Comuna Bicazu Ardelean, investitorii și primarul care nu are niciodată timp

Cât de deschisă este ușa unei primării când vine vorba de un investitor nou în zonă? Cât „ajutor” oferă angajații unei primării? Cum văd localnicii o afacere nouă în comunitate? Dar cum este văzut primarul, prin vocea anonimă a mulțimii? Toate acestea le puteți urmări într-un serial marca „Mesagerul de Neamț”, documentat sub acoperirea identității unui investitor, cu bani trudiți în Spania, în căutarea unui teren pentru a investi, ulterior, într-o pensiune, într-o zonă cu potențial. Atitudinea primarilor diferă de la comună la comună, dar numitorul comun care a deschis mai toate ușile are două elemente: „banul” și „Spania” au deschis porți ferecate pentru muritorul de rând.

Comuna Bicazu Ardelean, o zonă cu un potențial turistic extraordinar, cu oameni care primesc cu brațele deschise pe oricine care vine să le ofere un loc de muncă și… cu un primar mereu pe fugă.

Firul poveștii începe cu reporterul sub acoperire, care stă de vorbă cu oamenii din Bicazu Ardelean despre locuri, despre ce oferă comuna, școli, biserici, câte pensiuni sunt, cu ce se ocupă oamenii, ce părere ar avea de o pensiune în zonă. Reacția acestora este surprinzătoare. Cu brațele deschise, sunt dispuși oricând să ofere informații prețioase unui potențial investitor. Bucuria evidentă de pe fețele lor nu poate decât să sugereze că își doresc dezvoltare în zonă, locuri de muncă, diversitate. Numele acestora va fi, evident, sub protecția anonimatului. Mai târziu veți înțelege de ce.

Deși există în Bicazu Ardelean un „Punct de acces public la informație” (PAPI), acesta este în paragină și nefuncțional. Cea mai bună informare o asigură localnicii, cei care știu mereu ce se învârte, unde, cum și cu ajutorul cui.

Mihaela este cea care ar putea fi oricând promovată la funcția de ghid turistic al comunei. Foarte încântată la ideea unei pensiuni în zonă, ne spune că ”se merită”, că și ea dacă ar avea bani ar face același lucru. „Zona este foarte bună, este cel mai aproape de urcat pe Ceahlău, sunt satele Telec și Bistra, care sunt foarte frumoase. Avem grădiniță bună, cu educatoare care se ocupă de copii. Cei mici merg la concursuri, fac multe activități. Părintele paroh este foarte bun, foarte de treabă, e duhovnicul meu. Zona este cu atracții turistice, Lacu Roșu, Bicaz, Ceahlău, Durău. Se pot face multe lucruri aici. Și eu, dacă aș avea bani, aș face. Din luna mai până la 1 septembrie merge, este agitație, dar în rest e o zonă moartă. Dacă vreți să faceți ceva, puteți veni cu idei, sunteți bineveniți”.

Despre terenuri de vânzare, din auzite, ar fi prin zonă, pe unde se văd pancarte cu „de vânzare”. „La Palei este o casă de vânzare. Scrie că e de vânzare, are și pământ. Poate sunt ceva terenuri și în zona Bistra sau pe locul unde a fost armata… Sau poate se știe la Ocolul Silvic de ceva terenuri”, spune femeia, amabilă, binevoitoare și mai-mai că ar fi însoțit reporterul să-l ajute să găsească un teren, atunci, chiar în acel moment.

