Aproape 200 de persoane trec zilnic, în această perioadă, pragul Casei de Asigurări de Sănătate Neamț pentru același lucru: cardul de sănătate. Această supraaglomerare are la bază două motive. Primul este faptul că cei aflați la muncă în străinătate s-au întors, în concediu, în țară și solicită, în număr mare, cardul de sănătate, iar al doilea motiv este netipărirea duplicatelor. Cei care au solicitat un duplicat pe motiv de pierdere, nu l-au primit, iar acum revin pentru o a doua adeverință care să ateste calitatea de asigurat până la venirea cardului.
Din cele aproximativ 200 de solicitări pe zi, câte se înregistrează la CAS Neamț, până la sfârșitul zilei se eliberează în jur de 70 de carduri, restul sunt adeverințe sau cereri pentru un duplicat.
„Pentru cei care și-au pierdut cardul de sănătate, se eliberează o adeverință valabilă două luni și se face o cerere pentru un duplicat. Deoarece am înțeles că sunt ceva probleme la imprimeria națională, duplicatele nu au ajuns până acum în posesia oamenilor. Astfel, aceștia revin deja pentru o a doua adeverință. Sperăm să se rezolve această problemă cât mai curând”, a declarat jr. Radu Firăstrău, președintele CAS Neamț.
Persoanele care doresc informații despre carduriși despre calitatea de asigurat, trebuie să știe că site-ul CAS Neamț, www.casnt.ro, nu este disponibil, iar la TEL VERDE 0800.800.984 nu răspunde nimeni.