– Ai fost ales într-o conferință, alta te poate elibera din funcție, dar între timp poți fi schimbat…
– …Foarte simplu. Dacă Biroul Permanent Județean constată că activitatea mea nu este cea la care se așteptau, la propunerea președintelui organizației județene, biroul poate numi un președinte interimar, urmând ca, după aceea, să se facă noi alegeri.
– Te temi de așa-ceva sau ești liniștit?
– În momentul când am primit sarcina mi-am asumat și riscul de a fi schimbat, și de a fi „executat”. A fost o sarcină, nu dorința mea! Dorință mea a fost după europarlamentare, când aveam suficient de mult timp să pregătesc organizația de la Roman, ca să atac alegerile locale și generale de la anul. Acum timpul e foarte scurt și mă așteaptă o muncă aproape triplă.
– Te-ai temut de boicotarea conferinței locale de alegeri?
– Da.
– De ce?
– Așa se-auzea pe diferite canale. Unii președinți de organizații au venit personal și mi-au spus că-s îndemnați să boicoteze conferința. Se spunea inclusiv că cei de la Roman îmi pregătesc o surpriză, să nu mă accepte. Dimpotrivă, 80% dintre președinții de organizații locale au fost extraordinar de mulțumiți că a început să-i mai bage cineva în seamă. În al doilea rând, a fost important felul în care le-am prezentat ce vreau să fac.
– Viorel Stan, fostul președinte, a fost surprins de invitația de a face parte din viitorul Birou Politic Local?
– Nu, Viorel Stan, așa cum am mai spus, a fost primul care m-a felicitat după ce am fost numit interimar la Roman. Eram pe drum de la Piatra Neamț. A spus că va fi alături de mine întru totul. El nu putea să-l refuze pe senatorul Chelaru când a fost numit interimar. Fiind ocupat cu organizarea bacalaureatului, el nu reușea să organizeze această conferință sub nicio formă.
– Este vreo figură marcantă din PSD local care să nu te-a felicitat?
– Nu, felicitări am primit de la toți. Vorbesc de colegii mei de partid. Ceilalți nu prea s-au înghesuit.
Sub presiunea timpului
– Cum îți faci rost de timp ca te descurci și la CJ, și la PSD?
– În primul rând, vreau ca munca să n-o fac de unul singur la partid. Vreau să testez oamenii din birou și, așa cum am declarat, le voi da activități în primire. Până în toamnă, vor prelua un număr de organizații și, după analiza activității, am dreptul să convoc o conferință extraordinară să completez comitetul executiv, biroul și să numim diferența de vicepreședinți pe locurile libere acum.
– În conferința de presă ai avut o exprimare care cred că va face carieră: numirea celorlalți vicepreședinți nu se va face fără acordul șefilor de organizații locale. Ce-ai vrut să spui?
– În momentul în care unul care vrea să fie vicepreședinte va prelua un număr de organizații, e obligat să lucreze cu ei și la alegerile locale, și la alegerile parlamentare. Până atunci, e drum lung. Înainte de momentul din octombrie, înainte de-a le accepta candidatura de vicepreședinte, chem președinții de organizații arondați și-i întreb dacă se înțeleg cu omul, dacă a făcut ceva util, dacă i-a ajutat, dacă i-a angrenat în activități. Dacă oamenii zic „da” și-s de acord, e perfect, mergem înainte. Dacă zic „nu”, e loc în linia a II-a și aspiranților le dăm alte sarcini.
– Eu cred că multe activități se vor încăleca. Agenda publică a CJ Neamț devine tot mai aglomerată în perioada următoare. La fel și calendarul politic. Plus că trebuie să reprezinți județul sau organizația unde n-ai cum trimite locțiitor din echipă.
– Nu e chiar așa. Calendarul încărcat al consiliului, cu deplasări în teren, e de obicei la zilele comunelor sau alte manifestări de la sfârșit de săptămână. De luni până vineri, oricum nu e activitate de partid în cursul zilei, ci poate seara. La sediu, vom avea oricum angajați care vor fi acolo tot timpul. Membrii BPL vor fi și ei acolo, prin rotație. Iar eu am suficiente zile de concediu de odihnă neluate… Mai mult, o dată pe lună, ca vicepreședinte de consiliu, am audiențe la Roman. Nu vă dați încă seama cât de bine le descurc.
Galeria de portrete anonime
– Ați creionat portretul robot al viitorului candidat PSD pentru primar de Roman?
– Un om care să aibă, în primul rând, o integritate morală adevărată și să nu aibă probleme cu legea. Aș prefera un om care să fi fost mai puțin angrenat în politică, dar cât de cât cu experiență și priză la cetățenii din Roman. Ca vârstă, până în 45 de ani ar fi ideal.
