mângâie și să-i conducă spre aflarea Adevărului. Această promisiune s-a împlinit în ziua a zecea după Înălțarea lui Hristos la cer, a cincizecea după Învierea Sa din morți. În amintirea acestui eveniment, Biserica Creștină prăznuiește sărbătoarea Cincizecimii (Penthkosth hmera), numită așa pentru că este ziua a cincizecea după Paști. Totodată, sărbătoarea înlocuiește un praznic iudaic, cu același nume, praznic pe care iudeii îl țineau în amintirea primirii Legii, pe muntele Sinai, dar și pentru a mulțumi lui Yahve pentru darurile Sale.
Tradiții și obiceiuri de Cincizecime
Această sărbătoare e cunoscută sub mai multe denumiri: Pogorârea Duhului Sfânt (care amintește de ce s-a întâmplat în respectiva zi), Cincizecimea (dat fiind faptul că acest lucru s-a întâmplat la cincizeci de zile de la Înviere) și, în popor, Rusaliile.
În tradiția populară, Rusaliile sunt niște ființe fantastice, malefice, asemănătoare ielelor, care umblă prin văzduh începând cu ziua de Strat de Rusalii (miercuri, a 25-a zi după Paști).
Tradiția populară prezintă aceste ființe fantastice într-un mod înspăimântător, mai ales pentru aceia care nu le respectă zilele. Ele pocesc, îi schimonosesc și îi înnebunesc pe toți cei care nu le respectă sărbătoarea.
Exista obiceiul ca femeile să nu lucreze nimic în toate miercurile care se derulau de la Stratul de Rusalii (a 25-a zi după Paști) până la Duminica Mare.
În satele de altădată, dar și în zilele noastre, în semn de bucurie, casele sunt împodobite cu flori și ramuri verzi, îndeosebi de nuc sau de tei. Acest obicei este moștenit de la evrei, la care Cincizecimea era și sărbătoarea prinoaselor din flori și fructe. În biserici se aduc și acum frunze verzi de tei sau de nuc, care sunt sfințite și apoi se împart credincioșilor. Frunzele de tei simbolizează limbile de foc ale puterii Sfântului Duh, care s-au pogorât peste Sfinții Apostoli.
Moșii de vară
Înainte de Duminica Rusaliilor sunt ”Moșii de vară”, o sărbătoare dedicată pomenirii morților. Cu această ocazie, în toate bisericile ortodoxe se vor oficia Sfinte Liturghii, urmate de slujbe de pomenire a celor trecuți la cele veșnice.
Biserica Creștin-Ortodoxă a consacrat sâmbăta ca zi de pomenire a morților. Două dintre sâmbetele din cursul anului bisericesc sunt dedicate în mod special pomenirii generale a morților: Sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne (a Înfricoșatei Judecăți) și Sâmbăta dinaintea Duminicii Pogorârii Duhului Sfânt (Sâmbăta Rusaliilor). Ambele zile poartă în popor și denumirea de ”Moși” (cea dintâi: ”Moșii de iarnă”, cealaltă ”Moșii de vară”), pentru că în ele facem pomenirea părinților, moșilor și strămoșilor noștri cei adormiți.
În Sâmbăta dinaintea Duminicii Pogorârii Duhului Sfânt (Sâmbăta Rusaliilor sau ”Moșii de vară”), Biserica face din nou pomenirea generală a morților, rugându-se pentru ei, prin rugăciunile și cântările înscrise în slujba zilei din Penticostar, pentru ca și ei să se bucure de darurile Sfântului Duh, a Cărui pogorâre este prăznuită în duminica următoare.
Datini și credințe de Moșii de vară
”Moșii de vară”, ținuți în sâmbătă Rusaliilor, reprezintă unul dintre cele mai importante momente ale cultului morților. Înainte, se credea că sufletele morților, după ce au părăsit mormintele în Joia Mare și au zburat slobode timp de 50 de zile, se întorc în lumea subterană în sâmbăta Rusaliilor. Pentru ca această reîntoarcere să se desfășoare fără incidente, oamenii săvârșeau rituri de înduplecare și de îmbunare a spiritelor morților: împodobeau gospodăriile și mormintele cu ramuri de tei și făceau pomeni la care se bucurau toți oamenii ce treceau pe acolo.
