Astăzi după amiază, consiliul de administrație de la Perla Invest l-a reconfirmat pentru un nou mandat pe Cătălin Goldan. Motivele pentru care acesta a acceptat să mai stea la o societate care a fost lăsată de izbeliște de conducerea Primăriei sunt greu de descifrat, dar probabil va încerca să dovedească că societatea este viabilă, în condițiile în care au dispărut mare parte din datorii. Pe de altă parte, executivul Primăriei are nevoie de un om priceput la negocieri și cu relații în domeniul în care activează.
În ce măsură Perla Invest se va descurca, vom vedea în perioada următoare, mai ales că se anunță dispute intense pe terenurile de la Baza Hipică, care s-ar putea să revină la societate, cu tot cu datoriile aferente; cu creditul pentru telegondolă, cu contractul de la ștrand despre care se tot vorbește că se va anula, dacă tot nu s-a făcut predarea și celelalte schelete moștenite de Goldan prin dulapurile societății.