Ultima seară a zilelor orașului, cea mai așteptată, de altfel, a reunit o salbă de talente locale, bine alese, și concertele Mihai Mărgineanu și Iris. Exceptând întârzierea față de programul anunțat, a fost seara de gală, când toate au funcționat, inclusiv luminile și instalațiile de sunet ale celor de la Best Show Event – care au confirmat „reușita garantată” cu care se prezintă.
Copiii au fost unii mai frumnoși și mai talentați decât alții, cântând cu toată ființa lor, până și cu ochii, spre bucuria mămicilor, tăticilor și bunicilor din public.
Mărgineanu, care are un talent special să fie mereu același, dar altfel, abia încasase o amendă de circulație pe la Dumbrava Roșie, motiv pentru care le-a mulțumit „oamenilor care veghează” și i-a dedicat toboșarului piesa cu măgarul. A evitat cuvintele mai decoltate, care de altfel îi dau o parte din farmec, pentru că erau foarte mulți copii în public, dar și-a prezentat trupa într-un mod original. Chiar a „stricat” o piesă, doar ca să vadă lumea cât de greu îi poate fi unui baterist de rock să cânte „folclor”. Partea cea mai gustată a fost „Rapsodia română” interpretată magistral de violonistul trupei, absolvent de conservator, după ce Mărgineanu a precizat că „cel mai mare compozitor al românilor a fost George Enescu, nu Marius Moga”.
Așteptată de mii de fani, mai mulți decât în toate serile la un loc și încă ceva pe deasupra, trupa Iris – reasamblată după ce Cristi Minculescu s-a convins unde-i este locul – a electrizat încă de la prima piesă. O mare de mâini, de aplauze, de telefoane aprinse și, pe alocuri, brichete – a însoțit tot concertul. Lumea știa cuvintele, dansa, trăia fiecare piesă. Seara a fost, cert, cea mai reușită, la fel cum această ed
iție a zilelor orașului a făcut un mare pas înainte. Față de țigănia care era pe dealul Cârlomanul și la puntea de la ștrand, organizatorii au câștigat net și în decență, dar și în valoare, alegând programul și, mai ales, invitații, după criterii mai selective decât până acum. Evident, oricând este loc de mai bine, dar, în sfâșit, după ani de spactacole la limita mediocrului, este prima dată când foarte mulți pietreni chiar s-au simțit sărbătoriți și au spus, din suflet, orașului lor „La mulți ani!”.
Foto: Cristina Mircea
