Interviu cu Luigi Bodo: O Uniune Europeană sub semnul comunistei Merkel și semnificația Fermei animalelor

 Luigi Bodo nu are nevoie de o introducere clasică atunci când vrei să vorbești despre dânsul la Piatra Neamț – e, pur și simplu, Bodo de la RIFIL. La fel ca Ion Strătilă, e sinonim cu epoca modernă a acestei companii și a grupului industrial pe care-l reprezintă ca lider. Oficial, e vicepreședinte al Consiliului de administrație, oficial a fost director tehnic-comercial. În plus, e aici de la începuturile primei societăți mixte înregistrate în România și în fostul bloc comunist.

Bodo e greu de urnit la povești. În discuție liberă, mai scoți câte ceva, dar când dai drumul la înregistrare îl pierzi de client. Și nu are răbdare să stea la fotografii. De altfel, ieșirile sale în presă sau emisiuni TV au fost nu rare, cât aproape unicate. De prin 1990, lumea își aduce aminte câte ceva din presa locală, la repornirea RIFIL-ului. Apoi, în 1993, a fost o emisiune TV la Iași, când Tele M emitea dimineața pe frecvența TVR 2. Cu scuzele de rigoare față de alți realizatori, cam astea se rețin.

Serialul nostru începe prin a vă prezenta un Bodo mai puțin cunoscut până și colaboratorilor săi, pentru ca, la final, să ne aducem aminte ce se întâmpla cu 25 de ani și mai bine în urmă. Este un modest omagiu pe altarul responsabilității și profesionalismului. (Viorel COSMA)

– Ce ziceți de casa asta comună a noastră, Uniunea Europeană?

Cei care au vrut să facă Uniunea Europeană n-au vrut să facă ceea ce a ieșit. Au vrut, pur și simplu, să evite războaie. S-a făcut într-un moment în care era un bloc socialist la Est și un bloc să zicem capitalist la Vest. Prin urmare, au făcut ceva inteligent la momentul respectiv. S-a continuat pe acea idee, numai că-ntre timp s-au adăugat niște lucruri. De exemplu, Parlamentul European. Eu întreb: la ce este de folos? Nu legiferează, dă niște indicații prețioase. Statele le aplică sau nu le aplică – este problema lor. S-a dorit să se lărgească această uniune cu liberă circulație, dar nu este liberă circulație. Eu, personal, spun că nu sunt motive ca românii să nu circule, numai că în felul acesta am făcut, iată, ca și ucrainienii să fie interesați să intre în comunitatea economică europeană, tot pentru ca să circule liber. Atunci, noi trebuie să ne gândim la un lucru: este logic ca noi să luăm toți doctorii, toți oamenii care au fost școliți, pe care s-au cheltuit niște sume pentru a fi pregătiți, să aibă diplome? Pe urmă vor merge în Franța, Italia, Germania, vor fi plătiți de acolo foarte bine, dar cât i-a costat pe aceștia? Nu i-a costat nimic.

– Istoria se repetă cumva. Ne aducem aminte de anii ’50. Întâi a fost Comunitatea Economică a Cărbunelui și Oțelului, apoi Comunitatea Europeană, după Tratatul de la Roma. Atunci italienii plecau peste tot pentru a trăi mai bine.

Nu, nu. Trebuie să vă gândiți la un lucru. Italienii mergeau în Belgia la mine, mergeau în Germania sau în altă parte, dar toți mergeau cu un loc de muncă asigurat. Înțelegeți? Nu mergeau să stea pe stradă sau la o rudă și să vadă pe urmă ce se întâmplă, să-și găsească de muncă. Există și un alt lucru. În anii ’50 sau ’60, în Europa era un boom economic. Se venea după un război, trebuia să se construiască tot. Era de lucru, era de muncă. Azi nu mai este așa, e total diferit.

– Dacă e să mă gândesc la extinderea Uniunii, îmi aduc aminte de o discuție a noastră din 1998, pe care am evocat-o deseori. Spuneați că e mai ieftin pentru Uniune să ne primească decât să ne țină afară.

Corect, asta înțeleg, numai că după ce s-a făcut acest calcul economic trebuia să se facă ceva în legătură cu consecințele. Adică, toate țările din Uniunea trebuia să trăiască un pic mai rău ca să permită și celorlalți să trăiască un pic mai bine. În final, trebuie să admitem că toți străinii care au venit aici (în România – n.a.) au jefuit. În parte, și eu (râde cu poftă – n.a.)… Numai că eu, noi am venit aici și lăsăm aici ceva. Vedeți, PETROM a fost vândut pentru nimic.

– Costurile aderării, nu?

