Până la orele amiezii, noul inspector școlar general adjunct Ioan Milea nu a fost de găsit în Inspectoratul Școlar. Asta, în condițiile în care, astăzi, 1 septembrie, este prima zi de muncă în această funcție a profesorului. Pe ușa biroului în care va lucra Milea, titulatura de inspector școlar general adjunct este atribuită tot prof. Mihai Floroaia (fost și actual director al Postlicealei Sanitare de Stat din Piatra-Neamț n.r.). La prima ședință a Consiliului de Administrație, din noul an școlar, Milea a fost absent. Reamintim că, fostul director adjunct de la Școala Gimnazială Nr.1 Zănești a primit, de la Ministerul Educației, în urmă cu câteva zile, decizia de numire în funcția de inspector școlar general adjunct al IȘJ Neamț, înlocuindu-l astfel pe profesorul Mihai Floroaia (acesta a avut un mandat de inspector de doar 2 luni de zile). Mandatul noului inspector general adjunct este valabil până la o nouă delegare sau până la organizarea unui concurs pentru acest post.
De la Inspectoratul Școlar, am aflat că domnul Milea lipsește motivat de la noul „job” deoarece este plecat la Sinaia, acolo unde ia parte la un curs de formare profesională. (M.T.)
Un comentariu
Ce fata misto are! Asta da inspector general!!!!! Bravo celor care l-au pus!!!