O vorbă înțeleaptă, bazată pe o lungă experiență de studiere a comportamentului multor personaje cu sutană, spune ”să faci ce zice popa, nu ce face popa”. Sensul era limpede. Săracii, sunt și ei niște păcătoși supuși ispitelor și, de cele mai multe ori, cad în păcat, mai dihai decât credinciosul care-și rupe 5 lei din banii de pâine ca să dea un acatist și în folosul purtătorului de sutană. Din nefericire, am avut recent un episod, care ridică serioase semne de întrebare asupra actualității zicalei de mai sus.
La Târgu Neamț, își desfășoară activitatea pastorală preotul Constantin Munteanu, de la Biserica Sf. Gheorghe. Mesagerul de Neamț, apreciind activitatea sa și mai ales modul în care interacționa, cel puțin declarativ, cu enoriașii, i-a făcut un portret, în care se punea accent tocmai pe latura specifică a activității sale. Totul a fost bine și frumos, până în momentul când, în aceeași entitate media, a apărut un articol, în care se făcea vorbire despre o afacere personală a aceluiași personaj, care a reușit să cumpere o centrală termică din oraș, într-o primă fază, și apoi terenul de sub ea și din jur, într-o a doua fază. Costul pe metrul pătrat – un mizilic de 15 euro.
Din acel moment, a dispărut părintele Munteanu și a apărut cetățeanul Munteanu. Care și-a permis să cheme reporterul la o discuție și, în loc să explice cum a ajuns în posesia terenului, s-a apucat să dea pilde amenințătoare. Ele sunau cam așa: că nu e bine să te pui cu preoții și cu biserica (adică, dacă scrii despre afacerile cetățeanului-popă Munteanu și ale cumnatului-politician-trecut-prin-toate-partidele Bălțătescu, se cheamă că ai ceva cu Biserica, într-o ticăloasă asociație de idei), că și un alt ziarist a scris despre un preot și acum stă, bolnav și blestemat, într-un scaun (adică, vezi Doamne, dacă scrii despre nemernicia și lăcomia unui popă, te bate Dumnezeu, care, în felul acesta, l-ar aproba pe vremelnicul purtător de sutană, că doar acesta musai trebuie să agonisească tot ce prinde prin jur și toată lumea trebuie să-l aprobe și să-l laude) și că același lucru ți se poate întâmpla și ție, dacă mai continui să te uiți în curtea popii, care tinde să devină tot mai mare și să se transforme într-un băruleț, în care elevii din apropiere să se poată aghezmui în cinstea părintelui și a cumnatului politician.
Întrebat cum a putut să profereze un asemenea blestem, părintele s-a transformat în prim-ministru și s-a dedublat, oportun, precizând că el este preot doar la biserică. În rest, afacerile le face ca un cetățean, iar centrala și terenul n-au nicio treabă cu sfințenia sa. Lucru cu care suntem de acord.
Ce a urmat apoi întrece orice închipuire. Înghesuit cu privire la exemplu amintit mai sus, a ținut să se lepede de el și a precizat clar, ca să nu se înțeleagă greșit, că nu el a fost cu blestemul, ci un coleg de-al său, cu nume predestinat, care era supărat pe articolele respectivului.
Nu știm dacă un personaj care a făcut o școală de profil chiar are ceva cu cele sfinte. Sau colegul său, pe care l-a pârât că s-ar ocupa de vrăjitorii. Știm însă sigur că între ei și Biserică există doar o legătură care ține de o meserie, nu de har. Iar asemenea personaje sunt niște agenți perfecți pentru ortodocșii care se îndreaptă, tot mai mulți, spre alte culte, sătui de neîndestularea păstorilor lor.
Valentin BĂLĂNESCU