Acuma, spune-mi un pic, dacă era așa mare, de ce să-l accept?

– Până la urmă, noi ne-am jefuit singuri.

Da. Vezi și la Galați ce s-a privatizat. Tot ce s-a privatizat, s-a privatizat degeaba.

– Astăzi vă preocupă mai mult ce se întâmplă în România sau ce se întâmpla în Italia?

Pentru mine, în momentul de față, România este la nivelul Italiei. Sau, mai bine zis, Italia este la nivelul României.

– Ca însemnătate personală?

Nu, nu. Eu îți spun că, în momentul de față, în Italia nu se trăiește bine. Ca urmare, nu sunt deosebiri. Dacă, acum 20 de ani, spunea cineva ca România și Italia să facă o singură țară, nu credeam că vom semăna atât de mult. Eu zic că un balamuc este aici, un balamuc este și acolo. Nu se știe ceea ce se dorește. Oamenii se ceartă pentru nimic. Se spune aici că țara arde și baba se piaptănă – exact asta se întâmplă și în Italia. Numai din motive politice, ca să îl debarce pe Berlusconi, au preferat ca să strice imaginea Italiei folosindu-se de el. Avea toate defectele pe care le cunoaștem. A fost acuzat că îi plac femeile, dar nu putem spune că a furat. Dacă a cheltuit bani, a cheltuit banii lui, nu a luat de la contribuabili.

– Înțeleg că a făcut alte prostii.

El n-a făcut prostii. Era prieten cu Putin și nu-i plăcea de Merkel. În final, e un lucru de care trebuie să fim convinși, Merkel este o comunistă. De acord?

– Ce să zic eu?…

O spun eu. Noi am ajuns în Europa să fim conduși de o comunistă. Vine din Germania de Est. La vârsta ei, sigur a trăit în comunism. Am trăit și eu. Comuniștii nemți zic că avut noroc că i-am lăsat să se unească cu Germania de Vest. Altfel, ei n-ar fi avut niciun prim-ministru, niciun președinte al republicii, că amândoi sunt din Est.

– Totuși, preocuparea, îngrijorarea?

Știi ce? Eu am ajuns la pacea interioară. Nu mai am nimic de cerut, nu am mare perspectivă. Eu sunt egoist, eu mă gândesc pentru mine. La vârsta pe care-o am, ce pot să mai vreau?

– Cum vi se păreau perspectivele în urmă cu peste 40 de ani, când ați venit în Republica Socialistă România?

Eu aș fi vrut să văd cum cade Ceaușescu. Am zis că, după ce cade, se schimbă tot.

– Și-ați avut de așteptat ceva ani.

S-a schimbat tot. În orice caz, ce e în rău se vede. Nu vreau să spun că oamenii de azi nu trăiesc mai bine, dar nu au nicio siguranță. Ca urmare, vezi, eu am ajuns în situația în care sunt și un pic comunist.

– Dar aveați puțin peste 30 de ani când ați venit. Aveați toată viața în față. Cum de-ați acceptat? Sau v-au făcut pachet și v-au expediat?

Vezi, eu am făcut din totdeauna politică, în Italia, cu democrația creștină. Atunci, erau importante democrația creștină și Partidul Comunist. Eu am avut ocazia să citesc ”Ferma animalelor” de George Orwell când aveam 17-18 ani. În momentul când am venit aici, am vrut să văd dacă-i adevărat. Pe urmă, dacă îți trimit articole publicate de domnul Tomșa în Acțiunea, în 1990, vezi că eu am prevăzut tot ce se întâmplă în momentul de față.

– Și la ce vă ajută?

Nu mă ajută cu nimic. Dar eu am văzut, când lumea trebuia să-și ridice mânecile să înceapă să muncească, că toți se pricepeau la toate, știau cum trebuie făcut tot și nu făceau nimic Atunci am înțeles ce se va întâmpla.

– Eu m-aș întoarce la anii ’70. Ați plecat de-acasă, din zona Piemont, o zonă dezvoltată. Ați lăsat un confort pentru o aventură.

Eu am în Italia niște prieteni comuniști care au rămas foarte surprinși că eu veneam aici. Unul mi-a zis: „La dracu’ să te ia. Ai stricat și comunismul”. Așa că eu am stricat un lucru la care el ținea foarte mult.

Nu știu cât ați stricat din comunism, dar ați schimbat multe lucruri în bine prin compania pe care o slujiți în continuare. Nu mai dezvolt acum, sunt chestiuni binecunoscute în special în comunitatea noastră. Ce sentiment aveți când știți că în zeci de ani ați schimbat ceva?

Sentimentul este că nu prea am contribuit suficient. (va urma)