Actualizare: potrivit presei centrale, noua lege a administrației publice locale a fost deja aplicată la Cluj, se va aplica la Hunedoara pe 17 iunie și probabil și la Neamț. Este un semn că legea se poate aplica și retroactiv, dacă interesul național o cere.
Acțiunea prefectului de Neamț de a forța alegeri între consilieri pentru postul de președinte și vicepreședinte al Consiliului Județean a declanșat un război materializat în tot felul de adrese trimise între oficiali(tăți). Prefectul a trimis una secretarului județului, secretarul a trimis consilierilor și a cerut lămuriri prefectului. Prefectul a cerut și el lămuriri la minister. Cum consilierii județeni nu s-au agitat, secretarul județului, Dana Soroceanu a mai trimis o adresă prefectului în care îi cere să-și explice poziția.
Adresa către prefect a fost urmată de una către trimisă fiecărui consilier, în care li se explică proceduri și li se anunță data viitoarelor ședințe ordinare și că au posibilitatea, dacă vor, să introducă pe ordinea de zi un proiect în sensul voinței prefectului și a legiuitorului, dacă luăm de bune explicațiile publice care ne-au fost servite. Publicăm adresa, c mențiunea că este puțin probabil ca vreun consilier să vrea să deschidă cutia Pandorei cu aplicarea noii legi, aplicare care poate aduce surprize majore de componență chiar la nivelul consilierilor.