● martor la Forumul zonal de arhitectură și urbanism MOLDOVA REPER 2030
Merită, din când în când, să renunți la a aștepta ca evenimentele de soi să ajungă în curtea ta și să faci efortul de a te duce spre ele. Mai ales că Bacăul nu e departe. Prima ediție a forumului zonal de arhitectură și urbanism dedicat proiecției de viitor a teritoriului Moldovei, ca limită de Est a Europei de pe ambele maluri ale Prutului, a fost organizată de Filiala Teritorială Bacău – Neamț a Ordinului Arhitecților din România în perioada 5-7 iunie și va rămâne pentru ceva vreme un adevărat reper de întâlnire cu profesionalismul, responsabilitatea și grijile unei elite.
Problematica abordată a cuprins și organizarea teritoriului, a căilor de comunicații, a stării demografice și a condițiilor de mediu specifice zonei noastre, unul din polii sărăciei în Europa. Participarea unor personalități de anvergură din domeniul arhitecturii și urbanismului din Republica Moldova, alături de figuri de prim rang din România, a dat o dimensiune gravă nevoii de a căuta soluții de dezvoltare echilibrată și integrată pentru ambele teritorii.
Ideile și viziunile dezvoltate aveau să fie sintetizate în cele din urmă în Declarația de la Bacău, un document simbolic semnat de arh. Șerban Țigănaș – președintele Ordinului Arhitecților din România și arh. Iurie Povar – președinte al Uniunii Arhitecților din Republica Moldova. Cele 10 puncte dezvoltate în document pornesc de la constatarea că principiile arhitecturii și urbanismului nu sunt înțelese și cunoscute, deși arhitectura și urbanismul sunt componente esențiale ale calității vieții. Se solicită autorităților publice să ia în considerare propunerile și rezultatele din comunicările și dezbaterile reuniunii. Printre acestea se semnalează necesitatea amplificării contactelor și dezvoltarea colaborării între administrațiile românești din Regiunea Nord-Est și cele din Republica Moldova, pentru a pune în practică strategii comune de integrare europeană. Natural, se cere acestor autorități să intervină intervină la nivel guvernamental și al Uniunii Europene pentru a reanaliza rețelele de transport aflate în discuții pentru racordarea teritoriilor din regiunea noastră și Moldova la spațiul european.
Prezentările din prima zi au fost moderate de arh. Constantin Amâiei, coordonatorul proiectului, mai cunoscut publicului prin firma importantă pe care o conduce și celebrul proiect al Catedralei Mântuirii Neamului. Au cuprins două mari capitole: abordări actuale și perspective ale dezvoltării economico-sociale și a relațiilor dintre Regiunea Nord-Est și Republica Moldova, respectiv restructurarea urbană în principalele orașe de pe cele două maluri ale Prutului. Vorbitorii au intrat repede într-un joc aproape ireal, întrecându-se în a capta atenția și a oferi informații și analize valoroase. Pe lângă arhitecții din cele două țări, a punctat la sânge Doru Simovici, președintele Camerei de Comerț și Industrie Bacău: „Dezvoltarea durabilă nu se poate face decât din creștere economică”. Câteva date seci despre regiune au accentuat dramatismul. Dintre firmele cu activitate, 53,92% sunt PF, II și AF, adică firme de subzistență. Dacă în UE vorbim despre 53,7 IMM-uri la 1.000 locuitori, în România avem 23,8, iar în regiune aproape 12. De aici nu a fost decât un pas până la a propune un termen nou: mortalitatea firmelor.
Sărind în zona bogată a României, dr. arh. Nicolae Țarălungă (care predă la Universitatea Erasmus din Rotterdam) a prezentat Bucureștiul drept cel mai important brand național, unde însă cele 25 de procente asigurate în PIB nu reprezintă decât o prosperitate aparentă, între bogăția administrației și a populației fiind o contradicție flagrantă. Deloc surprinzător, pe partea de transport, aveam să aflăm că proiectul unui canal între Capitală și Dunăre datează de pe vremea lui Cuza.
Emoție a stârnit arhitectul-șef de la Orhei, Alexandru Țăranu, cu a sa prezentare despre oraș, după cum indiferența protocolară a acoperit pledoaria pentru Complexul Palas din Iași susținută de arh. Sorin Nistor.
