În județul Neamț, ca peste tot în țară, au apărut, din necesități de accesare a fondurilor europene, dar și de dezvoltare locală și regională, tot felul de asociații de dezvoltare intercomunitară, pentru cele mai importante servicii publice oferite comunităților. La noi, avem asociație pentru transport – ADI Urbtrans, pentru apă – Aqua Neamț și pentru gunoi – Eco Neamț. Toate s-au dovedit doar niște instrumente care funcționează de formă, la comandă politică, și care, în loc să apere interesul comunităților, apără interesul operatorilor și creează, în mod artificial, locuri de muncă pentru clientela politică. Urbtrans este cunoscută ca un purgatoriu pentru foștii viceprimari de la Piatra Neamț, cărora trebuia să li se asigure o sinecură substanțială pentru a-și ține gura și a fi aproape pentru o eventuală revenire la primărie, când e nevoie de ei. Aqua Neamț are șef un consilier județean, avocatul Adrian Bourceanu, iar funcția executivă a ajuns pe mâinile unui fost consilier de cabinet parlamentar, al șefului de partid al dlui Bourceanu. Nu mai stăm aici să vedem cine a mai trecut prin Aqua Neamț, pentru a fi, apoi, plantat prin diverse Consilii de Administrație umplute tot politic.
În cazul Eco Neamț, lucrurile sunt și mai frumoase
Înființată ca asociație în 2008, cu scopul declarat de ”realizare a proiectelor de management integrat al deșeurilor și furnizarea în comun a serviciilor prin gestiunea delegată a activităților ce compun serviciile, pe baza unor contracte de delegare a gestiunii atribuite conform procedurilor de licitație publică unor operatori”, Eco Neamț a avut o lungă perioadă de dolce far niente, în condițiile în care proiectul pe gunoaie al județului a fost mult timp în pericol să nu se mai facă. În acest moment, după eșecul primei licitații pentru stabilirea operatorului la depozitul central de la Girov, Consiliul Județean a preluat, printr-un serviciu propriu, înființat ad hoc, administrarea gropii de gunoi până la organizarea unei noi licitații.
Stațiile intermediare de la Tașca, Târgu Neamț și Cordun sunt în așteptarea unor operatori și, mai ales cea de la Tașca, în așteptarea finisajelor. Aceasta este situația acum.
Miercuri, 1 iulie, în cadrul semi-festiv, s-a inaugurat depozitul de la Girov. Imediat după, președintele asociației Eco Neamț a considerat necesar să se întâlnească cu Comitetul Director al asociației, ca să stabilească niște direcții pentru perioada următoare și, mai ales, să vadă ce s-a întâmplat până acum la nivelul executiv al ei.
Cine este Eco Neamț pe statele de plată
În anul 2014, de exemplu, Eco Neamț a cheltuit 118.120 de lei pe salariile personalului. Pentru 2015, suma a fost estimată la 146.520 de lei. Pe hârtie, există cinci angajați la Eco Neamț. Cap de listă, ca director executiv, din martie 2014, angajat cu 8 ore/zi, este Vasile Șendrea, un personaj mai mult decât cunoscut ca nume în Neamț, care a făcut cam de toate după 1990, la început sub pulpana FSN, apoi a PD, apoi a cui a fost nevoie. Fost prefect, fost subprefect, fost înalt funcționar public, din când în când și candidat, a aterizat la Eco Neamț, cu biroul în sediul Consiliului Județean și cu o leafă negociată la 4.990 de lei. Ceea ce înseamnă că tot îi rămân în mână 3.500 de lei, curați, la, teoretic, 184 de ore lucrate.
Lângă el, angajat tot în martie 2014, apare un jurist, acum cu doar 6 ore de muncă zilnic. Numele său este Stelian-Ionuț Mitrea. Pentru cine nu-și aduce aminte, dl. Mitrea a fost lucrător de cabinet parlamentar PNL până a terminat facultatea, apoi a avansat ierarhic – și firesc, pe linie politică – pe funcția de director al Cancelariei prefectului George Lazăr, provenit din aceeași pepinieră penelistă, via deputatul Dorinel Ursărescu. Dl Mitrea, pentru prestația sa ca jurist, și-a negociat sau i-a fost negociat un salariu de 3.564 de lei. Întrebarea firească este dacă funcția ocupată e tot una politică, așa cum era obișnuit sau s-a făcut pe baza unui concurs, anunțat după toate rigorile, pentru mulțimea de juriști care n-a avut același noroc de a lucra în Cancelaria Prefectului.
