Un grav accident rutier s-a petrecut, în această dimineață, puțin după ora 7, la intersecția străzilor Lămâiței și Progresului, unde un autobuz a intrat în plin într-un autoturism al firmei Arabesque.
Impactul a fost atât de puternic încât șoferul autoturismului a rămas blocat în mașină și a fost scos de echipa de descarcerare de la ISU Neamț.
Era inconștient, în stop cardio-respirator, iar cadrele medicale din echipajele de ambulanță venite la fața locului au început imediat manevrele de resuscitare, după care l-au transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Piatra-Neamț.
O femeie, pasageră în autoturism, a fost și ea rănită, iar un bărbat și o femeie, care se aflau în autobuz, au suferit și ei leziuni.
Polițiștii au stabilit că șoferul autoturismului, care venea dinspre Piața Mărăței, nu a acordat prioritate autobuzului, care se retrăgea spre bază după ce făcuse o cursă Bicaz – Piatra Neamț, și circula dinspre variantă spre bulevardul Traian.
„Șoferul autobuzului a fost testat și a rezultat că nu consumase alcool”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.
„Celălalt conducător auto n-a putut fi testat, dar i s-au recoltat probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei”.