Elena Sînziana Ailenei este de loc din Piatra Șoimului. A absolvit clasa a X-a, la Liceul de Artă ”Victor Brauner” din Piatra-Neamț, cu media generală 10. Și de clasa a IX-a a trecut cu aceeași medie. Deși are toate motivele să fie mândră de aceste rezultate, Sînziana demonstrează că a rămas cu picioarele pe pământ. Consideră că o notă de 10 nu arată neapărat că o persoană este desăvârșită.
„Nu sunt perfectă. Noi, toți, tindem spre perfecțiune, însă poate că mai important este ca, dincolo de notă, să realizăm că un «om de 10» trebuie să fie, în primul rând, cinstit cu el, să nu trișeze. Asta este valabil și în viață, și la școală. Alte calități care ar trebui să definească un om sunt dreptatea, adevărul și obiectivitatea”.
Sînziana studiază canto clasic la liceu, din clasa a IX-a, după ce profesoara Narcisa Pavel a remarcat-o la un concurs, în grupul muzical ”Antares”. Învață cu pasiune, cu dăruire și multă perseverență. De altfel, acestea sunt ”secretele” ei în toate activitățile cărora se dedică. Care nu sunt puține deloc. Eleva de la ”Brauner” a dovedit că, în viața ei, este loc pentru mai mult decât studiul muzicii clasice. De aceea, și-a făcut curaj să privească și spre alte orizonturi. Ar putea fi caracteristica maturității ieșite din comun pe care o arată adolescenta – faptul că își permite să vadă dincolo de ceea ce alții consideră o limită.
„Este mult de muncă. Încerc să-mi organizez timpul de muncă astfel încât să reușesc să învăț, în fiecare zi, pentru fiecare oră, și, în același timp, să studiez canto clasic. Pe lângă canto clasic, mai studiez alte șapte instrumente”. Nu a ezitat o secundă în a le enumera cu precizie deoarece le iubește în egală măsură. Dintre chitară, pian, vioară, mandolină, nai, fluier și saxofon, Sînziana a ales instrumentul care, în multe momente, îi este prieten și confesor: „Cu chitara am început să cânt de la 7 ani și am participat la numeroase concursuri de folk. E instrumentul meu de suflet. Cu ea râd, cu ea plâng, mă liniștește. De altfel, și tata cântă la chitară, așa că pot spune că acest instrument a fost mai mereu în viața mea”.
Când ești de nota 10, nu-ți atragi întotdeauna numai simpatii, iar Sînziana a simțit pe piele ei unele șicane. Povestește însă că a depășit acele momente, cu ajutorul și împreună cu persoanele care sunt cu adevărat importante pentru ea. Recunoștința este o trăsătură care-i conturează și mai mult personalitatea și, de aceea, din loc în loc, la întrebările legate de viață, de momentele importante, de acele clipe care contează, amintește de un nume. Fie că e vorba despre părinți, educatoarea care i-a descoperit talentul sau profesoara Nicoleta Minciu, de la Clubul Copiilor din Zănești, fie că e vorba de diriginți (Mihăiță Albu) sau profesori îndrumători, de colegi care i-au insuflat încredere în parcursul ei. Se oprește de fiecare dată și mulțumește. „Am și un model aproape de sufletul meu, o profesoară, doamna director Luminița Moscalu. Pe lângă părinții mei minunați, care îmi sunt alături mereu, ea m-a sprijinit și mă sprijină moral, m-a ajutat să realizez tot ce am realizat până acum. Este diferită de alți profesori pe care i-am avut. Este tipul de femeie care luptă pentru ideile sale și, ca și mine, s-a luptat toată viața cu părerea celorlalți și și-a urmat drumul drept, fără a se lăsa influențată”.
Inevitabil, a venit și întrebarea despre viitorul ei, așa cum îl vede, acum, prin vălul primilor ani ai adolescenței. Răspunsul a venit sec și ca un duș rece, cu o precizie și seriozitate întâlnite mai degrabă la persoanele care știu să cearnă experiențele din trecut, pentru ca, mai apoi, să folosească ce e mai bun în drumul spre succes. „Nu mă văd pe marile scene. Dacă va fi să ajung acolo, atunci… Doamne-ajută! Nu îmi place să visez prea departe. Iau viața cu pași mărunți. Asta nu înseamnă că nu am speranță sau că nu sunt încrezătoare. Totuși, cred că aș putea să fac ceva și în domeniul istoriei. Îmi place foarte mult istoria și, dincolo de premiile pe care le-am obținut la această disciplină, consider că a ști istorie înseamnă să-ți cunoști rădăcinile. Și nu ar trebui să ne limităm doar la istoria țării noastre, ci să privim și la istoria altor țări, deoarece unele au avut legătură și cu istoria noastră. Apoi, dacă ar fi să aleg, aș alege să merg la Facultatea de Litere. Cred că mi-ar plăcea să lucrez cu copiii și aș vrea să mă reîntorc aici, la Liceul de Artă, ca profesor. Dascălul este cel care modelează elevul și, tocmai de aceea, ca să fii modelul unui copil trebuie să te comporți ca atare. Jan Jaque Rousseau spunea: «Să ții în palmă sufletul unui copil este, cu siguranță, un privilegiu. Să fii important în viața unui copil este, poate, un dar divin». Lucrând cu sufletul unui copil, trebuie să fii mai atent. E un lucru pe care l-am găsit de la doamna profesoară Narcisa Pavel, cu care studiez canto, până la cei dintâi dascăli ai mei, indiferent de cunoștințele pe care mi le-au predate”.
Puținele momente de respiro pentru Sînziana sunt acum, în vacanță, însă în rest trudește, cu plăcere și cu responsabilitate pentru ea, pentru a mulțumi celor care și-au pus admirația și nădejdea în ea, pentru drumul pe care vrea să și-l fixeze
Palmares
– Locul 1 la Concursul Cluburilor Copiilor, 2006, la secțiunea chitară
- Premiul 2 la Concursul folk ”Cetatea Veche”, Suceava, 2007
-
Premiul 1 la Simpozionul Național ”Universul Local în Timp și Spațiu”, 2009, secțiunea Fotografie
-
Olimpiadele Cunoașterii, etapa județeană: mențiune la limba engleză și matematică (2009), premiul 3 la limba și literatura română (2009), mențiune la limba franceză (2010), mențiune la limba și literatura română (2012), locul 3 la cultură generală (2012)
-
Premiul 1 la Concursul Cultural Artistic Județean ”Nestemate Populare de pe Plaiuri Nemțene-Valerica Patrichi”
-
Mențiune la Concursul Internațional ”Emanuel Elenescu”, 2014, secțiunea canto clasic
-
Premiul 3 la Concursul Național de Teoria Muzicii ”Constantin Constantinescu”
-
Premiul 3 la Concursul Național ”Primăvara Artelor” Bacău, secțiunea canto clasic
Marian TEODOROF