Cu program zilnic actual, de 4 ore, tot în martie 2014, când – se vede bine – s-a produs o adevărată revoluție în activitatea Eco Neamț, ajunge inginerul Ciprian Barb. Spre supărarea probabilă a dlui Mitrea, a reușit negocierea unui salariu exact de același nivel, asta dacă ne luăm după o situație întocmită pe 4.05.2015.
În acest moment, ca inginer de mediu, cu 4 ore/zi, apare Ioana Bontaș-Găină, despre care s-a speculat că a ajuns în funcție pe baza recomandărilor primarului de Tarcău, Iulian Găină, unul dintre membrii marcanți și slobozi la gură ai PSD-ului, cu legături strânse în fostul PD, de unde provine și dl. Șendrea. Salariul negociat al distinsei inginere era de 1.415 lei.
A cincea persoană angajată este contabila Alina Siminiuc, care trebuie să se împartă zilnic între Eco Neamț – adică dl. Șendrea – și cabinetul președintelui Consiliului Județean – unde a ajuns din vremurile lui Culiță Tărâță, ca să răspundă la telefon și să preia corespondența. Nimeni nu mai stă acum să calculeze cât, cum și ce face la fiecare loc de muncă.
În concluzie, se poate spune că este o echipă puternică, bine plătită, din banii asociației, care provin din cotizațiile membrilor, adică primăriile localităților din județ. Adică ai comunităților locale: 83 de unități administrativ-teritorială plus CJ Neamț, fiecare contribuind substanțial cu, inițial, 2.400 de lei anual.
Diferende Pintilie – Șendrea
Inaugurarea extrem de discretă a gropii de gunoi de la Girov, petrecută pe 1 iulie, fără operator (din motive de prostie, indolență și interes politic), nu a rezolvat problemele la nivel de județ și nici de Eco Neamț. Mircea Pintilie, revenit ca președinte la ADI Eco Neamț, a convocat comitetul director pentru a semnala că, la nivelul executivului, s-au făcut cheltuieli pe care el le consideră ”nelalocul lor” și a cerut un vot de confirmare a organigramei, declarând că e dispus să-și depună mandatul, pentru că ”sunt bani publici și nu vreau să fie cheltuiți aiurea”.
Vasile Șendrea, sprijinit direct și cu argumente de dna Mihaela Popa, managerul de proiect, a spus că va fi foarte multă treabă de acum încolo și e nevoie de oameni. Și că, promite el, se vor face multe proiecte, care să asigure finanțarea asociației.
Primarii sau reprezentanții UAT-urilor au avut, fiecare, probleme reale de ridicat. Ce nu a discutat nimeni – deși întrebarea plutea în aer – este ce a făcut executivul de la ADI Eco Neamț până acum și, mai ales, cum au fost selectați oamenii. Aici, Mircea Pintilie are dreptate. După cum și Șendrea are dreptate, că de-acum încolo e nevoie de oameni competenți. Care e partidul care va stabili cine sunt oamenii competenți… rămâne de văzut.
Probleme nerezolvate în privința gunoiului
– Nu există operatori pentru stațiile intermediare de la Tașca, Târgu Neamț și Cordun. Deci, sortarea gunoiului va fi un necaz.
– Stația de la Tașca nu a fost preluată de nimeni, ceea ce face ca un eventual control, urmat de un raport, al unei autorități competente, să pună în pericol întreaga finanțare europeană pentru respectivul punct de lucru, adică să fie dați banii înapoi.
– Nimeni nu știe cum va funcționa sistemul de colectare a gunoaielor la Girov până la stabilirea, prin licitație, a unui operator și cum va prelua respectivul operator un depozit în care sunt deja puse gunoaie nesortate.
– Primarii se întreabă de ce la Bacău tona de gunoi depozitată la groapă e aproape la jumătate decât cel stabilit la Neamț.
* ”Eco Neamț a fost înființată și pusă la punct cu largul concurs al lui Mircea Pintilie. Din câte știu, acolo sunt niște fonduri adunate din cotizații. Când am venit eu la consiliu, acolo exista un singur contabil cu jumătate de normă. Eco Neamț încă nu și-a intrat complet în atribuțiuni. Se va întâmpla când se vor stabili operatorii. E prematur de vorbit de o activitate concretă la Eco Neamț. La un moment dat, președinte era Gabi Farcaș, după aceea a venit Gabriel Vișan. În final, s-au hotărât consilierii că mai bine ar fi să gestioneze Mircea Pintilie, ca președinte, pentru că știa de la început ce e de făcut. Până la urmă, da, Pintilie a avut o activitate remarcabilă, dar și Vișan, c-a fost perioada aceea când trebuiau autorizate toate platformele de gunoi din județ” – Dan Manoliu, vicepreședinte CJ Neamț.
Valentin BĂLĂNESCU