Din cei 21 de consilieri locali pietreni prezenți la ședința ordinară de astăzi (au lipsit Adrian Grigoraș și Viorel Strungariu), s-au găsit doi, la adăpostul votului secret, să voteze împotriva acordării titlului de Cetățean de Onoare în favoarea președintelui executiv al Consiliului de administrație de la RIFIL, Ion Strătilă. Doar că nu votul a fost subiect de grijă, ci prezentarea discursului de acceptare.
Cei de față au văzut un Ion Strătilă topit de emoții, cu voce tremurândă, care abia își stăpânea lacrimile. În esență, tot dânsul a avut cuvinte de recunoștință. A urmat un elogiu inconfundabil din partea profesorului Gheorghe Dumitreasa. A amintit, printre altele, ceea ce mulți uită: Ion Strătilă era o figură importantă și înainte de Revoluție.
Din fâstâceală sau alte motive, „executivii-șefi” din primărie au uitat să-i înmâneze diploma, motiv pentru care Ion Strătilă, alături de Luigi Bodo și Valerica Leonte (director general al RIFIL), a răbdat încă 21 de proiecte de hotărâri.
După ședință, Luigi Bodo, care îl așteaptă din 1997 să i se alăture în galeria de onoare, a strâmbat hâtru din nas, mărturisind că diploma sa nu e la fel de frumoasă. (V. COSMA)
2 comentarii
Domnul Viorel Cosma semnatarul articolului “a uitat”sa spuna ca de fapt proaspatul Cetatean de Onoare,domnul Ion Stratila a multumit si colegilor Asociatiei “Nicu Albu”,printre care se numara si domnul Cosma,pentru propunerea facuta Consiliului Local de atribuire a acestei demnitati onorifice.
Felicitari si sa-i dea Dumnezeu sanatate si zile multe.