Într-un spațiu bine ales, Casa Culturii din Târgu Neamț – o surpriză extrem de plăcută pentru cei care n-au văzut cum arată clădirea după renovare -, cu fete îmbrăcate în tradiționala ie, formând comitetul de întâmpinare (așteptăm o promovare pe măsură a catrinței, ca să nu mai vedem fuste din voal și pantofi cu tocuri de 15 centimetri), a avut loc conferința națională pe teme de patrimoniu. Intitulată „Orașele de azi, orașele de mâine; Rolul monumentelor istorice în dezvoltarea acestora”, manifestarea a adunat oameni frumoși, care știau despre ce vorbesc, și a fost moderată de actorul Mircea Diaconu. S-a dovedit o alegere inspirată, pentru că, din primul moment, Diaconu și-a luat rolul foarte în serios și a făcut ordine în sală, chemându-i aproape de scenă pe cei care se poziționaseră pe ultimele locuri.
Această „adunare împreună”, în jurul a ceva ce înseamnă întregul nostru trecut, „temelia” pe care ne-am clădit ca popor, plus două microfoane mobile, pentru ca oricine din public să poată comenta sau întreba, s-au dovedit „miezul” întrunirii. Oamenii au interacționat și au reacționat, au aplaudat și au comentat, făcând adunarea vie și, pe alocuri, emoționantă.
„Am putea avea un Acropole dacă Sarmisegetuza noastră n-ar fi un deal plin de copaci, dar nimeni nu dă pământul și copacii la o parte ca să descoperim acest Acropole al nostru, iar drumul este catastrofal”, „Avem un patrimoniu acoperit de pământ, de neglijență și de uitare”.
A fost genul de manifestare pe care orice om de bun simț și-ar dori s-o reexperimenteze, iar Casa Culturii din Târgu Neamț, mai ales în preambulul Zilelor Cetății, este cadrul cel mai nimerit. Cu picturi și sculpturi în holul principal și un car tradițional plin cu flori, cu o carte de-a lui Creangă, cioplită în lemn trainic, a dat impresia de permanență, la nivel simbolic, și, tocmai de aceea, ar trebui ca această conferință să devină o obișnuință în orașul de sub cetate.
Richard Edwards – omul care a „eliberat” închisoarea
De departe, cea mai impresionantă prezență, dar și cea mai emoționantă cuvântare a fost cea a românului Richard Edwards, un francez care trăiește de 5 ani în țara noastră și deja vorbește despre „Ma Roumanie”. Are o tabletă de 4 minute, în fiecare dimineață, la Radio România Internațional – „Chronique d’un amateur” – și este mândru foc că, zilnic, Europa vede răsăritul soarelui aflând ceva despre România. Și străinii, pentru că emisiunea lui nu se difuzează decât „în afară”, pot afla, exemplu, că tot mitul Dracula este artificial, fără substanță și extrem de aproape de clișeu, în vreme ce Miorița și Meșterul Manole sunt „altceva”.
Sub ochii primarului Daniel Harpa, căruia să-i țină Dumnezeu năravul și să mai organizeze conferințe, că prind bine oricui, și ai asistenței absolut impresionate, Richard a explicat cum a făcut el, în Franța, bibliotecă dintr-o închisoare: „Patrimoniul nu e o chestiune de partid sau de șefu’, dar șefu’ decide. Eu am mințit cu închisoarea, care este subiect trist, pentru că după ce-am văzut că la etaj are formă de biserică, m-am gândit că rolul ei cel mai potrivit pentru a trăi este să fie bibliotecă. Și atunci primarul mi-a spus să dărâm zidurile împrejmuitoare. Monumentul trăiește dacă îi dai o nouă folosință, nu dacă-l dărâmi și atunci i-am spus că zidurile sunt necesare pentru protecția copiilor – trăim într-o lume plină de pedofili – și a bătrânilor. După doi ani, când primarul și-a dat seama ce am vrut eu să fac și cum n-am vrut să stric, mi-a spus că sunt un mare mincinos. Și am recunoscut, dar am salvat un monument, care astăzi e plin de lume și de lumină. Iar el a înțeles că, dacă l-aș fi ascultat atunci, am fi avut o bibliotecă fără zid, eventual cu parcare plină de mașini, și nu un parc cu lac. Victor Hugo spunea că folosința monumentului aparține proprietarului, dar frumusețea lui aparține tuturor. Șansa monumentelor este să li se dea o nouă utilizare, să atragă lume, să se întâmple lucruri. Eu sunt fascinat de România și de monumentele ei și nu sunt de acord cu românii care locuiesc în Franța și spun că țara lor este un gunoi. Am făcut expoziție în București cu brânză, țuică și palincă. România este țara peste care se luminează Europa pe vorbele mele, în fiecare dimineață. Îmi plac până și supermarketurile. Nu Kaufland, nu Lidl, ci drumurile. Pe drumurile din România găsești de la cireșe și pâine, până la ceapă, cartofi și pește de un metru. Îți face semn pescarul cu mâinile! Asta este România mea!”
