În pervazul vacanței școlare, la un orizont apropiat, se vede începutul unui vechi an școlar. De ce vechi? Pentru că, de la un an la altul, ne sugrumă ciclicitatea unor evenimente specifice acestei vaste ramuri. A nu se înțelege greșit. În educație există și viață, există frumusețe, există sentimente înălțătoare, mlădițe și vlăstare ce, la rândul lor, fac parte din această ciclicitate.
Festivismul de la zdrăngănitul clopoțelului ne trimite inevitabil cu gândul la promisiunile făcute în urmă cu mai bine de jumătate de an, când Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, anunța, cu alte cuvinte, că pune accent pe rezolvarea problemelor din sistem: autorizații de funcționare, apă curentă, toateltă în clădire nu în fundul curții, încălzire asigurată pentru sezonul rece, transport asigurat la și de la școală, clase curate, zugrăvite și mobilate, manuale și, poate ce-i mai important, oameni competenți și potriviți pentru titulatura de ”Domnul” sau ”Doamna”.
Accentul a fost pus, dar problemele tot nu s-au rezolvat. Sute de elevi nemțeni, de la aproximativ 60 de unități de învățământ din județ, vor merge cu iPhone-uri în buzunar spre cursuri, fără aplicația potrivită care să le aducă apă și toaletă în școala pe care o frecventează.
Tot la început de an școlar, se numără și bobocii, care ies tot mai puțini la număr. Cam între 400 și 500. Cele mai invocate motive sunt cele ale natalității reduse și abandonului școlar crescut. Dacă, pe cel dintâi, căpeteniile acestei țări demonstrează că nu-l încurajează, în cazul celui de-al doilea responsabilă în perpetuarea și dezvoltarea fenomenului este lipsa unei punți de legătură în ceea ce auzim tot mai des că se cheamă comunicarea dintre profesor – elev – părinte. Orice absență din această „triadă” duce, inevitabil, la abandon școlar.
Până la numărarea bobocilor, dincolo de oficialele cifre prin care ni se arată „transparența” și „bunăvoința” autorităților locale de a investi în infrastructura școlilor, tot părinții rămân principalii sponsori, datori să sfințească locul. Și oficial, și neoficial. De aceea, în multe școli fondul clasei s-a transformat, peste noapte, într-o zână, brodată cu acte și normative, botezată Asociație.
Clopoțelul sună și sălile de clasă se umplu. Spațiile în care profesorul și elevul au ocazia de a se cunoaște, de a empatiza, de a împleti învățături menite să revoluționeze, să creeze și să facă obstacolele vieții mai mici. Însă, chiar dacă unii dintre noi am întânit, la un moment dat, și profesori fericiți, majoritatea dascălilor sunt nevoiți să lupte din nou pentru drepturile lor salariale, să facă față stresului reducerilor de norme și să închidă ochii la promisiunile prefăcute legate de creșteri salariale și reforme ale învățământului.
Pe sensul unic al acestei imagini, conduce nestingherit politicul, cu oamenii lui colorați, și deciziile părtinitoare ce nu au nimic în comun cu ”binele învățământului”. Până și ideile promovate de adevărații oameni de la catedre au fost denaturate, prin schimbări de macaz folosite de păpușile de partid. Lucruri ce nu pot fi dovedite, dar pe care le vede orice miop. Aici, amintim despre mult-așteptatele concursuri pentru „generali”, inspectori și, după același tipar, în curând directorii de școli. Cei care au realizat că drumul spre vârful piramidei trece prin sita partidului s-au înrolat cu repeziciune. Ceilalți n-au decât să se revolte pe rețelele de socializare, deoarece în stradă riști să-ți pierzi locul de muncă, posibilitatea de a-ți achita rata, de a-ți întreține copiii la facultăți, de a acoperi cheltuielile cu naveta etc.
Și, dacă tot vorbim despre vechiul an școlar, scenariile cu alegerile locale, din iminentul 2016, îi vor aduce în vizor muritorilor de rând pe profesorii-jucători, care vor avea grijă să le facă hatârul de campanie viitorilor aleși.
În prag de sezon rece, vom auzi din nou zdrăngănit de chei pentru microbuzele promise cu un an în urmă și împărțite cu jumătăți de măsură pentru școlile potrivite. Totul pentru binele beneficiarilor direcți: elevii.
Vizitele politicienilor se vor înmulți, iar mila necreștină se va înteți, pentru ca unele probleme să se rezolve cu repeziciune.
După vacanța de iarnă, începe, am putea spune, un nou an școlar, în care elevii sunt antrenați să se pregătească pentru examenele naționale. Practic, un exercițiu pentru cei care întocmesc subiectele, astfel încât rata de promovare să fie cu câteva procente peste cea de anul trecut. La simulări, așa cum ne-am obișnuit, rezultatele vor fi dezastruoase, catastrofale, exclusiviste și senzaționale. Se vor lua măsuri de remediere acolo unde se impun și totul va fi minunat. Ba chiar se vor pregăti și bani pentru elevii de zece, mai puțin ca în anii trecuți, deoarece numărul acestora va crește. Nu și în Neamț, fiindcă s-a descoperit că sistemul de supraveghere al camerelor audio-video funcționează. A dovedit-o un elev care a fost pus la colț pentru că a „turnat”. Efectul a fost unul care s-a lăsat cu nume și prenume, cu cifre, cu acțiuni în judecată, cu drame de tot felul, împărțite aproape în mod egal de profesori, elev și părinți. Totuși, „chirurgii” din educație, care s-au temut prea puțin de operațiile necinstite pe care le-au făcut ani de-a rândul, i-au pus pe gânduri pe colegii lor, care nu au fost prinși încă.
Peste toate, nu a fost suficient, pentru ca unii oameni, cu ani-lumină vechime în educație, din Neamț, care sunt responsabili cu monitorizarea și îndrumarea învățământului nemțean să-și pună semnătura în dreptul unor ilegalități dovedite și confirmate de Ministerul Educației și Poliție.
Puțini sunt aceia care au înțeles că ridicarea vălului de pe neregulile comise în Neamț oferă șansa de a aborda diferit perspectiva creșterii actului educațional. Asta dacă se vrea, deoarece mult gunoi stă, în continuare, ascuns sub preș.
În esență, oricâte reforme s-ar face în învățământ, acesta nu poate fi schimbat semnificativ dacă din el vor lipsi investiții materiale, dacă nu se va face o selecție atentă a resursei umane, dacă uscăturile nu vor fi curățate și date deoparte, dacă politicul nu va fi exilat și dacă părinții nu vor fi alături de cei cărora le-au dat viață și i-au pasat școlilor, punând toată responsabilitatea pe umerii lor. Altfel, Neamțul, ca și alte județe din țara asta nu duc lipsă de valori, adevărate făclii care întrețin speranța că învățătura nu trebuie ținută „sub obroc, ci în sfeșnic, ca să lumineze tuturor”.
Marian TEODOROF
