Am primit la redacție un material trimis de la Bibilioteca ”G.T. Kirileanu”, nesemnat, dar în care apare o declarație dată reporterului chiar de directorul bibliotecii, cunoscutul poet, scriitor, dramaturg Adrian Alui Gheorghe. Pentru că textul are titlu, cuprinde toate elementele unei știri – cine, ce când, unde, cum – nu ne rămâne decât să o publicăm și să așteptăm redactorul la redacție în ziua de plată. (V.B.)
Creativitate, inovație și pragmatism la Biblioteca Județeană „G. T. Kirileanu”
Biblioteca Județeană „G. T. Kirileanu” are, de curând, un nou scanner format A2+ ce poartă amprenta spiritului creativ și inovator al personalului din cadrul Serviciului Informatizare al instituției nemțene.
Această formulă câștigătoare de scanner „producție proprie”, cu un cost redus, aproape imposibil de achiziționat de pe piață datorită costurilor ridicate, este un instrument extrem de util în proiectul de digitizare a publicațiilor periodice de format mare existente în cadrul Fondului documentar „G. T. Kirileanu”.
Așadar, în curând, prin intermediul acestui scanner vor putea fi digitizate și postate, apoi, on-line, numeroase colecții de publicații periodice valoroase prin vechimea sau raritatea lor. Acestea vor ajunge, așadar, la publicul larg, biblioteca îndeplinindu-și astfel misiunea de a veni în întâmpinarea celor interesați, cu cele mai pertinente modalități de informare.
Adrian Alui Gheorghe: Digitizarea fondului de carte și periodice rare, lăsat comunității nemțene de cărturarul G. T Kirileanu, este una dintre preocupările noastre de perspectivă. Deja pe site-ul bibliotecii noastre se regăsesc reviste interbelice, incluse în „biblioteca digitală”, între ele „Apostolul”, „Șezătoarea”, cărți poștale cu imagini din orașul vechi. În acest moment se află în proces de digitizare ziarul „Ceahlăul”, din anii de început, adică 1941 – 1943, pregătim scoaterea în spațiul virtual a ziarului „Timpul”, acolo unde a trudit Eminescu, noi fiind în posesia colecției integrale. Colegii de la serviciul informatizare au făcut un lucru extraordinar, invenția lor fiind una extrem de practică, ingenioasă și ieftină. Mai mult, în perspectivă am putea face servicii de specialitate și altor instituții care au de digitizat lucrări în formate atipice, mari.