Actualizare: Am primit din partea unui cititor o completare la material, prin intermediul a trei întrebări:
- cine va conduce examenul de bacalaureat din toamnă în Neamț?
-
i-a interzis Ministerul doamnei Laiu să mai țină legătura cu presa, după gafele de la bacalaureat?
-
această secretomanie pregătește cumva episodul doi al fraudei în Neamț?
În mai puțin de o lună de zile, începe examenul de bacalaureat, sesiunea august-septembrie. Cu toate că înscrierea candidaților s-a încheiat în 17 iulie (exceptându-i pe cei care vor trece de corigențe și se vor înscrie în perioada 4-5 august – n.red.), de la Inspectoratul Școlar, cea care este implicată direct în organizarea și desfășurarea bacalaureatului, Elena Laiu (inspector școlar general adjunct) a refuzat, cu nepăsare și muuultă indolență, să ne furnizeze vreo informație, pe motiv că nu are purtător de cuvânt. Până luni, 27 iulie. Când va reuși să comunice corect prin interpuși. În schimb, ne-a oferit în mod gratuit un „curs” de nepăsare. Interesant este că instituția care se transformă, pe zi ce trece, într-o „fortăreață” din punctul de vedere al diseminării informațiilor, a început să-și supraînalțe zidurile în momentul în care au fost puse pe tapet neregulile clare descoperite la prima sesiune de bacalaureat. Nu numai la nivelul elevilor și profesorilor supraveghetori, ci și în comisia județeană de organizare. Cu toate acestea, din punctul nostru de vedere, nimic nu ar trebui să justifice lipsa de comunicare. De când inspectorul școlar general Stan a intrat în concediu, iar în locul lui atribuțiunile au fost preluate de Laiu, comunicarea se face în funcție de starea doamnei general adjunct . Nu de puține ori, chiar dacă articolele noastre nu au fost pe placul inspectorilor școlari, „generalul” Stan a venit cu un răspuns, indiferent că a fost plecat din instituție, că a fost în concediu sau că a avut și alte lucruri de făcut. În urma acestuia, până și activitatea pe site-ul instituției, în materie de comunicate de presă a început să prindă praf. În intervalul 15-21 iulie, pe site-ul instituției nu apare niciun comunicat. Culmea, nici măcar despre evenimentele recente!
Câți oameni au depus contestații la examenul de titularizare? Câți absolvenți de liceu vor intra în bacalaureatul din toamnă? Ce măsuri suplimentare s-au luat pentru evitarea unor episoade de fraudă, asemenea celor de până acum? Se pare că numai purtătorul de cuvânt știe, asta dacă ”generalul mai mic” Laiu are chef să-i transmită. Frica de a nu spune lucruri eronate și, mai apoi, de a da răspuns în fața oficialilor din Ministerul Educației n-ar trebui să fie un motiv verosimil pentru Laiu, mai ales că, între timp, s-a blindat cu un concurs pe post și a accesat și izbăvitorul grad I. Probabil că persoana ajunsă politic în funcție ar trebui să facă niște cursuri reale de responsabilizare și pregătire mai bună în fața unor evenimente neașteptate.
Și, dacă la capitolul comunicare, inspectoarea mai are de lucrat, în cazul faptelor, tabloul general pare că trebuie refăcut. În continuare, aceasta refuză să vorbească despre profesorii care au pus umărul la dezastrul de la bacalaureatul din vară și ține sub „obroc” toate informațiile pe care le are, refuză să vorbeaască despre măsurile luate în școlile de unde provin absolvenții care au fost respinși pe motiv de fraudă și refuză să discute despre tot ce ar putea să o scoată din zona de confort.
În condițiile în care o instituție de calibrul Inspectoratului Școlar Neamț a rămas la cheremul unei persoane care are chiar ea de dat niște răspunsuri, ne întrebăm dacă tot ce s-a întâmplat la examenul de bacalaureat este întâmplător.
M. TEODOROF
V. BĂLĂNESCU
2 comentarii
Elena Laiu (inspector școlar general adjunct) a refuzat, cu nepăsare și muuultă indolență, să ne furnizeze vreo informație, pe motiv că nu are purtător de cuvânt.
Și….ce? Doamna n-are niciun cuvânt la ea? 🙂
Ar putea să se ,,întoarcă” acasă și să vadă pe unde le-a pus! 🙂
Are gradul I ori ba din istoric cam pe 1 septembrie 2015 l-ar avea sau e gresit. Astept raspuns de la cunoscatori.