La părțile negative ale zonei, tot Mihaela face o recenzie, îmbrăcându-le frumos, nu cumva să ne răzgândim. „Nu prea avem magazine. Mari, mă refer, gen super-market. Chiar ar fi nevoie de unul, uitați, încă o idee de afacere! Cel mai apropiat super-market e la Bicaz, la 10 km sau 15 km”. Îi mulțumim femeii pentru idee, dar, fiind cu planul deja făcut și stabilit pentru o pensiune, aceasta ne oferă informațiile necesare și la acest capitol. Ne spune că sunt două pensiuni în zonă, din câte știe dânsa, din care una este făcută cu fonduri europene. „Una dintre ele are și piscină, dar am auzit că nu e prea ok. Dacă ar fi să faceți ceva ca lumea, noi ne-am bucura, pentru că nu este. La noi, dacă vrei să faci baie, mergi la Piatra Neamț, la ștrand. Să știți că ați avea cu ce să atrageți clienții. Pe undeva prin pădure, pe aici, sunt ape puturoase, pot să facă tratamente astmaticii, sunt o grămadă de posibilități. Avem biserică catolică, ei fac campusuri, vin și se cazează aici. Toșorog e fabrică de apă. Sunt două, de fapt, una jos cu apă plată și minerală, și una sus, Carpatina. Este în zonă o apă semi-minerală, este sifonată din pământ. Dar nu sunt valorificate. Fabrica de jos nici nu cred că mai are 10 angajați. Așa e la noi, pentru că nu vine nimeni să investească. Locuri de muncă în zonă sunt foarte puține, iar, dacă ar avea de muncă, tineretul nu ar mai pleca prin țări străine”.

„Să știți că e cam ciudat primarul…”

În acest moment al discuției, spunem femeii că am vrea să vorbim și cu primarul comunei, poate știe dânsul vreun teren. Dacă ne-am muta în zonă, măcar să știm cu cine vom colabora pentru tot ce va urma. O întrebăm direct pe Mihaela dacă am găsi un sprijin la primărie. Răspunsul vine timid, printre dinți, parcă nevrând să facem cale întoarsă din acest motiv. „Să știți că e cam ciudat primarul… Nu vreau să vă descurajez… Am înțeles că au mai fost spații de închiriat, de vândut, dar nu a fost chip. Sunt cu dedicație. Eu zic să mergeți direct la proprietari să vorbiți cu ei, lăsați primăria. Eu v-aș putea ajuta, am pe cineva la primărie cu care să vorbiți, e o persoană de treabă, dar e în concediu acum”.

Cu privirea descumpănită a femeii asupră-ne, pornim spre primărie, pentru a discuta omenește cu un primar ales de oameni pentru a fi în slujba oamenilor.

Banul deschide ușile ferecate ale comunicării

La primărie, în birourile de pe partea stângă, o doamnă cu aerul de superioritate specific funcționarilor publici, ne spune că „tocmai astăzi a sunat cineva de la Iași și caută un teren în zonă”. Pentru a „beneficia” de credibilitatea pe care doar banii o oferă unora, povestim că avem o sumă frumoasă, strânsă în ani buni de Spania, pe care am vrea să o investim aici. O altă doamnă, angajată a primăriei, aflată în trecere prin acel birou, la auzul imaginar al fâșâitului bancnotelor de euro, ne spune că ar fi ceva terenuri, case vechi, care ar putea fi renovate sau stricate de tot. Și în Bistra, care e zonă turistică, ar fi ceva locuri care ne-ar putea interesa. Și ne invită să discutăm pe hol, să nu deranjăm doamnele din muncă, cu discuțiile. Doamna Țepeș, consilier la urbanism în primărie, își schimbă părerea pe holul instituției. Dacă Bistra era zonă turistică în birou, afară… „Spre Bistra încolo nu e electrificat și costă mult să tragi curent acolo”. La fel se întâmplă și cu terenurile și casele bătrânești despre care povestise mai devreme. Brusc… „au construcții în lanț, nu se pot transforma… Dar spre Tarcău nu vă interesează? Spre Ardeluța? Eu, de exemplu, am de vânzare ceva teren, dar e pe Tarcău. E o zonă foarte faină, e peste pârâu, chiar la drum și, din câte știu este electrificat. Sunt 4.000 de metri pătrați. Trebuie văzut, să știți. Curentul îl iei de peste apă. Acolo nu e aglomerat, unde am eu”. Interesul nostru crește brusc pentru această ofertă și întrebăm de bani, cât ar costa un teren în Tarcău? „Am mai avut ceva oferte, dar cine m-a ofertat mi-a dat foarte puțin. Mi-a dat până în 3 euro pe metru pătrat. Puțin. Acum, într-adevăr, au scăzut prețurile, dar nici 3 euro. Lângă, au vândut cu 15 euro. Discutăm. Trebuie văzut. În spate este pădurea, este foarte frumos”. Moment în care a rămas să ne auzim prin telefon, pentru o eventuală ofertă.