– Îl aveți în partid?
– O să vedeți la momentul oportun…
– La Roman, pe partea de alegeri pentru consiliul local, voi vă temeți de o figură din partea independenților? Te întreb asta pentru că la Piatra Neamț e loc lejer pentru vreo trei-patru independenți.
Beneficiind de noua lege electorală, balanța poate fi înclinată într-o parte sau alta, atât de consilierii independenți, cât și de partidele locale care pot apărea.
– Vă temeți sau nu?
– Nu ne temem, luăm în calcul!
– La CJ, se conturează Dan Manoliu candidatul sau favoritul PSD pentru președinte?
– Nu.
– Nici în condițiile în care PSD se lecuiește de alianțe?
– Nu. Deocamdată, nu.
– Dar PSD are pe cineva, pe altcineva pregătit?
– Sunt.
– Vorbești de doritori, cred. Asta-i altceva. Eu vorbesc de cei pregătiți. Oricum, mi-e clar că nu scot niciun nume.
– Sunt, sunt și pregătiți.
Leoreanu n-a fost tulburat de PSD
– Cu Leoreanu și ai lui vă așteaptă lupte grele de când s-au mutat la PNL. E un nucleu dur care s-a plimbat dintr-o parte într-alta. Ce v-ar putea pregăti încât să-ți încurce operațiunea de relansare a PSD?
– Eventual să încerce să ne contracareze la aducerea de membri noi și membri cu vizibilitate mai mare în oraș. Mulți dintre vechii membri „mai marcanți”, ca să spun așa, și-au declarat intenția de a reveni în organizație. În același timp, trebuie s-o recunosc, sunt membri de la alte partide care și-au arătat disponibilitatea de-a veni alături de noi într-o nouă construcție.
– Nu vă incomodează, ca percepție publică, faptul că primarul Leoreanu își atribuie realizări care nu-s ale lui?
– Lucrul ăsta l-am și declarat. Îmi pare rău, consider că este vina vechii conduceri a organizației PSD. Nu-l judec atât pe Leoreanu, că nu ne-a chemat și pe noi când l-am ajutat, cât pe cei de la conducerea organizației PSD, care au uitat că au un vicepreședinte de CJ de la Roman. Ei trebuiau să nu-l lase să confiște lucrurile bune făcute de reprezentanții PSD în CJ Neamț, mai ales că eu sunt pe partea tehnică și răspund de mai multe proiecte desfășurate în zonă.
Calcule favorabile lui Arsene
– În conferința de presă de la Roman ai dat un răspuns, în care ai vorbit de realizările lui Ionel Arsene de s-a văzut clar pe cine va susține Romanul la președinția organizației județene.
– Am dat un răspuns care mi se pare corect. Fiecare candidat dintre cei doi anunțați până acum va veni cu un program, cu o strategie. Le vom analiza. Dar, din discuțiile mele cu colegii președinți de organizații comunale și orășenești, balanța înclină puternic spre Ionel Arsene, pentru că a reușit până acuma să ajute foarte multe comunități locale cu fonduri de la guvern. Este recunoscut faptul că el este principalul artizan al aducerii acestor fonduri.
– Artizanul de succes ca artizanul, dar la o conferință județeană de-asta nu e loc de neprevăzut? Până la urmă, delegatul votează cum vrea el.
– Da, așa este. Eu sunt convins că delegații de la Roman, poate cu unele excepții, vor vota ce va stabili biroul organizației, majoritatea lor fiind oricum în biroul municipal.
Metafora transferurilor politice…
– Pe zeloșii remarcați în PDL, dar găsiți acuma „de buni” în PSD Roman, nu vă puneți problema să-i trimiteți de unde au venit?
– Întâi e vorba de Leonard Cadăr. Aici discuția e separată și mă depășește. El este trimis de organizația centrală, conform statului. Este membru în grupul nostru parlamentar la Senat și n-avem ce-i face. Referitor la Oana Bulai, din ce-a arătat la partea de pregătire a conferinței locale, este interesată să facă treabă. Nu va face treabă, va pleca de unde a venit sau va rămâne simplu membru de partid. Dacă ne luăm și ne uităm bine prin toate partidele astea care sunt în Neamț, vom vedea că, cel puțin de la un anumit nivel organizatoric în sus, majoritatea e din transferuri făcute de la PSD. Eu am mai spus că, dacă partidul nostru ar fi fost o echipă de fotbal, prin câte transferuri a făcut – inclusiv de primari, de secretari de stat, de miniștri – PSD Neamț era milionar în euro
A consemnat Viorel COSMA