De câteva zile, am tot asistat la un fel de zvârcoleală triumfalistă a liberalilor care reprezintă nemțenii, indiferent de locul lor de origine sau de partidul-mamă. Mesajul lor: ”Vom câștiga tot ce este de câștigat, județ, primării, funcții, tot, tot, tot, fără niciun fel de compromisuri”. Evident, asta se va întâmpla după o luptă aprigă și fără menajamente cu fostul aliat din USL, adică PSD-ul, cu care au împărțit secrete și bani negri în campanii, cu care au făcut dosare și i-au atacat pe actualii liberali proveniți din PDL.
Principiul potrivit căruia ”în politică doar boul este consecvent” a fost ridicat la rang de artă de liberalii care i-au transformat în sfredele pe Brătieni în morminte, dar care le-a folosit de minune actualilor liberali, pe persoane fizice. Așa că inconsecvența a devenit politică de partid, iar compromisurile sunt la ele acasă, într-un partid care așteaptă para mălăiață a guvernării să-i pice în curte cu toate avantajele aferente. E bine să fim cu PSD-ul? Suntem, nu pentru binele nostru, cetățeanul este pe primul plan, țara, dezvoltarea ei etc. E bine să fim cu PDL-ul? Suntem! Pentru că țara, cetățenii, interesul național, carevasăzică. Pardon, asta cu interesul național… un pic mai în toamnă sau din 2016.
Și în Neamț, consecvența e la ea acasă. Aici, partidul a fost așa de mare și unit și puternic doctrinar, că-ți vine să te miri de ce liderii locali n-au ajuns toți miniștri și comisari europeni. Sătui să se lupte cu PSD-ul, au dat la pace ori de câte ori au putut. Sătui să-l pupe-n dos pe Ștefan, au terminat prin a înțelege că e mai bine să te pupi pe obraz, pentru că, nu-i așa, obrazul subțire cu cheltuială se ține. Și-au devorat de fiecare dată liderii care încercau să aibă păreri proprii și i-au expluzat fără menajamente. Când ajungeau la bucatele puterii întotdeauna s-au certat. Episodul Ursărescu-Țapu (omul rău versus omul bun?), care a dus la desantul ieșean în Neamț, cu Cozmanciuc pe post de coordonator al dezastrului, este doar o continuare a unui lung șir de scandaluri interne. Atât de uniți și bine văzuți erau liberalii nemțeni la București, încât, atunci când puteau pune un prefect, a fost adus unul din Bacău, pe motiv că cei locali nu puteau face față presiunilor.
Acum, aflăm că liberalii nemțeni s-au reorganizat, după ce s-au tot organizat de câteva ori în ultimele luni. Separat. Liberalii pedeliști și-au schimbat secretarul general, adică Bițu Diaconu, cu altcineva pe care partidul a uitat să-l anunțe într-un comunicat, ca nu cumva să-l știe lumea și să-l felicite pe stradă!
Liberalii liberali, aripa Cozmanciuc, se dovedesc și ei consecvenți. Așa a fost promovat Radu Surugiu din mare speranță la Piatra Neamț la stadiul de certitudine la Târgu Neamț. Unde, probabil, va avea misiunea să convingă pe cineva să candideze împotriva lui Harpa, după ce la Piatra i-a ieșit și a convins 8! Unul dintre cei 8, Teodorescu, a anunțat că iese din politică prin demisie din funcția de viceprimar și din consiliul local. Cum dl. Teodorescu a citit și el, între timp, chestia cu consecvența boului, a anunțat deunăzi că s-a răzgândit și rămâne în Consiliul Local. Prin reducere la absurd, putem spune că acum i s-a îndeplinit dorința: alături de colegi de consiliu era, oricum, în afara politicii. În acest moment, este aproape sigur, Teodorescu va candida, că și-a făcut o carte de vizită onorabilă în partid, dovedind că se poate conta pe el ca politician. Este flexibil, are blog, are principii de la care nu abdică și știe să tacă chitic când n-are mână bună.
Pe aceeași idee a consecvenței a fost readus în prim-plan Eugen Țapu. După ce i s-a reproșat că a vrut să dea o lovitură de palat împotriva oamenilor lui Cozmanciuc, că oamenii lui au fost în discuții și alianțe cu dușmanii de moarte pentru diverse manevre în Primăria Piatra Neamț, acum este redescoperit și promovat ca o mare valoare locală și națională. Și ca un politician cu mare experiență, lucru cu care nu putem decât fi de acord. Eugen Țapu a fost întotdeauna săritor. L-a împrumutat cu 7 miliarde pe Ursărescu și în acest moment este senator. Este unul dintre principalii promotori ai alianței cu PSD, mergând mână-n mână în campanie cu Vlad Marcoci și actual dușman. De partid, că pe persoane fizice și firme sub acoperire colaborarea este perfectă și perfectibilă. Nici Liviu Harbuz nu trebuie uitat aici, colaborarea dintre cei doi fiind perfectă, mai ales la nivel logistic și ideatic. Acum va avea sarcina ingrată să facă credibilă pierderea alegerilor la Piatra Neamț, dacă este adevărată înțelegerea cu PSD-ul: ”noi la Roman, voi la Piatra”. După care va avea, în mod cert, asigurată calea spre un nou mandat sau, de ce nu, o funcție de ministru, având în vedere antecedentele de la Ministerul Economiei și de la Bruxelles.
În ciuda tuturor celor spuse mai sus, liberalii sunt așteptați să facă ceva pentru județ. Oamenii simpli, alegătorii, care nu cunosc toate dedesubturile, înțelegerile, aranjamentele, șmecheriile, contractele și contactele transpartinice, încă mai speră în ceva de la ei. Unii chiar se gândesc să le dea votul, într-un fel de disperare antisistem, în care Ștefan și PSD-ul se confundă cu sistemul. Norocul liberalilor este că nimeni nu i-a luat în serios în Neamț de foarte mulți ani și acum ar fi putut veni cu oameni și idei noi. Oamenii sunt, din câte vedem, aceiași. Ideile lor… doar un fel de ingrediente ale unei colive politice mâncabile, după ce vor ajunge, inevitabil, la putere.
Valentin BĂLĂNESCU