Primarul „Nu-Am-Timp”

Între timp, aflăm că domnul primar Constantin Bârsan nu este în birou, dar e prin zonă. Așteptăm în biroul secretarei, îi povestim despre ce e vorba, ce căutăm mai exact în primărie și dacă ne poate ajuta până vine primarul. Secretara, destul de amabilă pentru un funcționar de stat, ne spune de același teren menționat de toată lumea, cu pancartă la poartă, undeva într-o curbă din comună, spre Piatra Neamț. A sunat primarul să îl întrebe dacă mai ajunge prin primărie, că avea și dânsa treabă cu el, și și-a văzut liniștită de hârtiile ei.

Intrăm în biroul primarului, povestim pe scurt, pentru că părea foarte grăbit și fără timp de discuții, despre ce ne interesează. Un teren, pensiune, afaceri în zonă, fără să aducem în discuție partea financiară… Răspunsul, la fel de grăbit: „Să se ocupe un pic viceprimarul de această chestiune, că eu trebuie să plec de urgență. Dacă aflăm ceva, lăsați un număr de telefon. Eu sunt încântat să avem un antreprenor în zonă. Domnu vice, am o rugăminte că eu sunt tare grăbit, despre un teren… Eu nu am timp acum”.

Având în vedere repeziciunea discuției, amintim despre situația financiară, că sunt foarte mulți bani de investit, câștigați în Spania. În acest moment, apare și un nume, Ichim. „Ar fi un teren, la Ichim. Sau ar mai fi și la Bistra. Eu mi-am exprimat punctul de vedere, sunt încântat. Ideea mea ar fi și aș recomanda să fie pe partea spre Ceahlău sau spre Durău. E o zonă cu potențial turistic”, spune primarul. „Da, aici la Ichim e frumos”, completează și viceprimarul.

Dintr-odată, cu toată graba sa și timpul foarte limitat pentru discuții, primarul se oferă să ne conducă personal, cu mașina, spre terenul lui Ichim. „E curtea asta, cu casa bătrânească. Ar fi o posibilitate. E poziție, sunt utilități. Am un proiect depus acum și pentru canalizare. Vă informați, țineți legătura cu vicele. Mai sunt două locații mai jos, dar propunerea mea, pentru că eu știu traseul pentru o pensiune, turiștii se urcă pe Ceahlău… E cel mai scurt traseu, acum îl promovez, am punct de informare turistică și se poate trece și în Durău. Ar fi tranzitul mai mare și pentru o afacere în viitor. Sunt terenuri, dar e în pripă treaba. Dacă știam dinainte, ne informam. Ar fi frumos pe Bistra iarăși, acum am reabilitat drumul, vreo 2 km. Ne gândim”.

Din nou la primărie, din nou la doamna Țepeș

După ce am văzut terenul propus de primar, mai dăm o fugă pe la primărie, să discutăm cu vicele despre acest teren, al lui Ichim. Ne întâlnim cu Elena Țepeș, consilierul de la Urbanism. Se reia discuția despre terenul dânsei. Nu e nimeni în preajmă, deci își poate promova terenul în siguranță. „Mi s-a oferit 3 euro pe metru pătrat. Dar în zonă s-a vândut și cu 15 euro. Acum am înțeles că se vinde cu 5-6 euro pe metru pătrat, cam pe aici merge. Depinde și de suprafață. Care are o suprafață mai mică, ridică un pic prețul, ca să ia o sumă mai mare. Eventual, am putea dezmembra o bucățică, dacă nu îl vreți pe tot. Vorbim la telefon, ținem legătura. În spate este pădurea, este foarte frumos peisajul. E un teren lipsit de construcții, e fânaț. Ne auzim la telefon, dacă mai trebuie ceva, o sun pe inginera de la Tarcău să-mi spună. Dacă vrei să construiești, știu că se poate electrifica. Rețeaua este limitrofă cu terenul”. Și, din nou, rămâne stabilită o discuție la telefon, după ce vedem terenul său din Tarcău.

