Primarul Daniel Harpa, managerul Spitalului Orășenesc Sf. Dimitrie, dr. Mihaela Antohi și consilierul local PSD Vasile Dron, șeful Consiliului de Administrație au anunțat într-o conferință de presă susținută miercuri, în incinta instituției de sănătate, că după îndelungi eforturi depuse de administrația locală și conducerea spitalului, în sfârșit, spitalul a fost acreditată de către o comisie din cadrul Ministerului Sănătății. „Vă mulțumesc că ați dat curs invitației. Astăzi, împreună cu doamna manager și cu domnul consilier Dron , am hotărât să aducem la cunoștință locuitorilor orașului și a unei părți din cadrul Consiliului Local, că după multe eforturi, pe care numai eu, domnul Dron și doamna manager știm cum le-am dus, să acredităm spitalul din Târgu-Neamț în urma prezenței comisiei de acum câteva săptămâni. Aș vrea să dau cuvântul doamnei manager pentru a vă da mai multe detalii, ca să vadă toată lumea că după munca depusă în acești trei ani de zile la spital au venit și satisfacțiile, roadele. Vom continua cu investițiile propuse la secțiile pe care nu am reușit să le realizăm până acum. După ce doamna manager va prezenta raportul comisiei, eu și cu domnul Dron vă vom prezenta și alte aspecte. Nu aș vrea ca doamna manager să rămână pentru că dânsa nu este membru de partid. Dânsa este un profesionist în care am multă încredere”, spus primarul Harpa.
„Tot ce-am realizat într-un an de zile nu ar fi putut fi posibil fără ajutorul domnului primar, al Consiliului Local și al domnului președinte al Consiliului de Administrație care au venit mai des de cât și-ar fi dorit la spitalul nostru și ne-au susținut. Vizita de evaluare în vederea acreditării a fost în perioada 31 august – 4 septembrie. După cinci zile am primit un proiect de raport pe care noi ar trebui să-l comentăm și să facem eventuale contestații în cazul în care ar fi fost lucruri pe care nu le-am fi acceptat. Raportul final urmează să vină, iar certificatul de acreditare va veni în jur de 3-4 luni de zile după ce se va întruni bord-ul Comisiei Naționale de Acreditare , care în urma unor modificări legislative se va numi Agenția Națională de Management a Calității Serviciilor de Sănătate. Pentru această vizită am avut de pregătit și de răspuns la 1.700 de cerințe grupate în 33 de liste, fiecare punct fiind bifat de membrii comisiei. În final, raportul ne-a arătat doar 59 de neconformități , în mare parte ele ținând de infrastructură , numai dacă vorbim de rezerva de apă, de autorizații pentru riscul seismic și aviz de incendiu. Niște lucruri care sunt foarte costisitoare, unele dintre ele nefiind strict necesare, cum ar fi stație emisie-recepție. Sunt lucruri la care nu am aspirat să le avem, dar sper să le punem la punct și pe acestea în 2016 cu ajutorul primăriei. Am mai avut unele scăpări pe la unele secții, dar lucruri minore. Per ansamblu am ieșit bine, dar după o muncă grea , amănunțită, cu multe costuri, dar bine că au fost bani. Am asigurat servere, arhiva, am refăcut fațada spitalului. Am făcut loc de joacă pentru copii și în Secția de Pediatrie și în curtea spitalului cu această ocazie. Suntem cu toții mulțumiți. Dacă ar fi să cuantificăm câte zile și câte nopți am muncit împreună cu echipa mea, cred că ar trebui să le mai plătim acestora încă trei luni de salariu. Am dovedit că suntem un colectiv unit. Va trebui ca de aici înainte să menținem standardele la care am ajuns. Acreditarea este un proces continuu. Dacă am obținut acreditarea asta nu înseamnă că nu mai avem nimic de făcut. Ochii sunt pe noi, vizite vor fi din șase în șase luni, dar nu de amploarea acestei vizite care a cuprins toate secțiile. Site-ul spitalului va fi permanent în atenția lor, mai ales că vom fi obligați ca toate reclamațiile și hotărârile Consiliului de Administrație să fie publicate pe site. Ei ne urmăresc și când sesizează ceva nedorit, vor fi la noi. Pe 26 octombrie când sărbătorim ”Ziua Spitalului” de Sf. Dumitru, vom avea niște manifestări mai ample pentru a marca acest succes. Nu aș fi putut singură să obținem acest succes. Este meritul domnului primar, al echipei mele. Am obținut o finanțare de la Consiliul Județean de 300 milioane lei vechi pentru achiziționarea unui sistem call-nursing, un sistem prin care asistenta este chemată în caz de urgență pentru toate paturile din spital. Nu știu dacă vreun spital din județ are acest sistem. Ministerul Sănătății ne-a alocat o sumă de 13 miliarde lei vechi, sumă la care primăria și Consiliul Local va contribui cu 10% din această valoare pentru a achiziționa aparatură medicală. Pe lista de aparatură medicală ce va fi cumpărată din acești bani am decis să fie și o trusă de chirurgie laparoscopică. Domnul primar ne-a mai promis că ne va pune la dispoziție și trei locuințe pentru medici. Forța spitalului stă în medici. Vom mai cumpăra ecografe, mase de operații și alte aparate utile spitalului. Este obligatoriu să le achiziționăm anul acesta”, a spus managerul Mihaela Antohi.
Consilierul Vasile Dron a ținut să citească și finalul raportului comisiei de evaluare: „Din modestie, doamna doctor nu a citit finalul raportului.Comisia de evaluare mulțumește întregului colectiv pentru colaborare, implicare, pentru nivelul ridicat de profesionalism și pentru nivelul ridicat al actului medical. Este de apreciat nivelul superior de competență al medicilor, preocuparea pentru educația medicală continuă. De remarcat în mod deosebit condițiile hoteliere, curățenia din interior, aspectul modern al pavilioanelor, curățenia din curtea spitalului, amenajarea spațiilor verzi și a spațiilor pentru copii. Interviurile cu pacienții au arătat un grad mare de satisfacție pentru desfășurarea actului medical, a condițiilor hoteliere, a implicării personalului medical în actul medical. Toți pacienții intervievați au spus că se simt ca acasă , astfel boala fiind mai ușor de suportat. Personalul administrativ acordă competență și profesionalism. Cred că aceste cuvinte spun totul. Tuturor celor care au spus cu voce tare că spitalul nu va fi acreditat le spun ca n-au avut dreptate”.
Edilul a ținut să mai adauge că mai mulți medici și-au anunțat intenția de a lucra în spitalul din Târgu-Neamț. „Deja mai mulți medici și-au anunțat dorința de a veni la spitalul nostru, chiar la secția ATI. Le vom asigura locuință și condiții de muncă decente. Doamnă manager, vă felicit. Aveți tot sprijinul meu, ca și până acum. Felicit și colectivul din spital”.
C.T. STURZU