Ziua de sâmbătă a debutat în forță cu conf. dr. arh. Liviu Ianăși, de la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”. Prezentarea sa, în secțiunea despre programe și strategii de organizare teritorială în contextul geopolitic actual la granița UE, a amintit cât de important este, într-o strategie, să alegi ce nu faci sau să nu faci acum. Printre altele, orașele nu evoluează cum am vrea noi, iar faptul că avem niște terenuri la dispoziție nu înseamnă să le ocupăm acum. Cât despre granița româno-română, a bătut vânt de resemnare, fiindcă ar fi trebuit să avem deja vreo 12 poduri înșirate de la Stânca – Costești până la Giurgiulești. A doua secțiune, moderată ca și prima de arh. Dan Florea de la Piatra Neamț, a atins sensibila relație arhitecți – autorități – cetățean în programarea dezvoltării urbane. În prim-plan, a fost demonstrația de viziune și realism a arh. Ion Andriu de la Suceava, care, spre seară, avea să se dovedească și un fin cunoscător al contextului politic internațional.
Din nefericire, a doua sesiune de sâmbătă a fost stricată de poveștile deputatului Lucian Șova (Bacău, PSD). Trecut în program ca dr. ing., și-a făcut rost de titlul de „felcer” după ce a deranjat vizibil cu o interpretare… de partid a Master Planului General pentru Transporturi, uitând că în sală sunt destui care nu digerau bazaconiile îndrugate despre Comisia Europeană și rețelele de transport.
Reuniunea s-a încheiat cu autenticul recital susținut de Șerban Țigănaș. Una dintre sublinierile sale a tăiat în carne vie: conferința a fost despre cunoaștere și ratare. Peste toate însă, contează și vorbele arh. Dan Florea, vicepreședinte al Filialei Bacău – Neamț și șef al punctului de lucru de la Piatra Neamț: „Important e că ordinul are resurse financiare pentru un asemenea eveniment. Înseamnă că este o organizație puternică”.
Arhitectul – între vulnerabilitate și conflicte
- interviu cu arh. Șerban Țigănaș, președintele Ordinului Arhitecților din România
De loc din Cluj, Șerban Țigănaș e absolvent de Arhitectură la București, în 1989. A prins perioada cu repartiții și, ca stagiar, a ajuns la Alba Iulia, însă cariera profesională este legată de Cluj. Are în palmares două piese grele: Cluj Arena și noua sală polivalentă. Deține al doilea mandat consecutiv de președinte al Ordinului. E mândru de bunicul său, fost comandant de regiment de cavalerie, și n-a auzit până săptămâna trecută de arh. Smărăndița Gâlea de la Iași, vestită pentru „performanțele” de la Curtea Domnească din Piatra Neamț.
Cât de important este ca un astfel de ONG profesional să fie condus de cineva dintr-un centru universitar, dintr-un oraș important?
În măsura în care știe să își facă echipă. Astfel, într-o lume în care se produce intelectualitate și se consumă intelectualitate, cresc șansele să reușești să te grupezi cu oameni care pot să aibă un aport intelectual.
Aș face o mică precizare legată de faptul că Ordinul este un ONG: este și nu este. În profesiile liberale în general, în profesiile reglementate în special – cele mai cunoscute sunt de medic, avocat și arhitect – asociațiile profesionale de tipul ordinului sau camerelor sau colegiului sau baroului nu sunt niște ONG-uri tipice născute din voința de asociere a membrilor. Noi avem mandat de la statul român, deci avem o lege care spune că înființează Ordinul Arhitecților pentru a gestiona exercițiul profesional. Ăsta e un model european și nu numai. E un model de profesie liberală care are echivalent în bună parte a țărilor europene. Suntem independenți, apolitici, nesubordonați instituțiilor statului, dar mandatați de stat.
Dar cât de important, spectaculos și/ sau riscant este ca președintele să nu fie din București?
Ha, ha!… Colegi de-ai mei din Budapesta mi-au luat un interviu lung pe tema asta. Au venit special la Cluj, la mine la birou, acum vreo doi ani de zile. Spuneau că în Ungaria așa-ceva nu ar fi posibil. Erau foarte simpatici. Nu cred că important este să fii sau să nu fii din București. Cred că important este să transmiți și o anumită încredere celorlalți. Chiar dacă Bucureștiul este locul cel mai important unde se iau decizii, unde te întâlnești cu responsabilii din diverse domenii cu care lucrăm, contează totuși și restul lumii. În profesia noastră, jumătate din arhitecți sunt realmente în București, sunt masați acolo, deși jumătate din populația României nu este acolo.
Câți sunt? De ce?
Circa 3.600 de arhitecți sunt în filiala din București. Este explicabil din ce ați văzut la prezentări. Contribuția Bucureștiului la economia României este mult mai mare decât raportată la populație. Asta înseamnă, pe de o parte, că există și o piață. Pe de altă parte, este polul universitar care produce absolvenți, dar asta este o altă discuție despre universități și capacitatea de absorbție a pieței.
Revenind, important este să ai echipă, cum spuneam mai devreme, și să fii conectat. Din punctul meu de vedere, exercițiul de conectare este biunivoc. Eu mă conectez cât pot de mult la calendarul bucureștean, dar, pe de altă parte, am o mobilitate extraordinară, pe care nu trebuie să mi-o impun – o am pur și simplu.
■ Ordinul și președintele au ales calea criticii
De ce nu sunteți mai vehemenți, mai ales venind din provincie, în relația cu autoritățile văzând ce dezastre se întâmplă în arhitectură și urbanism?
Suntem.
Nu prea se vede.
Vizibilitatea ține de mai mulți factori. Suntem vehemenți, dar arhitecții nu suntem suficient de uniți. Arhitecții se împart în două categorii mari și chiar organizațiile profesionale au luat astfel de atitudini diferite. Putem fi uniți în scopuri comune, dar nu și în acele scopuri în care nu credem cu toții la fel. Spre exemplu, OAR și-a păstrat și militează pentru independența organizației și arhitectului față de administrație, față de politicieni. Arhitectul nu este subordonat nici măcar celui de la care așteaptă fie să-i dea de lucru proiecte publice, fie să-i avizeze sau să-i promoveze proiectele private. El este într-o poziție extrem de vulnerabilă, la cheremul administrațiilor care pot să-i perturbe munca de bază. Atunci, arhitectul alege între a fi „low profile”, a coborî vocea, a nu critica oficial și a fi vehement cum spuneți dv. Noi, Ordinul și eu personal, am ales calea asta a criticii. Am intrat în conflicte cu primării, cu ministere, cu miniștri, cu primarul general al Capitalei ș.a.m.d. Poate cele mai celebre conflicte sunt cele legate de patrimoniu și de demolări. Aici, vorbim de demolarea Halei Matache și de proiectul de pe strada Berzei și strada Buzești din București, unde au pierit ilegal – lucru dovedit ulterior în instanță – un număr de clădiri monument. Am fost atât de vehemenți încât nu ne-am oprit de la a face proteste în stradă. Celălalt fenomen în care am avut partea noastră de prezență – foarte cunoscut, mai mult pe patrimoniu, dar și pe ecologie și societate – este legat de Roșia Montană.
Deci arhitecții sunt extrem de prezenți, deși unii dintre noi sau alte organizații au fost precaute din motivele pe care vi le-am spus. Au ieșit o serie de discuții. De exemplu, la Roșia Montană, o importantă școală de arhitectură a considerat că poate primi de lucru și finanțare de la cei care au intenția de exploatare și au încercat să susțină punctul lor de vedere în contra opiniilor noastre. De aici, niște probleme în interiorul breslei, pe care le recunosc. Ar fi ideal să gândim cu toții la fel, dar asta nu se poate. Noi avem o filosofie: susținem ideea de a exista mai multe organizații, pentru că, atunci când avem un obiectiv comun, ne putem asocia și vocea e mai puternică dacă vorbesc și cei in Ordin, și cei din Uniunea Arhitecților, și cei de la Registrul Urbaniștilor și cei de la universități. Însă, inevitabil, ne asumăm faptul că nu putem avea același punct de vedere dacă modul în care ne vedem viața este dependent de finanțarea statului, de benevolența față de administrație și guvernanți. Sau ne luăm destinul în mâini și discutăm cu curaj despre arhitectură fără alte interese…
Aveți în interiorul breslei liste negre cu arhitecți care au compromis meseria, care au făcut prostii?
Avem. Avem, în primul rând, o listă la vedere, e a celor sancționați. Avem comisie de disciplină. Lumea nu știe pentru că nu caută, dar informația e publică. Am decis să nu o suprapublicăm, să nu batem toba, dar e disponibilă în Tabloul național al Arhitecților, care e publicat în Monitorul Oficial și pe site-ul Ordinului. Pentru malpraxis, pentru probleme etice le-a fost suspendat dreptul de semnătură. Noi trebuie să satisfacem deopotrivă interesele private și pe cele publice. Dacă forțăm orbește interesele private, facem rău vecinilor, comunității și de aici ies conflicte. Când se dovedește că arhitectul – intenționat sau din incapacitate de a-și exercita profesia la anumite cote – a făcut greșeli, riscă să-și piardă dreptul de semnătură pentru o perioadă de timp.
„Arhitectura nu se poate debarasa de stâlpul politic”
- interviu cu arh. Iurie Povar, președintele Uniunii Arhitecților din Republica Moldova
Circulă o poveste legată de dezvoltarea Chișinăului. Spune că s-a început de la periferie în ideea că, peste ani, când se va ajunge în centru, vor fi alte tehnologii, alte materiale, alte concepte. E adevărat?
Da. Dar consecințele le cunoaștem toți. Sunt probleme de gen trafic, degradarea construcțiilor, degradarea obiectelor de patrimoniu. Nu mai vorbesc de acele consecințe care sunt în infrastructură. Toate rețelele sunt uzate, provoacă tasări. Practic, centrul Chișinăului a ajuns într-o stare deplorabilă.
Într-o țară săracă, așa cum este Republica Moldova, trebuie s-o recunaștem, arhitecții mai sunt luați în seamă de autorități? Ei sunt o elită, ce propun ei costă, iar asta sare în ochi la sărăcie.
În principiu, autoritățile au alte griji. Permanent își caută niște scuze vizavi de lacunele pe care le produc ei înșiși și, în final, arhitectul rămâne vinovat. Noi am dori să fim auziți, să fim luați în considerație pentru experiența noastră și cunoștințele acumulate de colegii mei din Republica Moldova să fie aplicate. Asta ar fi o dorință a noastră, o speranță pentru viitor.
Aveți arhitecți în politica de vârf?
Nu, practic arhitecții și-au căutat de meseria lor. S-au sacrificat pentru meserie fără a se implica în viața politică de partid. Ei sunt atrași numai de autorități, de o funcție tehnică, nu de politica activă.
Ce căutare are meseria de arhitect în Moldova?
În principiu, s-au păstrat toate fazele de pregătire și marea majoritate pleacă în lume. Unii părinți și-au găsit între timp de lucru peste hotare și copiii îi urmează. Nici firmele private în arhitectură sau urbanism, nici instituțiile de stat care s-au păstrat nu pot absorbi numărul de specialiști care ies anual din școala superioară de arhitectură și urbanism a universității tehnice. Foarte important, există un vid între vârste pe care noi, cu regret, nu-l putem recupera. Între vârsta de 50-55 ani și mai sus și cei tineri nu există o altă categorie de vârstă care să-i atragă pe cei tineri în meserie.
Se mai simt influențele școlii sovietice de arhitectură?
Din considerentul că arhitectura servește societății, ea nu se poate debarasa de stâlpul politic. În permanent a răspuns rânduielii sociale care exista în țara respectivă. N-aș putea spune că ne-am debarasat complet – oricum există în continuare o serie de norme tehnice în proiectări, construcții, arhitectură, urbanism pe care suntem nevoiți să le respectăm, dar vreau să menționez că sunt norme unde nu există mare diferență față de standardele europene. Ne vine foarte simplu ca să începem a tranzita treptat de la normele foste sovietice la standardele europene.
Arhitecții moldoveni au câștigat concursuri în România? Au participat?
Mai puțin. Vreau să spun că, de când s-a introdus regimul de vize pentru cetățenii noștri, relațiile între specialiști s-au redus practic, s-a produs o ruptură. Dar, din momentul în care s-au deschis porțile Europei pentru noi, încercăm să recuperăm. Dorim să organizăm și să participăm la activități comune.
Forumul de la Bacău și declarația comună semnată ar putea deschide un alt drum de integrare profesională?
Eu sper că orice activitate de acest gen poate amplifica relațiile noastre. Când am aflat de manifestare, am fost „pro” cu ambele mâini. Suntem permanent dispuși să participăm la acțiuni comune. Altfel n-o să ne cunoaștem atât de bine, n-o să stabilim relații profesionale și amicale adevărate. (Viorel COSMA)
