Avizul obținut joi la București, la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), reprezintă un pas important, poate decisiv, în direcția aprobării finanțării pentru reconstruirea halei mari din Piața Centrală a municipiului reședință de județ. Concret, Consiliul tehnico-economic (CTE) al MDRAP a avizat proiectul depus de primăria pietreană, potrivit declarațiilor viceprimarului delegat Dragoș Chitic, după ce, cu două săptămâni în urmă, se obținuse avizul CTE din cadrul Companiei Naționale de Investiții. De aici încolo ar urma Ordinul de ministru, așteptat în 10 zile, și lansarea procedurii de achiziție publică, estimată a dura 45 de zile, potrivit aceluiași oficial. În lipsa contestațiilor sau a altor categorii de probleme, se speră ca semnarea contractului de lucrări să aibă loc în septembrie. Noul termen anunțat pentru finalizarea lucrărilor este 15 decembrie.
Că ordinul ar fi dedicat unui singur obiectiv și nu unei liste-sinteză de propuneri din partea CNI, cum prevede legea, este altă discuție, cunoscută deja publicului nostru.
Cât privește graba cu declarațiile și „interpretările” de ieri, care anunțau finanțarea ca fiind rezolvată, e de reținut sublinierea lui Chitic: „Eu vreau să fiu rezervat, așa am fost întotdeauna. Nu de la mine ați auzit că sunt bani pentru Piața Centrală”. Totuși, fără a omite repriza de recunoștință față de Aurelia Simionică, viceprimarul delegat dă 90% șanse pentru obținerea finanțării în graficul anunțat astăzi. (Viorel COSMA)
Viorel Cosma
Un comentariu
Unii zic ca da, altii zi ca ba(inca nu). Pe unde o fi adevarul?
Gheorghe Ocneanu