Peste 26.000 de absolvenți de liceu au susținut, miercuri, proba obligatorie a profilului la bacalaureat, la care au fost înscriși 33.314 candidați, informează Ministerul Educației.
Zi: 26 august 2015
Pompierii din Caraș-Severin au detonat, miercuri, mai multe stânci pe DN 57, în localitatea Cozla, pe Clisura Dunării, pentru deblocarea traficului care este închis în zonă de la începutul anului, din cauza unor căderi de pietre de pe versanți, acțiunea continuând și în zilele următoare.
Guvernul a aprobat, miercuri, Ordonanța privind dreptul absolvenților de a beneficia de acte de studii recunoscute la finalizarea unor studii neautorizate, actul normativ prevăzând și sancțiuni viitoare pentru instituțiile de învățământ care școlarizează fără autorizare.
Peste 200 de militari din Italia, Spania și SUA au executat, miercuri, în Poligonul Smârdan din județul Galați un asalt aeropurtat în cadrul exercițiului multinațional “Swift Response 15”, ministrul Apărării, Mircea Dușa, afirmând că vor fi continuate astfel de exerciții cu partenerii din NATO.
Comandantul Corpului XVIII Aeropurtat al NATO, Stephen J. Townsend, a declarat, miercuri, în județul Galați, că forțele armate ale NATO sunt ”ca un cuțit” al cărui tăiș va fi ascuțit, susținând că România s-a dovedit a fi întotodeauna ”un partener puternic” în relația cu NATO și SUA.
Un om de afaceri din Satu Mare este cercetat sub control judiciar, după ce a luat pe capota mașinii un polițist care îl oprise pentru controlul documentelor și constatase că are permisul suspendat, după incident șoferul fugind și fiind prins de colegi ai agentului.
Patriarhia Română cere cultului musulman ”lămuriri oficiale privind necesitatea, dimensiunile, scopul și impactul” noii moschei care ar urma să fie construită în București, pe un teren de peste 11.000 de metri pătrați dat în concesiune Muftiatului de către Guvern.
Biserica Ortodoxă Română (BOR) spune că este deschisă pentru o discuție pe tema impozitării veniturilor ei dacă aceasta ar fi abordată împreună cu chestiunea retrocedării sau a compensării miilor de proprietăți bisericești confiscate de statul român.
Asigurații Astra pot să denunțe polițele și vor primi înapoi de la companie o cotă parte din prime, dacă operațiunea are loc până când instanța decide falimentul asigurătorului, sau de la Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), dacă solicitarea este transmisă ulterior.
Patriarhia Română susține că gestul celor care au adus mai mulți porci vopsiți în culorile tricolorului și au îngropat două carcase congelate pe terenul din Capitală pe care va fi construită moscheea este regretabil și denotă lipsă de toleranță față de credința și tradiția unei comunități religioase.