Văzând mesajul dvs. prin care ne solicitați opinii vis-a-vis de problema apei la Tg. Neamț, mă alătur ”corului robilor” și vă scriu ceea ce poate or mai fi scris și alții (nu știu) cu ce ne confruntăm de ceva vreme pe o stradă din orasș situată în zona centrală, la casă pentru care plătim taxe și impozite la cote maximale.
Înțelg lipsa apei pentru ca e seceta și întreaga mea familie (formata din 2 persoane pe timpul săptămanii de lucru și 3 persoane doar in weekend) se comportă mai mult decat cu prudența în a o cheltui, dar nu ințeleg de ce:
- nu pot nici să miros apa atunci când spăl o fructă sau o legumă sau pur și simplu vasele (se înțelege că de BAUT nu poate fi vorba!), dar chiar doar ținute unele alimente în contact cu apă, ne creează probleme digestive (și ne plîngem mulți de ele !);
- nu mai suportăm mancărimile de piele după duș (baie mi-e frică sa mai fac);
- nu mai pot face față schimbarii sitelor de la baterii din pricina nivelului de mizerii venite pe țevile stradale (cu toate filtrele și para filtrele montate);
- nu mai avem o rufă albă după spălare cu de toate cele chimicale ca să le albim;
….si seria ar putea continua.
Mă îngrijorează că ne este pusă SĂNĂTATEA în pericol cu buna știința, ascunzând totul ăn spatele ”secetei”. Seceta e și la Brașov și la Constanța, dar nu au astfel de probleme. Tîrgu Neamț a avut, cândva, cea mai bună apă potabilă. Acum are doar o ”chestie” care vine pe teava și pentru care plătim sume fabuloase față de alte orașe.
Daca presă poate să sprijine derularea unei campanii de protest civilizat, dar ferm, legată de aceaste probleme, ar fi de apreciat.
Cu respect,
Mihaela Beca
Așteptăm opiniile dumneavoastră pe [email protected]