Monumentele – spații care adună oamenii împreună
Tema „adunării oamenilor într-un loc în care pot circula” a fost reluată de arhitectul Cătălina Preda, care a vorbit despre cetatea de la Alba Iulia, un „handicap” pentru administrația locală, transformat, poate un pic cam mult, „se spune că mai puțin e mai bine”, într-un loc care atrage turiști de peste tot și contribuie la dezvoltarea economică a orașului. În jurul ideii de „utilitate” și de „punere în valoare în scop economic” s-a învârtit, în fapt, toată conferința. Iar modul cum au evoluat orașele în care astfel de lucruri s-au întâmplat deja, demonstrează că, în privința monumentelor, aceasta este cheia succesului. Absolut corect, dacă am sta să ne gândim – vorba comisarului Vitalie Josanu – ce ar fi Târgu Neamț fără Casa Creangă, fără Casa Veronica Micle sau fără Cetatea Neamțului.
Cătălina Preda a plusat puțin, aducând în discuție exemplele Herculane, Borsec și Sulina, unde aproape fiecare imobil are valoarea lui, și istorică, și de arhitectură, dar se simte că nu există „o politică de punere în valoare a spațiilor și un program de educație prin patrimoniu”.
„Cred că prima condiție este să-ți dorești”, a punctat Mircea Diaconu. „Eu am băut o cafea la o pensiune, acum când am venit, și am văzut niște scânduri așezate într-un fel interesant. Acum nu mă gândesc dacă am bani de scânduri sau de meșter, dar știu sigur că vreau să-mi fac și eu acasă exact la fel”.
„Noi, actorii, încercăm să scriem istorie în sufletul dumneavoastră pentru ca zidurile să vorbească mai târziu”
Regizorul Liviu Pancu, directorul Teatrului Scena, a adus în fața asistenței povestea formulei prin care cetățile pot prinde viață. Și a pornit de la tabăra de vară, „care aparent nu-i nimic”, dar care a reușit, în timp, să adune pe aceeași scenă actori români și maghiari, care să joace împreună după „acel sumbru martie 1990”.
„Am făcut, în Cetatea Târgu Mureș, un exemplu unic de teatru transmis în direct pe internet și toate spectacolele noastre au folosit atmosfera și starea cetății. Am adus artă contemporană între ziduri. La Târgu Neamț, am găsit oameni calzi, deschiși și primitori pentru această idee și, cunoscând lucrurile, printr-o aliniere a planetelor, am reușit ca Sebeșul, Târgu Neamț și Ardud (Satu Mare) să le punem pe aceeași linie a acestui tip de manifestare. Ideea este ca în fiecare locație să fie undeva o bază a spectacolului de 70%, iar 30% să fie pe specificul zonei respective. Și iată că s-au pus la masă 3 primării, 3 consilii locale, 3 primari din zone total diferite și au putut intra în acest mecanism. Au fost 3 milioane de accesări ale unui site cultural – sighisoaramedievala.ro, Sighișoara a obținut înaltul patronaj al Alteței Sale Regale Principesa Margareta a României, iar în cele 3 cetăți se desfășoară MedievArtFest. Noi, actorii, încercăm să scriem istorie în sufletul dumneavoastră, pentru ca zidurile să vorbească mai târziu”.
Cristina MIRCEA