Gura lumii… adevăr grăiește, oare?

După ce ne-am lămurit cum ar putea cineva să-și deschidă o pensiune în Bicazu Ardelean și ce terenuri sunt de vânzare, un localnic ne sare în ajutor cu câteva informații prețioase pentru oricine vine din afară și nu e la curent cu bârfele locale. „Primarul care a fost la noi a murit, era un om foarte bun. Un om extraordinar! Dacă întrebați de Bobiță, că așa era alintat, un om deosebit, nu zicea «nu» la nimeni, oricând te primea cu brațele deschise în primărie, pe când ăsta… nu are niciodată timp pentru nimeni. Toată lumea spune că și-a luat-o-n cap, nimeni nu zice de bine de el. A prins proiecte pe bani europeni, dar s-au făcut lucrări de mântuială. Ghidul turistic care e în paragină, dispensarul făcut anapoda, bani plasați de la o firmă la alta să piardă evidența banilor. A mai venit acum ceva timp cineva, să deschidă o farmacie. Era spațiu. Este o farmacie, dar, pur și simplu, venise cineva să mai deschidă una. Și nu a vrut să dea spațiul la închiriat, l-a dat tot cuiva din zonă. Așa sunt toți, când se văd la putere, nu mai e nimeni ca ei. După ce nu o să mai fie primar, pe ăsta nu o să-l mai salute nici naiba! Sincer vă spun. Este un om foarte dificil. Nici vicele nu e pe departe. E nepotul său, deci se înțelege”, povestește localnicul, în timp ce tonul aprins îndeamnă la discuție și un alt trecător prin zonă. Și, dacă tot se discută despre primar, s-a dezlănțuit „potopul”: „Noi nu avem niciodată acces la primar. Acuma… poate să te taie, să te spânzure, el spune că nu are timp. Nu are niciodată timp. Nu are timp să discute cu un om de rând. Dacă eu am o problemă cu un impozit, să zic așa, el nu e acolo niciodată, te trimite să vorbești cu Tanda, cu Manda, cu oricine altcineva”. O a treia persoană, interesată de discuție, completează cu propriile-i impresii: „Când a venit puhoiul la noi, aici pe luncă, a zis că poate să ne ducă pe noi toți, că el nu are nevoie de noi. Că el are apartament la Piatra Neamț și nu-l interesează. Am preferat să ne scoatem noi singuri mizeria din curți, fără niciun ajutor”. „Da, așa e!”, îl aprobă ceilalți. Ba, mai mult, mai spun și că „primarul încearcă să pună bețe-n roate la toată lumea, până și la funcționarii cu vechime din primărie”.

După ce expunem interesul nostru prin comuna lor, părerile se împart până se adună. Tot la primar. Sau la vice, după caz. „Din câte știu, primarul are ceva terenuri prin Bistra. Dar nu e de stat la vorbă cu el. Oricum, sunt cam ciudați toți în primărie, dar mai puțin contează părerea lor”.

O mică bârfă, tot din partea „sfatului satului” spune și că „mai nou, își face vicele vilă, în partea aia, la Telec. Mi-a zis cineva că atunci când au lucrat cu asfaltul, o betonieră mergea într-o parte și alta în cealaltă parte, adică… înțelegeți ce vreau să spun”.

Concluzia întregii aventuri a venit tot de la localnici. Ca să faci ceva, într-o comună, ține-te departe de primărie. Oamenii vor, își doresc noi oportunități, locuri de muncă, diversitate, dar totul e blocat. Așa cum bine spune un localnic… „Orice început e greu, dar nu trebuie să vă izbiți de primar. Eu așa vă încurajez. Ca să faci rău unui om e ușor, dar o ștampilă finală nu cred că nu v-ar pune-o, este obligat de lege. De ce să aibă el un cuvânt de spus dacă vreți să faceți ceva în comună? Nu are nicio treabă. Nu vă dați bătut, dacă ați plecat cu ideea de a face o afacere aici, la noi, Doamne ajută să meargă, nu ascultați ce spune primarul”.

Mesagerul de Neamț