După ce informația potrivit căreia DNA face cercetări la Inspectoratul Școlar Județean Neamț (informație confirmată prin declarația făcută de prof. Viorel Stan, inspector școlar general al IȘJ Neamț – n.red) a fost publicată în exclusivitate de mesagrulneamt.ro, prof. Cristinel Secară, inspectorul de fizică din ISJ Neamț a venit cu câteva lămuriri. Acesta a ținut să precizeze că, așa cum scrie pe actul care a ajuns la IȘJ Neamț de la DNA – Serviciul Teritorial Bacău, nu este vorba despre informații privind organizarea și desfășurarea olimpiadei. „S-au solicitat documente privind stabilirea de către Comisia județeană de organizare și evaluare a Olimpiadei de fizică – Consiliul consultativ al disciplinei Fizică, a repartiției pe clase a numărului de locuri primite de județul Neamț pentru etapa națională a Olimpiadei de Fizică și a criteriilor de calificare a elevilor pentru etapa națională”, a precizat prof. Secară. Acesta ne-a explicat că demersul celor de la strctura DNA Bacău a plecat de la un părinte a cărui copil s-a clasat pe locul al III-lea la faza județeană a olimpiadei de fizică. „Probabil că este cea care a sesizat structura DNA Bacău care invocă articolul 170 cu 1, din Codul de procedură penală și în baza acestui articol s-au sesizat ei și au solicitat datele de la noi. Sesizarea doamnei a fost și către ISJ Neamț. Noi i-am dat curs. Dumneaei a spus că va face sesizări și în alte direcții, probabil că asta este direcția în care a mers părintele”, a mai spus inspectorul Secară. Pentru a înțelege mai bine ce a stat la baza selecției elevilor pentru Olimpiada națională de fizică, prof. Secară ne-a explicat, pas cu pas, cum s-a ajuns la stabilirea lotului pentru națională. Din explicațiile inspectorului și potrivit regulamentelor existente (care sunt publice- n.red.) precizăm că numărul de locuri alocat fiecărui județ se face în baza unui clasament valoric a performanțelor obținute de județul respectiv. Numărul de locuri este legat de performanța obținută de județul respectiv la competițiile care au ca disciplină fizica. Clasamentul se calculează pe baza unei eficiențe valorice, realizată în funcție de: medalii obținute la internaționale, număr de elevi calificați în lotul lărgit, număr de medalii de aur, de argint, de bronz, numărul mențiunilor de onoare. Pentru această etapă națională, așa cum ne-a spus Cristinel Secară, județul Neamț a primit în baza rezultatelor obținute în anul precedent un număr de 13 locuri.
Pentru a înțelege punctul de vedere al inspectorului de fizică, spicuim din declarațiile sale:
* ”Pe data de 6 februarie, pe site-ul ISJ au apărut precizări privind desfășurarea etapei județene, regulamentul Ministerului și criteriile aprobate în Consiliul Consultativ. Criteriile respective au fost afișate pe fiecare ușă a sălii în care s-a desfășurat concursul astfel încât elevul să știe dinainte criteriile pe care el trebuie să le îndeplinească ca să poată să participe la etapa națională.”
* ”La punctul 3 din criterii se spune că se clasifică primul elev clasat din fiecare an de studiu. Cum olimpiadă de fizică se organizează de la clasa a VI-a până într-a XII-a, evident au mers primii care s-au clasat cu condiția să fi obținut minim 15 puncte. Și am avut din start 7 locuri ocupate. Au mai rămas 6 locuri de repartiție. La clasa a XII-a nu am avut decât un singur elev participant și evident nu s-a mai pus problema cine va mai merge la clasa a XII-a, după care, ca și criteriu, la punctul 4 zice așa, se clasifică elevii clasați pe locul al II-lea cu anumite condiții dar apare și prevedrea potrivit căreia, dacă gradul de dificultate este mare, comisia județeană își rezervă dreptul de a diminua punctajul minim de calificare pentru ONF”
* ”Problema a apărut în felul următor. La clasa a X-a am avut clasată pe locul al II-lea o elevă care a avut 14,9 puncte. Nu avea condițiile de minim 15. Pe data de 17, după ce după ce s-au finalizat contestațiile a avut loc o nouă întâlnire a Consiliului Consultativ și implicit a Comisiei de organizare. În Consiliul Consultativ s-a hotărât că acele condiții care au fost stabilite pe 15 trebuie respectate, întrucât cea de pe locul al II-lea a contribuit la calculul eficienței valorice pentru județul Neamț. Există un proces verbal din Ședința Consiliului Consultativ în care s-a propus și s-a hotărât participarea elevei de la clasa a X-a care e pe locul II la etapa națională.”
Anul acesta școlar, în urma rezultatelor obținute la Olimpiada Națională de Fizică, județul Neamț s-a situat, la general, pe locul al II-lea. Este vorba despre efortul comun al elevului și profesorului care a dus la o adevărată performanță deosebită pentru imaginea învățământului nemțean. Remintim: premiul I, premiul al II-lea, premiul al III-lea, 2 mențiuni MEN, 4 medalii de aur, 2 de argint, 4 de bronz și 3 mențiuni de onoare.