Toate farmaciile din Neamț vor fi controlate în perioada următoare de către reprezentanți ai Casei de Asigurări de Sănătate și Direcției de Sănătate Publică. Până pe 25 septembrie, farmaciile vor fi controlate în privința prețurilor de achiziționare a medicamentelor, a programului de lucru, a prezenței farmaciștilor și asupra condițiilor igienico-sanitare. „S-a demarat o acțiune de control operativ, în colaborare cu Direcția de Sănătate Publică Neamț, în toate farmaciile din județ. Sunt două echipe mixte, a câte două persoane, reprezentanți ai celor două instituții, ce vor controla cele aproximativ 75 de societăți comerciale cu obiect de vânzare a produselor farmaceutice. Vom avea în vedere ca fiecare farmacie să achiziționeze medicamentele la prețurile de referință, respectarea programului declarat, cât și prezența farmacistului la punctul de lucru”, a declarat jr. Radu Firăstrău, președintele Casei de Asigurări de Sănătate Neamț.
Această acțiune de control operativ se defășoară, în această perioadă, prin ordin de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate.