Se spune că, de curând, după ce, prin partide, s-au schimbat niște lucruri, după ce primarele de la București a fost reținut de DNA, după ce Vlad Moisescu e tot mai cercetat și după ce Piedone a anunțat că nu mai merge să candideze la Primăria Bucureștiului, trei vajnici nemțeni aflați în legături mai noi sau mai vechi cu parlamentarismul, s-au întâlnit cu gânduri pașnice, la o ședință de strategie în grup, pentru a regla lucrurile în Neamț. Culmea este că social-democrația locală s-a înțeles perfect cu liberalismul de tip nou, ca să nu mai vorbim că a fost asimilată creativ în strategie și mult hulita soluție portocalie. Discuțiile ar fi vizat strategia pentru campania electorală, dezvoltarea economică pe bază de contracte pe fonduri locale, guvernamentale sau europene, stabilirea clară a zonelor de influență în județ, precum și un plan de dezvoltare personală. După această discuție lămuritoare, s-ar putea să asistăm la relocări spectaculoase, dar și la niște campanii electorale în care doar fraierii se vor lupta cu adevărat.
Evident, mai rămâne și speranța că respectiva întâlnire a fost întâmplătoare și că nu s-a discutat decât despre fotbal și FMI și conducta Nabucco.