De Rusalii, se dau de pomană vase de lut, căni, străchini și vase de lemn (cofe), împodobite cu flori. Aceste vase se dădeau umplute cu lapte, vin sau apă.
În unele din zone din țară, ”Moșii de vară” începeau încă din dimineața sâmbetei de Rusalii. Pomenile se trimiteau la casele vecinilor. Dar ritualul de pomenire avea loc – și are și astăzi – mai ales în cimitire, unde mormintele sunt curățate și împodobite din timp, iar lumânările ard întreaga perioadă în care se desfășoară ceremonialului de pomenire.
Împăcarea sufletelor morților și întoarcerea lor fără incidente în morminte depind de bogăția ofrandelor (pomenilor) și de respectarea ritualului. Aceste crenguțe se agață la streașina caselor sau la icoane. Se spune că acestea vor apăra de cele rele, iar cei mai bătrâni își amintesc că crenguțele de tei și de nuc sfințite în această zi au puteri miraculoase pentru vindecarea celor care suferă de surzenie.
Ramurile de tei folosite la Rusalii sunt păstrate peste vară, pentru a putea fi folosite în practicile de alungare a furtunilor și a grindinei.
Preoții și sătenii ies pe câmp în ziua a doua de Rusalii, de sărbătoarea Sfintei Treimi, pentru a sfinți apa și a stropi câmpul, crezându-se că astfel vor fi feriți de grindină.
În ziua de Rusalii, exista și obiceiul numit ”udatul nevestelor”. Conform tradiției, numai femeile care vor fi udate vor fi sănătoase tot anul și vor și mai frumoase.
O virtute pe săptămână – Discernământul
Contemplarea purității divine înseamnă pentru Sfântul Ioan Cassian (prăznuit pe 28 februarie) culmea desăvârșirii.
”Aceasta trebuie să ne fie strădania principală, această direcție neschimbată a inimii, cu gândul îndreptat întotdeauna către Dumnezeu și către cele dumnezeiești”.
Contemplația divină este simplă și unică și ea este practicată mai întâi de un număr mic de sfinți. De la contemplația acestora, cel ce vrea să înainteze va ajunge la ceea ce este unic, adică la contemplația lui Dumnezeu, și, cu ajutorul Acestuia, poate să se înalțe mai presus de faptele și slujirile sfinților, hrănindu-se numai din frumusețea și cunoașterea Celui Unic.
Până la această treaptă spirituală, cel care se străduiește în asceză are de înfruntat asaltul gândurilor și de ales dintre ele pe cele care îi sunt de trebuință. Mai întâi, el trebuie să cunoască cele trei „surse” de unde provin cugetările și anume: Dumnezeu, diavolul și noi înșine.
Pentru aceasta, este necesară o cercetare necontenită a adâncurilor inimii, ca să nu se strecoare în ea gânduri nepurificate de focul divin al Sfântului Duh. În acest proces de cunoaștere, un rol deosebit îl are puterea dreptei judecați sau a discernământului, virtute care deține un loc de seamă între celelalte virtuți.
Discernământul este strâns legat de puterea Sfântului Duh. Sfântul Ioan Cassian spune: ”Dreapta judecată este o virtute însemnată, care nu poate fi cuprinsă cu mintea omenească, dacă nu suntem ajutați de harul divin”.
Ea face parte dintre Darurile Sfântului Duh, după cum învață Sfântul Apostol Pavel. Acesta, după ce numește Darurile, spune: ”…altuia (i s-a dat) deosebirea (discreția) duhurilor” (I Cor. 12,10).
Cu acest Dar, omul poate discerne între bine și rău, după cum sunt și duhurile care participă la realizarea lucrărilor: Îngeri sau demoni. Prin aceasta, se arată că Darul discernământului nu este mic și nici pământesc, ci este cea unul dintre cele mai mari răsplăți dumnezeiești.
Fericitul Antonie cel Mare ajunsese să deosebească duhurile rele, diavolii, care împiedică pe toate căile oamenii să se îndumnezeiască. ”De aceea”, subliniază Sfântul Antonie cel Mare, ”e nevoie de multă rugăciune și nevoința, ca, primind cineva prin Duhul Sfânt darul deosebirii duhurilor, să poată cunoaște cele ale lor… căci multe sunt meșteșugurile lor și multe cursele lor”.
