Un consilier local de la Tărgu Neamț, Vasile Dron, de la PSD, membru în Consiliul de Administrație de la Spitalul “Sfântul Dimitrie” din localitate a avut o inițiativă interesantă. El a cerut, nici mai mult, nici mai puțin, decât să se plătească retroactiv indemnizația pentru activitatea de acolo pentru perioada 1 august 2014- 30 aprilie 2015. Motivația lui este senzațională, deoarece Vasile Dron dă dovadă de aplicare practică a principiilor partidului său și are grijă, printre alții, de sănătatea directorului Direcției de Sănătate Publică, dr. Dan Dorin Morenciu, fost pedelist de frunte, acum în siajul oricărui partid care-i asigură funcția: „Avem o indemnizație de doar 29 de lei pe lună. Mare sumă! Am cerut această plată retroactiv pentru ca măcar domnul Morenciu și doamna Marcoci de la DSP să-și poată cumpăra o apă de acești bani într-o lună când vine la ședințe. 29 de lei pe lună înseamnă 1% din salariul directorilor de la spital. Într-un an de zile din indemnizații primim aproximativ 300 lei”.
Dacă va continua cu aplicarea acelorași principii, consilierul Dron va putea dona partea sa de 300 de lei pentru completarea celor 53.000 de lei primiți de spitalul din Târgu Neamț de la Consiliul Județean Neamț, pentru lucrări aflate sub directa îndrumare a Consiliului de Administrație de la Spital, deci și a domnului Dron.
În altă ordine de idei, cunoscând rețeta aplicată peste tot în România, ne îndoim că fericitul câștigător al lucrărilor de reabilitare nu va fi bucuros să asigure apa necesară ședințelor de CA, pentru ca membrii acestuia să-și poată cumpăra din cei 29 de lei câte o măslină și un mizilic.
Pentru conformitate, membrii consiliului de administrație sunt Vintea Emilia Manuela-inspector superior din Primăria Târgu-Neamț, dr. Marcoci Daniela Florina, director executiv adjunct DSP Neamț, Dron Vasile, consilier local PSD, Bârsan Valeriu, consilier local PSD, dr. Dan Morenciu, director DSP Neamț.
(V.B.)
P.S. : Un banc celebru spune că, la un depozit de materiale, s-a scos la concurs postul de șef de depozit. Primii candidați au cerut să li se spună ce salariu vor avea și au fost picați de comisie. S-a prezentat și un cetățean evreu din Târgu Neamț care a cerut să vadă depozitul. După ce a văzut ce materiale de construcții sunt în depozit, câte alimente, a venit în fața comisiei și a spus că vrea postul. Comisia l-a întrebat ce salariu vrea, la care cetățeanul a întrebat stupefiat: ”Cum, la ce aveți în depozit îmi mai dați și salariu?”
Un comentariu
Domnule Dorn daca crzi ca indemnizatia e pra mica dute acasa ,nu esti obligat sa fii consilier ,dute la un serviciu ca salariul minim pe economie si vezi cum e ?