În plus, spre deosebire de alte primării, care și-au făcut site-uri și au acolo un mic istoric al așezării, Primăria Țibucani nu ”există” în mediul on line. Iar un entuziast, care a vrut să promoveze obiectivele turistice din Neamț, a confundat lăcașurile de cult și a postat fotografii cu altă biserică din comună. În aceste condiții, omul de rând, care vrea să vadă monumentul, are șanse maxime să nimerească în altă parte, dacă se orientează strict după ce găsește pe internet. Dacă merge, însă, pe ulițele comunei, constată că primăria nu este complet lipsită de inițiativă, pentru că a montat indicatoare și panouri foto, atât cu biserica din Davideni, cât și cu Schitul Țibucani. Ambele având statutul de monumente istorice, dar administrate complet diferit, câștigător fiind, indiscutabil, schitul.
Clopotnița – ancorată, ușile și geamurile – ”moderne”
Lăcașul de cult este monument istoric, teoretic unul de referință pentru localitate, situat gard în gard cu un fost conac boieresc, aflat acum în paragină. Practic, aspectul bisericii, în ansamblul ei, lasă mult de dorit, începând cu ultimele ”îmbunătățiri”, făcute chiar în primăvara acestui an: înlocuirea tâmplăriei cu una modernă, de secol XXI, foarte asemănătoare cu termopanele, și continuând cu fațada, de pe care pică tencuiala și, mai ales cu clopotnița din lemn, care pare uitată în alt timp, dar este tapetată cu afișe prin care – culmea ironiei – oamenii sunt îndemnați să doneze pentru Catedrala Mântuirii Neamului.
”Am fost surprins să aflu că și Mănăstirea Tazlău contribuie la construcția catedralei, la fel ca biserica de la Palatul Cnejilor, Ceahlău, sau cea de la Poloboc, Rediu, care alunecă de pe temelie”, a declarat comisarul Vitalie Josanu, ofițerul responsabil cu patrimoniul cultural al județului Neamț. ”Oricât ar fi de prăpădit un lăcaș de cult și oricâte nevoi imediate ar avea, când părintele Dănilă (patriarhul Daniel – n.r.) dă ordin să contribuie, toată lumea execută!”.
Aspectul turnului clopotniță de la Davideni, care nu pare să mai fi văzut nici măcar o mână de vopsea de la revoluție încoace, arată ”grija” administratorului pentru ansamblul în sine: tabla de pe acoperiș este ruginită, iar pereții din scândură nu dau semne că ar mai avea mult de trăit, dacă nu vor fi ajutați.
”Când se trage clopotul, toată construcția se clatină și mai că nu cade”, ne-a declarat preotul paroh Petru Mihalache. ”E ancorată în patru părți, dar mult nu mai ține. Eu aș vrea să construim alta nouă, dar nici bani nu avem chiar acum și ne trebuie aviz de la Cultură, că altfel nu putem mișca nimic. Parohia nu e foarte mare, iar majoritatea enoriașilor sunt în vârstă și nu au cine știe ce venituri. Iar nevoile sunt multe. Fațada, de exemplu, a fost făcută cu un an înainte de a veni eu paroh, adică acum 11 ani, dar nu s-a dovedit prea trainică și nici nu are aspect. Acum, însă, cea mai mare urgență este clopotnița. Am discutat la Mitropolia Moldovei și ar trebui să vină un expert la fața locului să vadă ce soluții există”.
Clopotnița este, însă, doar unul din neajunsuri. Curtea în sine arată a fâneață abia cosită, iar biserica, ”împodobită” cu noua tâmplărie – despre care ai putea să juri că e termopan, deși părintele spune că e lemn stratificat -, are un aspect de doamnă venerabilă, îmbrăcată în rochie de seară, pe punctul de a pleca la operă, cu papucii de casă uitați în picioare. Modelul ușilor, atât al celei de la intrare, cât și al celei de altar, este absolut nefericit ales, iar materialul în sine nu face decât să strice dramatic opera ctitorului și să sporească, în mod evident, contradicția cu ușa interioară din lemn masiv. Înainte vreme, biserica avea uși din lemn sculptat, într-un model asemănător cu stranele, mult mai potrivite pentru rostul lor. Dar, dacă părintele a considerat că nu clopotnița care se clatină la fiecare bătaie de clopot este prioritatea, ci tâmplăria, care ”era degradabilă (!)”, a procedat în consecință.
”Este genul de om care mai mult se plânge decât face”
Felul în care s-a schimbat tâmplăria aduce pe tapet o altă problemă: trebuie să stea cineva cu ochii pe toți administratorii de monumente când se apucă de lucrări. Ioan Sârbu, primarul de Țibucani, ne-a declarat că părintele i-a cerut o autorizație de construcție ”acum doi-trei ani”, pentru casa praznicală din curte: ”Preotul a cerut aviz de la noi, dar cei de la patrimoniu nu ne-au dat voie să ne implicăm, pentru că e vorba despre un monument istoric și nu avem competență. Mai departe nu știu ce s-a întâmplat și cum s-a descurcat părintele”.
Părintele s-a ”descurcat” extrem de simplu: ”Am cerut aviz de la Cultură, nu de la primărie, cred că domnul primar face o confuzie. Am colectat bani de pe unde am putut, nici nu vreau să spun cât m-a costat și câte datorii am. Mai sunt multe de făcut, dar parohia nu e mare, oamenii sunt bătrâni și trăiesc de azi pe mâine, nu avem de unde”.
Cel puțin, spre deosebire de anii 2007-2008, când a fost vizitat de comisarul Vitalie Josanu și nu avea inventarul în regulă, preotul spune că s-a pus la punct. Oarecum, pentru că piatra de mormânt, de exemplu, a rămas la fel de năclăită de ulei, ca și acum 7 ani.
”La absolut toate problemele legate de inventarul bisericii și de lipsa unor odoare și icoane vechi, a avut același răspuns: parohul care a fost înaintea lui este responsabil”, a declarat Vitalie Josanu. ”Mie mi s-a părut genul de om care mai mult se plânge decât face. Ansamblul în sine arată că nu e în grija unui gospodar. Nu mai vorbesc de promovare, pentru că oricum și biserica, și schitul sunt pe un traseu oarecum secundar, ocolite de orice itinerar turistic, deci cu atât mai mult ar trebui aduse în atenția publică. Cel mai neplăcut mi s-a părut aspectul turnului clopotniță, dar și al pietrei de mormânt din biserică. I-am spus preotului să o curățe și să pună deasupra stiiclă, pentru a o proteja”.
Părintele Mihalache, de 10 ani paroh la Davideni, nu știe decât că biserica ar putea data de la ”1600 și ceva”, nu are habar de proveniența troiței din curte, foarte interesantă ca model și purtătoare a unei inscripții de donație din partea familiei Olaru din Țibucani, nu știe al cui este conacul din spatele lăcașului de cult, dar are, totuși, o mare curiozitate. Vrea să obțină aviz să umble la mormântul lui Ștefan Boul, ca să se convingă că este ”cineva” înăuntru. Cât despre aspectul pietrei, știe că nu e unul acceptabil, așa cu pete de ulei și de ceară, dar ne-a declarat că o ”acțiune” de curățare face parte din planurile lui de viitor. (Cristina MIRCEA)
