Competența și atenția funcționarilor din cadrul primăriei, a consiliului local și a CMI Urban SA poate fi verificată prin mai multe modalități, una dintre fiind corectitudinea și acuratețea actelor emise. Ieri, pe site-ul nostru a fost publicată o știre despre consultanța juridică de care Urban SA are nevoie, în ciuda celor cinci juriști deja angajați. Citind cu atenție documentele prin care a fost formulată această cerere, putem observa că funcționarii care s-au ocupat de aceasta au dat dovadă fie de neglijență, fie de un excepțional spirit de anticipație. Astfel, în referatul de aprobare, semnat de dl. primar delegat Dragoș Chitic, cererea celor de la Urban este considerată justificată făcând raport la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 26 din anul… 20012. Cum nu îndrăznim să-l contrazicem pe dl. Chitic nici măcar cu gândul, am trecut să vedem ce scrie în alt document și anume raportul de specialitate, care, la rândul lui, este semnat de o pleiadă de specialiști. Aceștia, cu frică de primar sau nevrând să contrazică ori să nege capacitatea de previziune a primarului, preiau cu copy-paste ceea ce spunea dl. Chitic. Semnează textul cu trimitere la o ordonanță ce va să apară taman în 20012 șefa Serviciului Administrație Publică Locală și Juridică, doamna Oana Sârbu, dl. Dragoș Ștefan în dreptul titulaturii onorante de ”Aparatul Permanent al Consiliului Local” și avizează secretarul municipiului Florin Fecic, plus directorul economic Dorina Staicu și, din nou, vizionarul Dragoș Chitic. În acest ultim act, ni se demonstrează că nu este vorba despre o greșeală de transcriere, deoarece numărul Ordonanței de Urgență a Guvernului apare și pe prima și pe cea de-a doua pagină.
Acestea fiind zise, noi nu putem decât saluta atenția, competența, viziunea, gândirea în perspectivă și importanța care este acordată actelor emise de instituțiile publice din Piatra Neamț. Cu asemenea funcționari și conducători, este posibil să depășim toate greutățile actuale și să ne trezim direct prin anul 30000, în plină societatea multilateral dezvoltată.
http://mesagerulneamt.ro/wp-content/uploads/2015/08/HCL-201-din-23.06.2015.pdf
V. Bălănescu